EVENIMENT
Prezenţa la vot în primele două ore, la alegerile prezidențiale. Au votat 3,52% dintre alegători
Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost, duminică, la nivel naţional, până la ora 9,00, de 3,52%, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.
În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 3,48% şi în rural de 3,57%, iar în Bucureşti de 3,32%, a adăugat Mircea Preoțescu.
La ora 9.00, cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în județul Ilfov, iar cea mai mică în Covasna.
Prin comparație, până la aceeași oră, la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 votaseră 520.187 de persoane, adică 3,36 la sută dintre alegătorii înscriși pe liste permanente și speciale .
EVENIMENT
Crima din Sâncel: Rareș Gligor, bărbatul care l-a ucis pe unchiul iubitei sale, trimis în judecată
Rareș Gligor Udvar, bărbatul din Alba arestat preventiv, după ce a ucis un bărbat din Sâncel, a fost trimis în judecată. Acesta l-a ucis pe unchiul iubitei sale cu mai multe lovituri de cuțit.
EVENIMENT
FOTO: Cinci clasări pe podium pentru juniorii CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul Național de Taekwondo
Sportivii CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la taekwondo, desfășurat în 19-21 aprilie la București.
- Grapa Andrei – locul 1;
- Jelea Eduard – locul 1;
- Vas Karina – locul 2;
- Ciontea Bianca – locul 2;
- Popa Andrei – locul 2;
- Dobârtă...
EVENIMENT
Prima expoziție Gustav Klimt prezentată în Cluj, la MINA Pop-Up, a fost văzută deja de peste 3.000 de clujeni, la Iulius Mall
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste și stilul Art Nouveau, prezentată la Cluj, în cadrul MINA Pop-Up, ediția itinerantă a muzelui imersiv al noilor arte.
Proiectul este prezentat de George. inovaţie BCR şi este organizat în parteneriat cu Iulius Mall Cluj, aflându-se în proximitatea centrului comercial, în parcarea Hotelului Univers T.
Prima expoziție…
Citește mai mult pe Cluj24.ro