Connect with us

ACTUALITATE

Primul caz de coronavirus transmis prin ochi, la un copil de 11 ani

Published

on

Primul caz de SARS-CoV-2 a fost identificat în probe luate din ochii unui copil de 11 ani, trimis la spital pentru investigații medicale după ce a petrecut mult timp în preajma unui adult infectat. Astfel, transmiterea virusului prin lacrimi este „teoretic posibilă”.

Primul caz de SARS-CoV-2 a fost identificat în proba de ochi a unui copil. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în „European Journal of Ophthalmology” realizat de medici și cercetători de la San Matteo Polyclinic Foundation din Pavia. Este vorba despre un copil de 11 ani care a fost trimis la clinica pediatrică San Matteo pentru investigații medicale, în urma unor contacte îndelungate și strânse cu un membru al familiei care avea Covid-19.

Descoperirea arată că transmiterea virusului prin lacrimi este „teoretic posibilă”, dar „încă nu este clar dacă poate fi considerată o cale importantă pentru răspândirea Covid-19”, spun specialiștii din Pavia, scrie MEDIAFAX, citând cotidianul „La Repubblica”.

Directorul clinii pediatrice unde a fost internat copilul, Gianluigi Marseglia, a declarat că acesta era asimptomatic, însă analizele de sânge au arătat o ușoară creștere a valorilor transaminazelor, iar examinarea cu ultrasunete a plămânilor a scos la iveală o ușoară neregularitate pleurală. Astfel, i s-a făcut un test nazofaringian, care a rezultat pozitiv la Covid-19.

Medicii au decis să îl țină sub observație, iar la câteva zile după internare, copilul s-a plâns de arsuri la ochi, ceea ce i-a determinat pe medici să ceară o evaluare oftalmologică. În probele luate din ochi a fost identificat Sars-CoV-2.

În perioada 26 martie - 1 mai 2020 - a declarat un oftalmolog - în clinică au fost evaluate 8 cazuri cu tampoane conjunctivale. Sars-CoV-2 a fost identificat în toate probele luate din nas, în timp ce un singur eșantion conjunctival a ieșit pozitiv.

„Din câte știm, acesta este primul raport privind identificarea Sars-CoV-2 în probele de ochi la un pacient pediatric cu simptome, dar fără semne de implicare oculară. Cu toate acestea, deși transmiterea prin lacrimi este teoretic posibilă, nu este deocamdată clar dacă acest lucru poate fi considerat o cale importantă pentru răspândirea Covid-19".

„Aceste date extind în continuare spectrul de organe afectate de infecție și subliniază importanța protecției ochilor pentru lucrătorii din domeniul sănătății”, a spus Fausto Baldanti, șeful Laboratorului de Virologie Moleculară San Matteo.

Copilul a fost externat din spital la 12 zile de la internare și pus în carantină până la obținerea rezultatelor negative ale testelor nazale și oculare.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise

Published

on

doi bărbați din botoșani, ridicați de jandarmi după ce au

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.

Publicitate

Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Atelierele creative „Dimineți de februarie la muzeu”, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Published

on

atelierele creative „dimineți de februarie la muzeu”, la muzeul de

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 22 februarie 2026, în intervalul orar 10.00 –13.00, la a doua etapă a atelierelor creative dedicate adulților intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”.

Publicitate

Adresându-ne oricărui pasionat de artă, începător sau cu experiență, vă propunem o nouă călătorie în lumea picturii pe sticlă, atât de apreciată și provocatoare, care va presupune, în final, realizarea unei lucrări artistice unice,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Asociația „Salvează o inimă”: Dincolo de formulare sunt inimi care bat datorită ție. Transformă 3,5% din munca ta în zâmbetul unui copil salvat

Published

on

asociația „salvează o inimă”: dincolo de formulare sunt inimi care

În spatele fiecărei cifre din statistici se află o inimă care bate cu speranță și o familie care se roagă pentru un miracol. Asociația „Salvează o inimă” lansează o invitație caldă către noi toți: aceea de a fi parte din povestea de vindecare a unui copil. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit nu este doar o procedură, ci o mână întinsă cu blândețe către cei care trec prin cele mai grele momente ale vieții lor.

Publicitate

 

Este,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: Povestea unei chemări tainice. Creștinii din Parohia Drislea, comuna Trușești, l-au primit pe noul păstor cu bucurie.

Published

on

video: povestea unei chemări tainice. creștinii din parohia drislea, comuna

Sâmbătă, sub bolta încărcată de rugăciune a bisericii din Drislea, timpul a părut să se oprească. În prezența unui sobor numeros de preoți, părintele protopop Petru Fercal l-a învestit pe noul păstor al credincioșilor din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Drislea, Trușești. Lăcașul s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea venită nu doar din sat, ci și din localitățile învecinate și din municipiul Botoșani.

Publicitate


...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading