EVENIMENT
PRIMAR din Botoșani, decedat chiar pe scările spitalului. Medicul era în afara programului de lucru
Primarul unei comune din Botoșani a decedat chiar pe scările spitalului, după ce acesta s-a simțit rău și a mers la unitatea spitalicească pentru un consult, simțindu-se rău.
Primarul comunei Vornicei s-a prezentat, în cursul zilei de joi după-amiază la spital, pentru că se simțea rău. Acolo a fost consultat doar de o asistentă medicală, pentru că singurul medic disponibil îți terminase programul de lucru. Deși asistenta i-ar fi făcut un control amănunțit, inclusiv EKG, acesta s-a prăbușit, la ieșirea din spital, chiar pe scări. Toader Leampăr, de 57 de ani, a făcut stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor făcute de personalul medical al spitalului din Săveni, care au chemat de urgență ambulanța, primarul nu a mai putut fi salvat. Revoltător este faptul că și ambulanța venită la fața locului nu avea medic de specialitate, doar o asistentă, iar apoi a intervenit de la Botoșani un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD.
Localnicii sunt revoltați de situația de la spital. Aceștia afirmă că, de când s-a închis camera de garda, foarte mulți pacienți au fost nevoiți să caute ajutor în alte localități.
Primarul orașului Săveni este revoltat și cere demisia managerului Spitalului Județean Botoșani, în subordinea căruia se află unitatea medicală din Săveni.
sursa: obervatorTV
EVENIMENT
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Ofițerul de 68 de ani, arestat preventiv pentru agresiune sexuală de Judecătoria Cluj-Napoca este Aurel Litan, fost general de jandarmi, fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, preşedintele filialei Cluj a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
Potrivit Judecătoriei Cluj-Napoca, magistrații au dispus, sâmbătă, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.
Pe cele patru sferturi, scorul a fost următorul:
25-23, 27-15, 20-19 și 18-22.
Jucătorii antrenați de Mihai Silvășan au fost susținuți de un număr mare de suporteri care au făcut de plasarea la Belgrad și i-au încurajat.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la București.
La pauză, scorul a fost egal, 0-0, dar în a doua repriză clujenii au reușit să deschidă scorul în minutul 67 prin Mendy.
În minutul 83, același Mendy a scos un penalty, după ce a fost faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
