EVENIMENT
Primul deces înregistrat în Republica Moldova provocat de COVID-19. Este vorba despre o femeie de 60 de ani
În Republica Moldova a fost înregistrat primul deces din cauza maladiei COVID-19, a anunţat ministrul sănătăţii Viorica Dumbrăveanu în cadrul unui briefing, relatează joi Radio Chişinău.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 60 de ani, care suferea de diabet zaharat.
Portalul Deschide.md scrie că decesul a survenit marţi noaptea, în jurul orei 02:00, la Spitalul Clinic Republican. Este vorba despre cea de-a doua pacientă infectată cu COVID-19 şi care se întorsese recent din Italia.
Potrivit directorului Spitalului Republican, medicii au luptat timp de patru zile pentru a-i salva viaţa. Femeia s-a aflat la respiraţie artificială timp de 2 zile şi 2 nopţi, iar moartea a survenit în urma unui stop cardiac. Totodată, managerul instituţiei medicale a declarat - potrivit Deschide.md - că satul de unde este originară femeia decedată se află în carantină, iar numărul bolnavilor este în creştere în acea localitate.
Autorităţile din Republica Moldova au anunţat primul caz de testare pozitivă pentru coronavirus pe 7 martie, când o femeie de 48 de ani a revenit din Italia cu simptome. În cel de-al doilea caz este vorba de o femeie de aproximativ 60 de ani, care a revenit din Italia, după o vizită la o prietenă.
Ministrul sănătăţii a anunţat că 76 de persoane sunt suspectate de infectare cu virusul care provoacă maladia COVID-19, iar dintre acestea, 14 sunt copii. AGERPRES
EVENIMENT
UPDATE: ACCIDENT pe Autostrada A10, în zona Teiuș. Trei mașini implicate, trei persoane rănite. Trafic blocat
Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 18:50, pe Autostrada A10, înainte de Teiuș. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme.
Update, ora 19:10 - Potrivit ISU Alba, forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului.
În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme din care au rezultat trei persoane cu traumatisme minore, care sunt asistate medical la locul accidentului.
Update, ora 19:00 - Potrivit IPJ Alba,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
PNL Cluj acuză USR că vrea să facă anchete: După ce nu au reușit să numere trei zile libere, se visează procurori
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Structura anului școlar 2026 - 2027, aprobată de Ministerul Educației. Când încep cursurile și când sunt programate vacanțele
Structura anului școlar 2026 - 2027. Forma finală a structurii anului școlar 2026 - 2027 a fost avizată de către Comisia de dialog Social, a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Astfel, anul școlar 2026 - 2027 va începe la data de 7 septembrie și va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Structura anului școlar 2026 - 2027
- Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Autostrada A1 Sibiu-Piteşti: Cum va arăta sectorul Poiana-Tigveni. Va avea 28 de structuri, cea mai înaltă de 41 de metri
Direcția Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a publicat joi un clip video care prezintă, într-o simulare 3D, cum va arăta cel mai lung sector din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, între Cornetu și Tigveni, secțiune construită de italienii de la WeBuild.
Potrivit DRDP Craiova, secțiunea 3 Poiana – Tigveni este una dominată de structuri, 28 la număr, dintre care cea mai înaltă va avea 41 de metri.
„Complexitatea acestui tronson este susținută și de faptul că...
Citește mai mult pe Alba24.ro
