Connect with us

ACTUALITATE

Primii ani de GDPR: Companiile din România au primit sancţiuni de peste 700.000 de euro

Publicat

Un număr de 68 de sancţiuni pentru nerespectarea normelor GDPR au fost aplicate în România în perioada 2018 - 2021. Companiile din România au primit amenzi de peste 700.000 de euro.

Companiile şi instituţiile din România care au încălcat legea privind protecţia datelor personale – aşa-numitul GDPR (acronimul de la General Data Protection Regulation) – au primit 68 de amenzi cu o valoare cumulată de 721.000 de euro în perioada 2018- 2021, arată o analiză a firmei de audit şi consultanţă KPMG România.

Astfel, România este pe locul trei în rândul statelor europene în privinţa numărului de amenzi aplicate pentru nerespectarea dispoziţiilor GDPR, după Spania şi Italia, care au avut amenzi mai multe şi mult mai costisitoare.

„În România, sancţiunile aplicate de autoritatea de supraveghere vizează companii din diverse sectoare de activitate, de la mari jucători ai industriei financiar-bancare, ai industriei de comunicaţii, comerţului online, până la societăţi mici şi medii din domeniul farmaceutic, al comerţului cu amănuntul sau cel al activităţilor de call center. Până în prezent, cele mai mari trei amenzi aplicate de autoritatea de supraveghere din România au vizat mari companii financiar-bancare şi au sancţionat în unanimitate încălcarea obligaţiei de a implementa măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal“, a spus Flavius Flo­rea, senior managing associate în cadrul KPMG Legal – Toncescu şi Aso­ciaţii.

Spania ocupă primul loc în cla­­sament, cu 351 de amenzi aplicate cu o valoare totală de 36,7 milioane de euro, în timp ce Italia ocupă locul doi, cu 101 a­menzi aplicate de autoritatea de su­praveghere, totalizând 89,6 milioane de euro. MEDIAFAX

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

fotbal: fc botoșani – oțelul galați 0 0, în superligă

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

incendiu la Ștefănești! o femeie de 95 de ani a

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

botoșani: „lacrimi de luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

AVERTISMENT: Mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele CNAIR

Publicat

avertisment: mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele cnair

Publicitate

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași avertizează șoferii cu privire la apariția unor mesaje false care pretind că sunt transmise în numele „Rovinietei” sau al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit informațiilor oficiale, aceste mesaje solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, invocând amenințări precum amenzi sau chiar confiscarea vehiculului. Reprezentanții...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe