AUTO
Prețurile RCA s-au scumpit în medie cu 70-80%. De când se estimează o stabilizare a tarifelor
Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, însă, pentru comparaţie, acestea trebuie raportate la tariful de referinţă şi nu la tarifele practicate în trecut.
Potrivit unor reprezentanţi ai pieţei de brokeraj în asigurări, se estimează o reaşezare a preţurilor în perioada următoare.
„Creşterea s-a simţit din septembrie dar, este clar, de la ridicarea licenţei companiei City Insurance toate preţurile la RCA au crescut foarte mult.
Preţurile au crescut pe anumite segmente doar cu 20-25%, dar pe alte segmente şi de două sau chiar de trei ori în câteva cazuri punctuale.
Companiile de asigurare vor reaşeza preţurile în matca lor, dar trebuie ţinut cont de faptul că primele RCA vor rămâne la un nivel mai mare decât au fost în primăvară, pentru că ştim de ce a ajuns City Insurance în această situaţie, practicând un preţ pe RCA mult mai mic decât ceilalţi jucători din piaţă. Eu cred că acea stabilizare a preţurilor va începe anul acesta şi se va consolida anul viitor”, a declarat pentru AGERPRES Antonio Souvannasouck, CEO, Asigest Broker.
Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%
În opinia sa, toate celelalte companii care au rămas pe segmentul RCA se protejează şi măresc preţurile „pentru ca niciuna dintre ele să nu aibă un aflux foarte mare de asiguraţi de la City Insurance”.
„Sunt 3 milioane de asiguraţi, aşa cum s-a vehiculat în presă. Evident că, atâta vreme cât se păstrează o proporţie în piaţă, lucrurile pot fi ţinute sub control, dar dacă, spre exemplu, jumătate din aceşti clienţi se duc la o singură companie, evident că, oricât ar fi compania aceea de mare şi de puternică, va fi dezechilibrată.
Ca urmare, toate companiile trebuie să ţină pasul cu această creştere pentru că, dacă nu ar ţine pasul, acea companie ar fi inundată de clienţii de la City şi, de aici, această stare de contagiune în ceea ce priveşte creşterea primelor”, a mai spus Antonio Souvannasouck.
La rândul său, Dorel Duţă, director general al Hobbit Broker de Asigurare consideră că „există şi vor exista nişte ajustări de preţuri, dar ele trebuie tot timpul comparate cu tarifele de referinţă”.
”Unele societăți vindeau polițe la preț foarte jos, care s-a dovedit a fi nesustenabil”
„În momentul în care spunem că un preţ este mare sau este mic noi trebuie să ne uităm cât este tariful de referinţă pe acea categorie de clienţi şi acea categorie de autovehicul. Dacă ne uităm în trecut, poliţele se vindeau într-o piaţă concurenţială şi probabil că anumite societăţi aveau un apetit mai mare pentru RCA pentru a-şi creşte cota de piaţă şi vindeau la un preţ foarte jos, însă acest preţ foarte jos s-a dovedit a fi nesustenabil. O companie care practica preţurile destul de jos s-a dus în faliment pentru că nu a reuşit să-şi creeze rezerve. Tot timpul, când facem o afirmaţie despre preţ, ar trebui să avem în vedere tariful de referinţă”, a mai spus Dorel Duţă.
El a subliniat că preţurile de referinţă sunt calculate de o firmă independentă, care integrează toate datele din piaţa de asigurări.
„Dacă ne uităm în trecut, preţurile erau mult sub tarifele de referinţă. Acum sunt în jurul preţurilor de referinţă dar, dacă sunt vârfuri, clienţii sunt protejaţi prin lege, prin acel ‘client cu risc ridicat’ şi pot solicita Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA”, a precizat Dorel Duţă.
În opinia sa, tarifele RCA în timp se vor echilibra, pe măsură ce piaţa se reaşează.
De asemenea, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), Mădălin Roşu, afirmă că, întotdeauna, „trebuie să ne raportăm la tariful de referinţă pe care l-a comunicat ASF”.
„Comparaţia tarifelor actuale cu alte tarife din trecut nu este una corectă. Este cunoscut faptul că City Insurance practica prime de asigurare mult sub tarifele de referinţă. Este normal ca, la un nivel perceptibil emoţional, pare o creştere dacă comparăm o ofertă actuală cu una din trecut a companiei menţionate. Întotdeauna, noi trebuie să ne raportăm la tariful de referinţă pe care l-a comunicat ASF. Dacă vrem să facem o comparaţie, între ce oferte primim, trebuie să ne uităm de fiecare dată cum arată tariful de referinţă pentru maşina în cauză”, a subliniat Mădălin Roşu.
Acesta a precizat că legislaţia RCA permite ca anumite costuri de reparaţie să fie nejustificat de mari, iar companiile de asigurări sunt obligate să le plătească.
„Ce se întâmplă în România cu aceste costuri de reparaţie şi rent a car, ca fenomen, este unic în Europa”
Preşedintele BAAR a mai spus că, potrivit legii, Ministerul Sănătăţii trebuia să publice un barem traumatologic pentru despăgubiri aferente daunelor morale, din 2017.
„Nici până în ziua de astăzi Ministerul nu a mişcat un deget. Noi am spus că toate acestea se vor răsfrânge în buzunarul nostru, în costul primei de asigurare. Mai mult, faptul ca acest barem nu este pus în aplicare permite unor intermediari, aşa numiţii ‘samsari ai durerii’, să acapareze prin diverse mecanisme o mare parte din despăgubirea cuvenită de drept păgubitului.
Nouă ca stat, ca reprezentanţi ai unor instituţii de top sau ministere de top, trebuie să ne fie ruşine când ne uităm în oglindă pentru că tocmai statul arată că este primul care nu respectă legea, iar asta dă şi un semnal foarte prost investitorilor şi posibililor investitori în piaţa din România.
Nu spune nimeni că acesta este cel mai important efect, pentru că ele sunt multiple. Sunt mai multe elemente care duc la evoluţii de prime în sus sau în jos, dar cel mai important lucru este că, dacă avem despăgubiri în creştere, vom avea impact în prime de asigurare. Este indubitabil. Nu trebuie un faliment să se întâmple asta. Sigur că el a venit acum, la pachet. Toată lumea o pune pe seama căderii City, dar nu este în totalitate adevărat”, a precizat Mădălin Roşu.
Preşedintele BAAR a subliniat că România este a treia ţară exportatoare de daune în afara ţării, din 48 de state, şi sunt măsuri care trebuie luate pe zona de vătămări corporale, în condiţiile în care avem cea mai mare frecvenţă a accidentelor din Uniunea Europeană.
„Toate elementele acestea puse în balanţă – şi uitându-ne la tariful pe care România îl practică în continuare, mult sub media europeană, dar costurile cu daunele sunt peste media europeană, atunci avem o problemă, ceva nu este sustenabil. Şi, atunci, ne întoarcem la comportamentul şoferilor, la despăgubirile într-o continuă creştere, la costuri anormale pe care le avem în România la zona de reparaţii, la închirieri pentru vehicule care au explodat în ultimii ani. Evoluţia tarifelor ţine cont în mod direct de despăgubiri. Să nu uităm totuşi cel mai important lucru: în orice legislaţie în domeniul RCA elementul central îl reprezintă protecţia victimei/a păgubitului”, a completat Mădălin Roşu.
Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare – reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată în 27 septembrie, în Monitorul Oficial. Agerpres
Anul trecut, volumul cifrei de afaceri în sectorul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, precum și în domeniul întreținerii și reparației autovehiculelor și motocicletelor, în serie brută, a înregistrat o creștere de 11,5%.
Această evoluție a fost influențată în principal de creșterea înregistrată în comerțul cu autovehicule (+20,5%) și în comerțul cu piese și accesorii destinate autovehiculelor (+0,9%), conform datelor publicate miercuri de către Institutul Național de Statistică (INS).
În anul 2023 comparativ cu anul precedent, scăderi au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (-6,4%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-1%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în anul 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,9% mai mare comparativ cu anul 2022, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+32,4%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,2%).
Scăderi s-au înregistrat la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-5,2%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-4,3%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-3,3%).
În ultima lună a anului trecut, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o scădere cu 8,1%, comparativ cu luna precedentă.
Potrivit INS, evoluţia afacerilor din acest sector a fost influenţată de scăderile înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-20,8%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-18%) şi la comerţul cu autovehicule (-3,4%).
Activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au înregistrat o creştere cu 0,6%.
Serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, în ultima lună a anului trecut, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 2,4%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în aceeaşi perioadă de referinţă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 1,8%, datorită creşterii înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+18,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+6,8%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+1,9%). Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-16%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-0,7%).
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023, faţă de luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 1,1%.
Comparativ cu decembrie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o creştere cu 6%, datorită avansului înregistrat la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+28,2%), comerţul cu autovehicule (+9,8%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+0,7%).
Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a scăzut cu 2%.
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 11,3% faţă de luna decembrie 2022.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna decembrie 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,1% mai mare comparativ cu luna decembrie 2022, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+8,9%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,8%).
Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-26,9%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-9,5%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,5%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023 a crescut cu 3,8%, comparativ cu luna decembrie 2022. Agerpres
În luna ianuarie, numărul autoturismelor noi marca Dacia înmatriculate în Uniunea Europeană a depășit numărul autoturismelor marca Renault, conform datelor publicate marți de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că în prima lună din acest an grupul Renault a înmatriculat în total în Uniunea Europeană un număr de 86.071 de autoturisme, în scădere cu 2,9% comparativ cu luna ianuarie 2023.
Însă în interiorul grupului Renault, înmatriculările Dacia au crescut cu 7,9% în ritm anual, până la 49.078 unităţi, adică mai mult de jumătate din totalul întregului grup francez, în timp ce înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 2,9% până la 36.828 unităţi.
Conform aceloraşi date, înmatriculările de autoturisme Dacia în luna ianuarie au fost mai mari decât cele ale mărcilor Fiat (28.029), Citroen (29.997), Mercedes (34.632), Audi (42,886) sau BMW (48.247) şi s-au apropiat la un pas de înmatriculările Peugeot (50.865).
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a mai informat că piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 12,1% în luna ianuarie 2024, însă piaţa auto din România a înregistrat o creştere modestă de doar 3,8%.
Un număr de 851.690 de autoturisme au fost înmatriculate în luna ianuarie 2024 în Uniunea Europeană, graţie faptului că toate marile pieţe au înregistrat creşteri semnificative, în frunte cu Germania (19,1%), urmată de Italia (10,6%), Franţa (9,2%) şi Spania (7,3%).
Vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie
Vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 42,3% comparativ cu nivelul din luna decembrie, până la 92.741 de unităţi, dar sunt mai mari cu 29% faţă de situaţia din luna ianuarie 2023.
Acest trend s-a manifestat în special în Germania şi Franţa, primele două mari pieţe auto din blocul comunitar, unde vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 59%, respectiv 46% comparativ cu luna decembrie, dar au crescut cu 24%, respectiv 37% în ritm anual.
În cazul României, datelor centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) şi citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că volumul de autoturisme noi înmatriculate în România în ianuarie 2024 a crescut cu 4,15% faţă de acelaşi interval din anul anterior, până la 12.733 de unităţi.
În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de Dacia – cu 3.948 de unităţi, urmată de Toyota – cu 998 de unităţi, Skoda (893), Hyundai (853), Renault (784), Volkswagen (766), Tesla (564), Mercedes (519), Kia (478) şi Ford (417). Agerpres
AUTO
În primele 9 luni ale anului trecut, prima medie RCA a avut o evoluţie de 5%. Precizările UNSAR
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a precizat că în primele nouă luni ale anului trecut, prima medie RCA a înregistrat o creștere de 5%, în timp ce dauna medie plătită în baza polițelor RCA a crescut cu 12%.
Precizările vin în urma informaţiilor „trunchiate privind piaţa asigurărilor” transmise miercuri în spaţiul public de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Astfel, UNSAR cataloghează drept „fake news” informaţia conform căreia în primele 9 luni ale anului trecut, preţul RCA a crescut cu aproximativ 8%.
„În primele 9 luni ale anului trecut, prima medie RCA a avut o evoluţie de 5%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, respectiv 79% faţă de 2021 (pag. 43, Raportul ASF).
Desigur, comparaţia cu 2021 este lipsită de sens, căci datele din acel an includeau două companii specializate în RCA care practicau prime nesustenabile şi care, ulterior, au şi intrat în faliment.
Pentru falimentele acelor două companii plătesc astăzi toţi şoferii din România prin intermediul FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Mai mult, să nu uităm şi de impactul inflaţiei în toţi aceşti ani.
Ceea ce nu se spune însă este că dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut cu 12%, de la 9.583 lei la 10.753 lei, în primele 9 luni din 2023, conform cifrelor oficiale ale ASF (pag. 45)”, explică reprezentanţii UNSAR, într-un comunicat remis, joi, Agerpres
În ceea ce priveşte informaţia conform căreia cheltuielile interne ale asigurătorilor depăşesc 50% din încasări, UNSAR semnalează că, în realitate, conform raportului ASF, rata cheltuielilor pentru achiziţie şi administrare pentru RCA este de 23,25%, în scădere de la 27,48% după primele 9 luni ale anului trecut.
Principala cheltuială a companiilor de asigurări
„Principala cheltuială a companiilor de asigurări este, a fost şi va fi cea cu plata daunelor, în vederea onorării obligaţiilor asumate faţă de clienţi.
Totodată, prin plata de despăgubiri importante, de aproape 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică (în 2022), asigurătorii din România vin în sprijinul oamenilor şi companiilor”, se menţionează în comunicat.
Totodată, UNSAR consideră „fake news” afirmaţia transportatorilor că piaţa de asigurări este susţinută de instituţiile româneşti, în detrimentul intereselor statutului.
„Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost îngheţate. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs.
Nu credem că există o altă industrie care se mai află într-o situaţie similară şi nici de unde anume reiese susţinerea instituţiilor româneşti, ‘în detrimentul intereselor statutului’.
O astfel de acuzaţie nefondată denotă o lipsă de responsabilitate atât faţă de instituţiile statului, cât şi faţă de publicul larg”, afirmă reprezentanţii asigurătorilor.
Ce solicită COTAR Guvernului şi Parlamentului
COTAR a transmis miercuri un comunicat prin care solicita Guvernului şi Parlamentului să îl schimbe de urgenţă pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, motivul fiind „evidenta legătură a acestuia cu piaţa de asigurări RCA”.
„Premierul României, Marcel Ciolacu, poate demara procedura de revocare din funcţie a lui Bogdan Chiriţoiu de la şefia Consiliului Concurenţei, pentru evidenta legătură a acestuia cu piaţa de asigurări RCA.
Companiile multinaţionale vând poliţe RCA cu 250% mai scumpe decât acum 3 ani”, se menţiona în comunicat.
Potrivit organizaţiei transportatorilor, din raportul ASF reiese că, în primele 9 luni ale anului trecut, preţul RCA a crescut cu aproximativ 8%.
„Această creştere a tarifului RCA s-a realizat în timp ce preţurile erau (doar teoretic) plafonate. Consiliul Concurenţei a ales în continuare să nu acţioneze.
Raport COTAR
Dar aceeaşi instituţie acordă un sprijin vădit firmelor de asigurări care vând RCA: Bogdan Chiriţoiu iese public şi solicită Parlamentului plafonarea mascată a preţului la reparaţii – şi, de fapt, distrugerea acestei categorii de servicii”, mai scria în comunicat.
COTAR adăuga că, acelaşi raport arăta că despăgubirile cu manopera de reparaţii din service-urile auto din România nu depăşesc 5% din sumele colectate din tarifele RCA, iar cheltuielile interne ale asiguratorilor sunt de peste 50% din aceste încasări.
Potrivit organizaţiei transportatorilor, este grav afectată industria auto şi de transport – o industrie care aduce 20% din PIB-ul României, în timp ce piaţa de asigurări este de peste 10 ori mai mică, dar e susţinută de instituţiile româneşti, în detrimentul intereselor statului. Agerpres
ACTUALITATE
Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a crescut cu 4,15%, în ianuarie 2024
În ianuarie 2024, volumul de autoturisme noi înmatriculate în România a înregistrat o creștere de 4,15% față de aceeași perioadă din anul precedent, atingând cifra de 12.733 de unități.
Aceste date sunt centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) și sunt citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de:
- Dacia – cu 3.948 de unităţi
- urmată de Toyota – cu 998 de unităţi
- Skoda (893)
- Hyundai (853)
- Renault (784)
- Volkswagen (766)
- Tesla (564)
- Mercedes (519)
- Kia (478)
- Ford (417)
Totodată, în ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în ianuarie 2024, cifra de 27.176 de unităţi, în creştere cu 16,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
ACAROM este membru asociat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile – ACEA. Agerpres