EVENIMENT
Primele ninsori au surprins judeţul Tulcea fără parazăpezi
Primele ninsori înregistrate în sezonul rece 2020-2021 au surprins administratorii drumurilor din judeţul Tulcea fără ca aceştia să fi montat parazăpezi, a declarat pentru AGERPRES subprefectul judeţului Tulcea cu atribuţii de prefect, Carmen Caloianu.
În schimb, toate primăriile din judeţul Tulcea au contracte pentru deszăpezirea drumurilor în această iarnă, precum şi utilaje proprii pentru intervenţii în cazuri de urgenţă.
"În momentul în care am discutat despre parazăpezi, domnii directori mi-au spus că atunci când au intenţionat să le monteze, agricultorii nu terminaseră de arat, iar la finele lucrărilor agricole, a plouat şi nu s-a putut trece la montarea parazăpezilor", a afirmat subprefectul Caloianu.
Ea şi-a exprimat speranţa că în perioada imediat următoare aceste panouri vor fi instalate.
"Toate primăriile din judeţ au contracte subsecvente încheiate cu agenţi economici, au stocuri de materiale antiderapante şi, surprinzător, sunt foarte multe primării care deţin în patrimoniu utilaje pentru intervenţii", a menţionat subprefectul judeţului.
Potrivit datelor furnizate, pentru cele 29 de drumuri judeţene cu o lungime totală de 627,39 de kilometri, Consiliul Judeţean Tulcea a încheiat contracte cu o societate din Buzău care au o valoare totală de 690.848 de lei şi sunt valabile până la sfârşitul acestui an.
De asemenea, contractul încheiat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru intervenţii pe cei 318 kilometri de drumuri naţionale din judeţ cu o firmă din Giurgiu se va încheia la finele lunii ianuarie a anului viitor şi face parte dintr-un acord cadru cu o valoare totală de circa 27 de milioane de lei. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Accident grav în Timiș. Șapte oameni au murit după impactul dintre un TIR și un microbuz
Șapte persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite, marți după-amiază, în urma unui accident rutier grav produs în județul Timiș, pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel. În accident au fost implicate un TIR, o cisternă, un microbuz de transport persoane și un autoturism.
Potrivit informațiilor accidentul s-a produs în cursul după-amiezii, iar în coliziune au fost...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. Precizările companiei
Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. CFR Călători anunță introducerea unei noi funcționalități în aplicația disponibilă pentru telefon „CFR Călători bilete online”, menită să îmbunătățească experiența de călătorie a pasagerilor.
Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Stâlp căzut pe carosabil în stația Bucium. Troleibuzele și tramvaiele, oprite pentru aproximativ 40 minute
Circulația mijloacelor de transport public din zona Bucium a fost grav afectată marți, 27 ianuarie, după ce un stâlp aparținând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a căzut pe carosabil, chiar în stația Bucium.
Incidentul a dus la oprirea completă a troleibuzelor și tramvaielor din zonă, traficul fiind blocat pentru aproximativ 40 de minute.
Din motive de siguranță, alimentarea cu energie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Titularizare 2026: modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă, publicate de Ministerul Educației. Calendarul concursului
Titularizare 2026: Ministerul Educației a pus la dispoziție modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă programată în 21 iulie. Candidații se pot înscrie la concurs în perioada 6-18 mai.
În situația în care înscrierea se realizează online, dosarele se înregistrează în perioada 6-11 mai 2026.
Probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă, precum și soluţionarea contestaţiilor la aceste probe sunt programate în perioada 8-30 iunie. În 3 iulie vor fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro

