EVENIMENT
Primii cinci pacienţi de la Spitalul Județean de Urgență din Deva, declaraţi VINDECAȚI de Covid-19 şi externaţi
Primii cinci pacienţi care au fost internaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva au fost declaraţi vindecaţi de Covid-19 şi au fost externaţi, cu respectarea normelor în vigoare, între ei numărându-se şi un medic.
"Cinci pacienţi internaţi la secţia de Boli Infecţioase a SJU Deva s-au vindecat de Covid-19. Mai sunt şi alţi pacienţi care aşteaptă rezultatele testelor", a declarat joi, pentru AGERPRES, medicul şef al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, dr. Cecilia Birău.
În Spitalul Județean de Uurgență Deva mai sunt internate 80 de persoane bolnave de Covid-19
SJU Deva este condus de o echipă formată din trei medici militari, aceştia fiind instalaţi pe funcţii în cursul zilei de miercuri de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent la Deva.
SJU Deva a fost desemnat "spital COVID", adică unitate medicală în care sunt tratate cazurile de infecţie cu noul coronavirus.
Conform datelor Prefecturii Hunedoara, de la începutul monitorizării în judeţ au fost confirmate, până joi, 212 cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Dintre acestea, 30 s-au vindecat şi s-au externat din spitalele din ţară unde au fost tratate. AGERPRES
EVENIMENT
Amenzi de peste 11.000 de lei, aplicate de ITM Alba. Nereguli privind acordarea concediilor, descoperite în urma controalelor
ITM Alba a aplicat amenzi de peste 11.000 de lei în urma unor controale la zeci de firme din județ. Inspectorii au constatat, printre altele, nereguli în ceea ce privește acordarea concediilor.
Astfel, în perioada 9-13 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 76 de angajatori din Alba, cu un total de 595 de angajați.
În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 135 deficiențe și au fost aplicate șase sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fumatul țigărilor electronice, INTERZIS în transportul public. Avertismentul CTP Cluj-Napoca
Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) reamintește că fumatul, inclusiv utilizarea țigărilor electronice, este strict interzis în toate mijloacele de transport în comun din municipiu, în conformitate cu prevederile Legii 349/2002 și ale HCL nr. 670/2019.
Reprezentanții companiei atrag atenția că interdicția se aplică în autobuze, troleibuze și tramvaie, iar nerespectarea regulilor afectează direct...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Mai mulți sportivi ai Clubului Revolution Academy Alba au luptat într-o gală de kickbox și MMA, la Sibiu. Ce rezultate au obținut
Mai mulți sportivi ai Clubului Revolution Academy Alba au participat în weekend-ul ce a trecut la o competiție sportivă organizată în Sibiu. A fost vorba despre Cupa Sibiului, o competiție de kickbox și MMA, ce a strâns peste 380 de sportivi de la peste 40 de cluburi din țară.
Clubul din Alba a participat cu șapte sportivi, la diferite categorii de greutate. De asemenea aceștia au participat și la meciuri în sistem piramidal. Adică unde au disputat mai multe lupte într-o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Blaj cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști. Ce s-a întâmplat
Un bărbat din Blaj s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști.
Era băut și a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea probelor biologice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2026, în jurul orei 22:50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Blaj.
În urma testării bărbatului, cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
