EVENIMENT
Prezidenţiale 2019: Un număr de 15.294 de deţinuţi au votat la scrutinul de duminică
Un număr de 15.294 de persoane private de libertate şi-au exercitat, duminică, dreptul de vot în cadrul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, informează un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Potrivit sursei citate, ca urmare a dispunerii "tuturor măsurilor organizatorice de natură să asigure desfăşurarea în condiţii optime a procesului de vot", unităţile subordonate ANP au raportat finalizarea activităţii de votare, fără a fi înregistrate incidente sau manifestări de natură a perturba procesul electoral.
ANP precizează că numărul persoane private de libertate custodiate este de 20.458.
Alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale pot vota prin intermediul urnei speciale.
Conform ANP, în vederea asigurării exercitării în bune condiţii a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităţilor subordonate ANP au fost dispuse mai multe măsuri: identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea deţinuţilor cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea acestui drept; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere.
O altă măsură a vizat stabilirea şi amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, ţinându-se seama de numărul aproximativ al persoanelor private de libertate participante la alegeri, în conformitate cu prevederi din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019.
Un număr de 14.807 de persoane private de libertate şi-au exercitat dreptul de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale. AGERPRES
EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, Aurel Litan, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul i-a respins contestația
Tribunalul Cluj a respins, marți, contestația depusă de fostul șef al Jandarmeriei Cluj, general de brigadă (r) Aurel Litan, la măsura arestului la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani.
Litan a fost plasat în arest la domiciliu în 31 ianuarie, pentru 30 de zile, cu obligativitatea purtării unei brățări electronice de supraveghere, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dominic Fritz pierde procesul în care ANI îl acuză de conflict de interese. Primarul anunță că face apel: „Nu plec”
Primarul Dominic Fritz a reacționat dur după ce Curtea de Apel Timișoara a respins cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil și în conflict de interese administrativ.
Edilul anunță că va continua lupta în instanță și va contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.
Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.
Votul, luni, în timpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE
PSD Cluj a reacționat la mesajul transmis de PNL Cluj.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
