EVENIMENT
Primul transplant de cord din acest an din România, relizat cu succes la Târgu Mureș. O nouă șansă la viață, după doi ani de așteptare
Primul transplant de cord din acest an din România a fost relizat cu succes la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş.
O echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, Horaţiu Suciu, a efectuat, marţi, primul transplant de cord din acest an din România. Medicii au salvat viața unui pacient în vârstă de 54 ani, din judeţul Caraş-Severin, care de afla în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă.
"În această după-amiază am efectuat primul transplant cardiac din acest an în Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. Pacientul este un domn în vârstă de 54 de ani din judeţul Caraş-Severin. Un pacient aflat în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă, aflat pe lista de aşteptare de aproximativ 2 ani, cu cardiomiopatie dilatativă, o afecţiune ireversibilă care afectează muşchiul inimii şi creează o stare, bineînţeles, de o calitate vieţii extrem de precară şi, bineînţeles, un risc mare de deces.
Din fericire, a fost un cord disponibil care a fost prelevat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti de către o echipă care s-a deplasat din clinica noastră, condusă de doctorul Harpa Marius.
Cordul a venit pe calea aerului cu un elicopter SMURD, a aterizat în jurul orei 14,30 şi intervenţia a durat aproximativ 4 ore şi s-a încheiat cu succes. Pentru acest moment suntem mulţumiţi de evoluţia pacientului, sperăm ca această evoluţie să aibă loc în continuare", a declarat presei dr. Horaţiu Suciu.
Primul transplant de cord din acest an din România, relizat cu succes la Târgu Mureș. Intervenția a durat patru ore
Doctorul Suciu a spus că fiind primul transplant din acest an, echipa de la Târgu Mureş îşi doreşte să continue într-un ritm care să vină în întâmpinarea unei mari nevoi, existând pacienţi numeroşi pe listele de aşteptare, atât în centrul Târgu Mureş, cât şi în centrul din Bucureşti.
"Sigur, toate intervenţiile de transplant sunt intervenţii speciale, dificile, care presupun o coordonare foarte bună. Din acest punct de vedere organizatoric apar marile provocări. Din punct de vedere tehnic, este o intervenţie care intră în sfera activităţii chirurgiei cardiovasculare, o intervenţie care, din fericire, în institutul nostru este una de rutină.
Aşa cum am menţionat, a durat 4 ore şi lucrurile sunt pe drumul cel bun. Anul trecut am efectuat trei transplanturi cardiace, din păcate doar trei şi, bineînţeles, ne-am propus mult mai multe. Ne-am propus în jur de 10-12 transplanturi, dacă pornim din luna ianuarie, astfel încât să crească numărul. Dar aici ţinem ţine foarte mult de donatori. Noi suntem pregătiţi oricând să facem transplant. Numărul donatorilor a fost de destul de mic, dar în acest an, iată, am început destul de devreme şi trebuie să fim optimişti", a declarat Suciu.
Şeful Secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, dr. Sorin Paşcanu, a menţionat că primul transplant de cord din acest an a decurs foarte bine, chiar dacă a început un pic mai târziu, din cauza condiţiilor meteorologice.
Primul transplant de cord din acest an din România, relizat cu succes la Târgu Mureș. ”Starea pacientului este cât se poate de mulţumitoare”
"Operaţia a decurs fără probleme, rapid şi starea pacientului este cât se poate de mulţumitoare. În fiecare an ne propunem să facem cât de mult e posibil, dar suntem limitaţi de lucruri din afară, în primul rând de numărul donatorilor şi calitatea lor. Şi vreau să profit de ocazie să le mulţumesc colegilor de la Spitalul Universitar din Bucureşti care ne-au furnizat cordul.
Deci, limitaţi de numărul donatorilor şi de logistica întreagă din jurul transplantului, inclusiv de spaţiile fizice de care dispunem, ca număr de specialişti, ca dotare, am putea face mult mai mult, dar, după cum vedeţi în spatele meu, şi acum le facem în centrul pediatric, pentru că aici avem condiţiile necesare", a precizat dr. Paşcanu.
Dr. Sorin Paşcanu a spus că, înainte de intervenţia de transplant, pacientul l-a întrebat dacă va trebui să se pensioneze, însă a fost asigurat că medicii de la Târgu Mureş se străduiesc să îi ofere o şansă la o viaţă normală.
"Sperăm ca majoritatea pacienţilor noştri transplantaţi să urmeze o viaţă mult mai normală, să-i zic aşa. Discutând cu pacientul înainte de operaţie, m-a întrebat dacă e obligatoriu să se pensioneze după aceea şi am spus că, dimpotrivă, sper că nu, pentru că ideea de a face aceste intervenţii chirurgicale este să-i oferim o viaţă normală, viaţa care înseamnă şi muncă, dacă asta îşi doreşte.
Noi ne bucurăm să se întoarcă în câmpul muncii. Sigur că va trebui să vină la controale, va trebui să ia medicaţie, dar până la urmă sperăm că îi vom oferi o viaţă normală, cu o capacitate de efort net îmbunătăţită şi cu minime, să zicem, disfuncţii. Planul este să-i întoarcem la viaţa normală. Adică nu doar să le salvăm viaţa, să le oferim o viaţă cu scop", a subliniat doctorul.
Agerpres
EVENIMENT
EXCLUSIV. Tehnologia lui Tișe, ”lumină din gunoi”, respinsă de Ministerul Mediului: Nu este permisă aplicarea la nivel naţional
Ministerul Mediului respinge propunerea de extindere la nivel național a tehnologiei lui Alin Tișe de dezintegrare moleculară a deșeurilor, implementată la Cluj, care transformă gunoiul în energie verde.
Cluj24 adresase Ministerului Mediului la mijlocul lunii noiembrie o serie de întrebări clare privind propunerea lui Alin Tișe:
- Care este poziția oficială a Ministerului față de această propunere?
- Consideră...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Florin Roman: Un proiect de lege care prevede obligarea la consiliere psihologică a minorilor agresivi, tărăgănat în Parlament
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a declarat că în anul 2025 a depus un proiect de lege care privește direct copiii agresivi. Acesta face referire la subiectul care a șocat opinia publică în ultimele două zile: cazul din Timiș în care doi copii au ucis un minor în vârstă de 15 ani.
Roman spune că a depus un proiect de lege, care în acest moment este tărăgănat în Parlament. Un proiect de lege prin care copiii agresivi ar urma să fie obligați să meargă la psiholog...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
EXCLUSIV. Peste 740 de garaje dispar din Cluj-Napoca în 2026. Mai multe parcări, alei reabilitate și spații verzi păstrate
Municipiul Cluj-Napoca continuă procesul amplu de reorganizare urbană, iar anul 2026 vine cu schimbări semnificative în cartierele orașului.
Potrivit datelor oficiale transmise de Primăria Cluj-Napoca către Cluj24, 746 de garaje sunt în procedură de desființare, ca parte a strategiei de modernizare a spațiilor dintre blocuri.
Cele mai multe demolări vor avea loc în cartierul Mănăștur, unde sunt vizate 335 de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Anchetatorii din Alba Iulia au cercetat furtul unei napolitane în valoare de aproape șapte lei, dintr-un magazin. Decizie în dosar
Un dosar cu un prejudiciu de 6, 55 lei, adică aproape 7 lei s-a aflat pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
În data de 20 ianuarie 2026 magistrații Judecătoriei Alba Iulia au dat o decizie în dosar.
Mai exact este vorba despre un furt banal petrecut într-un magazin, de pe raza unei localități din județul Alba. Suspectul din dosar este un bărbat din județul Argeș care în data de 16 august 2025 a furat o napolitană din magazinul cu pricina.
Citește mai mult pe Alba24.ro
