Connect with us

EVENIMENT

Primar din județul Satu Mare cercetat penal. Ar fi participat la o adunare de 30 de romi, în loc să impună respectarea măsurilor de izolare

Publicat

masina politia

Primarul comunei Acâş din județul Satu mare, Tibor Balog, este cercetat penal după ce ar fi participat o adunare de 30 de persoane, într-un cartier din localitate, procurorii precizând, miercuri, într-un comunicat de presă, că acesta "avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare".

"În data de 13 aprilie, organele de poliţie din cadrul postului Acâş sau sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.T., la data de 12 aprilie, în jurul orelor 20,00-20,30, s-a deplasat în cartierul de romi din localitatea Acâş, unde a avut loc o adunare de aproximativ 30 de persoane, deşi avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare conform Ordonanţei Militare emisă de Ministerul Afacerilor Interne, nerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase", a precizat sursa citată.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul postului comunal de poliţie Acâş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Primarul comunei Acâş, Tibor Balog, nu a putut fi contactat.

Totodată, o altă persoană este cercetată pentru zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât a participat la respectiva întâlnire deşi avea obligaţia de a sta în autoizolare la domiciliu. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. Ce alcoolemie avea

Publicat

bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. ce

Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.

Bărbatul a fost testat cu aparatul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei

Publicat

patricia crisan si daniel bodega del taco.jpg






De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. Care sunt favoritele pentru promovarea în eșaloanele superioare

Publicat

două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. care

Pauza competițională în fotbalul județean se apropie de sfârșit iar cele 44 de formații de seniori înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba se pregătesc de reluarea cursei pentru afirmarea în sportul județean.

Alba24.ro vă prezintă situația la zi competițiilor județene de fotbal înainte de începerea returului.

Cupa României și Cupa Județeană

Returul sezonului competițional 2025/26 va debuta în prima zi a lunii martie cu faza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

HARTA: O nouă răcire accentuată a vremii. Ninsori și vânt puternic în mai multe regiuni începând de duminică noaptea

Publicat

harta: o nouă răcire accentuată a vremii. ninsori și vânt

După câteva zile mai blânde în care s-a arătat puțin și soarele, meteorologii de la ANM anunță pentru următoarea perioadă o nouă răcire accentuată a vremii, ninsori în mai multe regiuni și vânt puternic cu cod galben. Începând din de duminică spre luni ( 15-16 februarie) vremea rea își va face simțită prezența, meteorologii avertizând că, până luni, se vor înregistra precipitații în aproape întreaga ţară, iar la munte acestea vor fi sub formă de ninsoare şi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe