EVENIMENT
Primăriile cer bani în plus de la Guvern pentru "ieşirea din criză". Vor rectificare bugetară, după moțiunea de cenzură
Consiliul Director al Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), reunit la Sânnicolau Mare, în judeţul Timiş, în perioada 7-8 octombrie, atenţionează asupra "situaţiei falimentare a oraşelor" şi propune o nouă rectificare bugetară prin care să fie suplimentate sumele alocate administraţiilor locale, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
"Situaţia falimentară a oraşelor din România trebuie să fie subiect de maximă prioritate pentru Executivul care va guverna România, imediat după moţiunea de cenzură de joi, 10 octombrie", se arată în comunicat.
AOR propune mai multe măsuri pentru "ieşirea din criză" a administraţiilor locale de oraşe, respectiv: în procesul de rectificare a bugetului de stat nu pot fi diminuate sumele alocate prin legea bugetului de stat pe 2019 pentru nicio unitate administrativ-teritorială, principiul fiind acordarea unor sume suplimentare; oraşelor trebuie să li se aloce sumele care au reprezentat venituri realizate anul trecut, dar care nu s-au mai realizat în anul 2019; alocarea de sume suplimentare pentru cele 45 de oraşe care nu au avut asigurat un buget minim de funcţionare de 1.000 lei/locuitor/an, nivel prevăzut prin Legea 50/2019 privind bugetul de stat pe anul 2019 oricăreia dintre comune.
Printre propunerile AOR se numără şi alocarea către toate unităţile administrativ-teritoriale a sumelor nerepartizate, reprezentând diferenţa dintre nivelul de 60% şi cel de 41,75% din cotele din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2019, pentru lunile ianuarie, februarie şi martie; alocarea de sume suplimentare pentru oraşe în vederea susţinerii organizării şi funcţionării instituţiilor şi serviciilor publice (...) care, în afara locuitorilor oraşului, deservesc şi locuitori ai mai multor comune învecinate.
În comunicatul citat, Asociaţia Oraşelor din România reafirmă deschiderea către dialog pentru rezolvarea problemelor legate de rectificarea legii bugetului de stat pe anul 2019.
AGERPRES
EVENIMENT
Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți
Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.
Dincolo de această zi, întreaga săptămână...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
