Connect with us

ACTUALITATE

Primul maraton de vaccinare anti-COVID destinat tinerilor, la Mamaia, în acest weekend

Publicat

Universitatea Ovidius din Constanţa organizează, în perioada 14 - 16 mai, primul maraton de vaccinare dedicat tinerilor, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia.

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), prin Facultatea de Medicină, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi Tinerilor Medici Constanţa (ASMTMC), Liga Studenţilor UOC şi Capitala Tineretului, organizează, alături de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), în perioada 14 - 16 mai, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia, primul maraton de vaccinare destinat tinerilor.

În cadrul maratonului de vaccinare, tinerii care doresc să se imunizeze se pot prezenta fără programare prealabilă la Pavilionul Expoziţional, unde vor beneficia de un flux separat de vaccinare, cu serul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech (Comirnaty), doar în urma legitimării cu cartea de identitate, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

"Acţiunea se adresează studenţilor români şi străini din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa şi celor din celelalte universităţi constănţene, elevilor din licee, cu vârsta mai mare de 16 ani, şi familiilor acestora, dar şi cadrelor didactice din toate unităţile de învăţământ. De asemenea, în cadrul maratonului va avea loc un webinar, creditat EMC (Educaţie Medicală Continuă), ce va oferi informaţii despre vaccinare şi se va desfăşura atât în limba română, cât şi în engleză, fiind adresat cadrelor medicale", a precizat coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Irina Dumitru, din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Ovidius.

Andreea Bugescu, din partea Asociaţiei Studenţilor Medicinişti şi Tinerilor Medici Constanţa, a menţionat că acesta este primul maraton de vaccinare cu, despre şi pentru tineri, iar avantajul organizării acţiunii în zilele de weekend este reprezentat de faptul că le oferă părinţilor elevilor minori posibilitatea de a-i însoţi pentru vaccinare.

''Este, de asemenea, un interval potrivit pentru studenţii care, astfel, pot veni să se vaccineze fără să lipsească de la cursuri", a declarat Andreea Bugescu.

Conform datelor oficiale centralizate de DSP Constanţa, până în prezent au fost vaccinate, în total, 156.159 de persoane la nivelul întregului judeţ.

Totodată, UOC, prin Facultatea de Medicină, susţine o campanie de testare gratuită a Hepatitei C, sâmbătă, 15 mai, între orele 10,00 - 18,00, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia şi pe faleza Cazinoului din Constanţa, aici urmând a fi organizat şi un punct de vaccinare împotriva COVID-19. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Două case din Durnești și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins

Publicat

foto: adăpost de animale cuprins de flăcări în urma unui

Publicitate

Două case din localitățile Cucuteni ( comuna Durnești) și Prisăcani ( orașul Flămânzi) au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit prompt și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperișul caselor.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș de fum necurățat de funingine.

Vă...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân fără apă. Aceeași măsură se aplică și în Răchiți, Cișmea, Unțeni, Roșiori, Stăuceni , Siliștea și Tocileni

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta din OL 200 mm situată la intersecția dintre strada Împărat Traian și strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 11 februarie 2026.

Astfel, în intervalul orar 09:00-16:00, sunt afectați de lipsa furnizării apei consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Împărat Traian, de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare pentru cumpărătorii online: De ce să te ferești de site-urile care doar par din România. Nu te baza pe terminația „ro”

Publicat

atenționare pentru cumpărătorii online: de ce să te ferești de

Publicitate

Atenționare pentru cumpărătorii online: Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) avertizează cumpărătorii să fie extrem de atenți atunci când fac achiziții online, chiar și de pe site-uri cu extensia „.ro”, deoarece multe dintre acestea creează doar impresia că aparțin unor comercianți din România, scrie alba24.ro.

Reprezentanții ECC subliniază că achizițiile online necesită verificări minime, dar esențiale,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Educația, prima linie împotriva drogurilor: Elevi și părinți din Botoșani, la o conferință dedicată prevenirii consumului

Publicat

educația, prima linie împotriva drogurilor: elevi și părinți din botoșani,

Publicitate

Un număr de 400 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a din județul Botoșani, alături de 200 de părinți, au participat astăzi, 10 februarie 2026, la conferința „Educația – element esențial împotriva drogurilor”, un eveniment dedicat conștientizării riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.

Activitatea s-a desfășurat în două sesiuni distincte, prima, între orele 12:30 și 14:30, fiind destinată elevilor, iar cea de-a doua,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe