Connect with us

EVENIMENT

Prezidenţiale 2019: 17 sesizări de posibile incidente electorale, de la deschiderea secţiilor de votare

Publicat

17 sesizări de posibile incidente electorale care au legătură cu desfăşurarea alegerilor au fost înregistrate la nivel naţional de la deschiderea secţiilor de votare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

"Până în prezent nu au fost înregistrate situaţii grave care să afecteze ordinea publică sau desfăşurarea în bune condiţii a procesului electoral", a precizat Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Ea a arătat că ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dispus trimiterea în fiecare judeţ a unor reprezentanţi ai structurilor centrale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a veni în sprijinul autorităţilor locale în soluţionarea cu celeritate a tuturor sesizărilor.

"Specialiştii MAI verifică cu operativitate orice sesizare primită, pentru a stabili dacă aspectele semnalate se confirmă sau nu. Până acum, cinci sesizări nu s-au confirmat. A fost aplicată o singură amendă, în judeţul Olt, în valoare de 500 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe 112. Restul sesizărilor sunt în curs de verificări", a mai spus Dajbog.

Ea a vorbit şi despre un caz medical înregistrat în judeţul Vaslui, unde s-a solicitat ambulanţa pentru locţiitorul preşedintelui unei secţii de votare şi un alt membru al aceleaşi secţii, în timp ce o femeie din Ilfov a fost transportată la spital după ce i s-a făcut rău în secţia de votare.

De asemenea, în Vrancea, la o secţie de votare, procesul de vot a fost suspendat temporar din cauza stării de sănătate a preşedintei secţiei, iar în prezent i se asigură asistenţă medicală de specialitate la faţa locului.

În judeţul Suceava, două secţii de votare au rămas fără curent, echipele de intervenţie fiind alertate.

Monica Dajbog a adăugat că, în general, sesizările au fost despre lipsa unor ştampile sau sfătuirea alegătorilor la sediul secţiei cu ce candidat să voteze şi continuarea propagandei electorale.

"Vă reamintim că sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. Cu aceeaşi amendă se pedepseşte comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice până la ora 21,00 în spaţiul de protecţie al secţiei de votare. Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi", a informat oficialul MAI.

De asemenea, persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion

Publicat

accident rutier pe dn 74, în comuna bucium. o mașină

Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș. 

Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.

La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.

Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Viorel Băltărețu, despre centura metropolitană: Suspendarea totală nu rezolvă nimic. Mută costul pe clujenii care stau în trafic

Publicat

baltaretu e1715780822725.jpg






Secretarul de stat în Ministerul Economiei, fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, susține că nu trebuia suspendat întreg contractul privind centura metropolitană și că, în opinia sa, partea de proiectare trebuia continuată.

Băltărețu a precizat că a făcut o analiză a situației bazată pe deciziile și termenele asumate public și pe modul în care a fost gestionat proiectul până acum, în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Situație inedită: O femeie din Alba, bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații. Bărbatul a insistat să fie evacuat din casă

Publicat

tânără din alba iulia, agresată de concubin. polițiștii au emis

O situație cel puțin inedită a avut loc recent pe rolul Judecătoriei Aiud. O femeie care a fost bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații, dar bărbatul nu a fost de aceiași părere. 

Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, pe rolul Judecătoriei din Aiud s-a judecat un dosar de ordin de protecție. Pe de o parte s-a aflat o femeie care a alertat autortiățile după ce a fost bătută de soț. De partea opusă s-a aflat chiar soțul ei.

În fața instanței femeia a spus că a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Revoltă pe str. Lotrului. Mașinile parcate aiurea blochează traficul. Locuitorii cer intervenția Poliției Locale Cluj

Publicat

parcare lotru.png






Tot mai mulți locuitori de pe strada Lotrului din Cluj-Napoca, riverani din zonă, sunt nemulțumiți de faptul că se parchează ilegal mașini care blochează traficul și fac apel la intervenția Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. 

”Suntem pur și simplu revoltați de această situație, care durează de ani de zile, și nu se ia nicio măsură. Sunt studenți din alte județe care locuiesc în chirie...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe