EVENIMENT
Prima bancnotă euro făcută în România. Pe ea sunt marcate obiective turistice celebre de la noi

Prima bancnotă euro făcută în România și acreditată de Banca Centrală Europeană a ajuns la Suceava. Aceasta valorează zero euro și a fost gândită ca un fel de suvenir, menită să promoveze obiective turistice sau evenimente istorice importante. Iată cu cât se vinde în România bancnota de zero euro.
Cea mai nouă bancnotă de zero euro a ajuns şi la Suceava
Bancnota de zero euro, acreditată de Banca Centrală Europeană, ea fost pusă la vânzare la prețul de 18 lei. Deși nu se poate cumpăra nimic cu ea, aceasta este foarte valoroasă pentru colecţionari. Gândită ca un suvenit, bancnota promovează obiectivele turistice sau evenimente istorice importante de la noi din țară.
În cazul celei de la Suceava, ea are imprimată Cetatea de Scaun, cel mai important edificiu-simbol al orașului din zona Bucovinei….
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
VIDEO: Lupte de gladiatori, la Alba Iulia cu starurile Survivor, Uwe și Darius. ”Sângele nu iartă”: O poveste despre răzbunare

Piața Cetății din Alba Iulia s-a transformat sâmbătă, 16 august, după lăsarea serii, într-o arenă a gladiatorilor. Mai exact reenactorii celor două trupe de gladiatori prezente la la Festivalul Roman Apulum, Ludus Ursus Nigrus și Ludus Apulensis, au acaparat publicul.
Este vorba despre lupte de gladiatori puse în scenă de reenactori cu experiență. Însă, nu sunt doar simple lupte, ci acestea au la bază un scenariu.
Anul acesta, trupa de reenactori gladiatori condusă de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cu cei care beau alcool și se droghează ce se întâmplă? Clujenii au alte probleme după interzicerea fumatului în spații publice

Clujenii vor să respire un aer cât mai sănătos. Astfel, mulți se arată mulțumiți de faptul că nu se mai poate fuma în stațiile de autobuz, iar în parcuri doar în locuri special amenajate.
Dar tocmai pentru că le pasă ce aer respiră, mulți au ridicat și alte probleme pe care le are orașul, inclusiv poluarea produsă de mașini.
“Se bea alcool în stațiile de autobuz”
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Târg de sclavi la Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia. Licitație pentru gladiatori, nimfe și soldați romani

Unul dintre cele mai interactive momente din cadrul Festival Roman Apulum de la Alba Iulia este ”Târgul de Sclavi”. Sâmbătă de la ora 17.30, ”sclavii reenactori” au fost fost prezentați publicului pentru a fi licitați.
Mai exact, organizatorii scot la licitație reenactori, iar publicul prezent la Alba Iulia licitează pentru aceștia.
La mare căutare sunt gladiatorii, nimfele dansatoare sau meștșugarii care le pot produce suveniruri celor care i-au licitat.
Evenimentul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministerul Sănătății anunță modificarea legislației pentru protocoalele privind raportarea și controlul infecțiilor nosocomiale

Ministerul Sănătății anunță schimbarea legislației pentru a simplifica, clarifica și face aplicabile protocoalele privind raportarea și controlul infecțiilor nosocomiale.
”Infecțiile asociate asistenței medicale (cunoscut ca infecții nosocomiale) nu trebuie ascunse, ci raportate, înregistrate și controlate.
Doar așa putem proteja pacienții și limita răspândirea lor între oameni aflați deja într-o situație vulnerabilă.
În România, timp de ani de zile, aceste…
Citește mai mult pe Alba24.ro