EVENIMENT
Prezidenţiale 2019: Plângeri privind buletinele de vot specimen şi continuarea campaniei electorale, depuse la BEJ Bistrița-Năsăud
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud a fost sesizat, duminică dimineaţa, cu privire la buletinele de vot tip specimen distribuite la nivelul judeţului, care ar avea aplicată ştampila "Anulat" chiar pe numele unuia dintre competitorii electorali, dar şi cu privire la distribuirea pe o reţea de socializare a unui material video de campanie, chiar în ziua celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
Prima sesizare, privind buletinele de vot specimen, a fost respinsă, iar a doua a intrat în atenţia Poliţiei.
"A fost adresată o întâmpinare Biroului Electoral Judeţean, formulată de către competitorul Partidul Naţional Liberal, care a fost respinsă, cu privire la modul în care s-a făcut anularea buletinului de vot specimen în birourile electorale ale secţiilor de votare. De asemenea, am mai avut şi o plângere privind o postare pe Facebook, care face trimitere la competitorul electoral Partidul Social Democrat, care a fost admisă în parte, în sensul sesizării Inspectoratului de Poliţie Judeţean cu privire de a face o cercetare şi de a dispune, dacă există cazul, o sancţionare în acest sens", a declarat duminică Alexandru Vintilă, membru în cadrul BEJ Bistriţa-Năsăud.
Potrivit lui Vintilă, în ceea ce priveşte buletinele de vot tip specimen, acestea au fost comandate la o tipografie de către Instituţia Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud, iar membrii BEJ au stabilit că sesizarea trebuie respinsă, pentru că legea nu prevede cum şi unde se aplică ştampila cu menţiunea "Anulat", iar ştampila are un singur scop, acela de a invalida documentul.
În ceea ce priveşte a doua sesizare, cazul a fost preluat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
"Din câte am constatat noi, se află o postare pe o pagină de Facebook denumită "campanieelectoralăpsd2019", este un videoclip care face referire la un competitor electoral, cu menţiunea de a vota. Noi nu am putut să stabilim cine este aparţinătorul sau dacă se află în vreo culpă privind data la care a fost înregistrat respectivul material video sau când a fost publicat, însă am admis acea plângere, în sensul sesizării IPJ", a menţionat reprezentantul BEJ Bistriţa-Năsăud. AGERPRES
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.
Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.
Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.
Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.
”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
