EVENIMENT
Primarul Iașului, Mihai Chirica, confirmat pozitiv la COVID-19. Mesajul edilului pentru ieșeni
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chririca, a fost confirmat pozitiv vineri la infecţia cu noul coronavirus şi după aflarea rezultatelor analizelor el s-a izolat.
Chirica a scris într-o postere pe pagina sa de socializare că a făcut testul după ce a aflat că o parte dintre colegii din Primărie au acest virus.
"Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetăţenii mei, vreau să vă anunţ că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.Vă anunţ că m-am izolat, mă simt normal şi că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialişti pentru a ţine boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă.

Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuţiile de primar, coleg cu care mă voi consulta permanent. Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili şi solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toţi. Dragi ieşeni, aveţi grijă unii de ceilalţi, feriţi-vă de boală şi nu uitaţi că sănătatea e un dar. Vă mulţumesc pentru înţelegere!", scrie primarul Mihai Chirica pe pagina sa de socializare.
În cursul acestei săptămâni au fost confirmaţi pozitiv şi viceprimarul Gabriel Harabagiu, la întoarcerea dintr-un pelerinaj în Grecia şi directorul Direcţiei de Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională din cadrul Primăriei Iaşi, Vasile Tiron. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fotbaliștii din Alba cu care România poate ținti calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din America
Echipa Națională de fotbal a României urmează să dispute la finele lunii viitoare barajul de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal din 2026. O serie de fotbaliști originari din județul Alba au mari șanse de a se număra printre cei 26 de jucători pe care selecționerul Mircea Lucescu îi va convoca pentru meciul de la Istanbul cu reprezentativa Turciei.
România are șansa de a se califica la următoarea ediție a Cupei Mondiale, competiție care se va desfășura în vara acestui...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Rezervările la Bazele Sportive din Cluj-Napoca se mută exclusiv online. Vezi de când și ce trebuie să faci
Primăria Cluj-Napoca introduce, începând cu 16 februarie, un nou sistem de programări pentru activitățile sportive din Baza Sportivă Gheorgheni și Baza Sportivă La Terenuri.
Rezervările se vor face exclusiv online, prin intermediul platformei sportinclujnapoca. Deși cardurile actuale rămân valabile pentru confirmarea prezenței la recepție, accesul la calendarul de rezervări va fi posibil doar după crearea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
