Connect with us

EVENIMENT

Primul zbor Ryanair de la Sibiu pe ruta Veneția Treviso

Publicat

Premieră la Sibiu: de pe aeroportul sibian a decolat primul avion Ryanair care leagă orașul de Veneția Treviso. A fost inaugurată o nouă rută aeriană care va avea două zboruri în fiecare săptămână.

Reprezentanții companiei aeriene au anunțat că în curând vor fi inaugurate rute și către alte orașe din sudul Europei.

„Ne face plăcere să sărbătorim în mod oficial primul nostru zbor din Sibiu prin noul nostru serviciu de două ori pe săptămână către Veneția Treviso. Celelalte două noi rute către Corfu și Bologna vor fi lansate la jumătatea lunii iunie și, respectiv, în iulie”, a declarat Olga Pawlonka, reprezentantul companiei aeriene.

Autoritățile locale văd deschiderea rutei ca pe o oportunitate pentru dezvoltarea economiei.

„Accesul la piețele internaționale este o prioritate cheie în atingerea viziunii de dezvoltare a mediului de afaceri și economic în regiunea Sibiu. Astfel, salutăm cu căldură deschiderea primului serviciu Ryanair pe Aeroportul Sibiu, Veneția Treviso. Apreciem decizia Ryanair drept un vot imens de încredere în regiune și un început pentru un parteneriat de lungă durată”, a spus președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Reprezentanții aeroportului anunță că au o strategie privind creșterea rețelei de rute.

„Continuăm să mizăm pe o strategie ambițioasă de creștere a rețelei de rute, chiar și în contextul pandemic actual. Vom pune accentul atât pe motivarea companiilor aeriene pentru a aduce turiști în regiune, cât și pe pentru activarea potențialui de călătorie locală”, a explicat directorul general al Aeroportului Sibiu, Marius Ioan Gîrdea.

sursa: mediafax.ro

sursa foto: SIBIU International Airport / Facebook

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut

Publicat

vicepremierul oana gheorghiu, la trei luni de mandat: a început

Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.

În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Cea mai bună slănină la SlanăFest de la Cluj-Napoca. Vezi câștigătorii concursului

Publicat

slana 5.png






Un concurs pentru desemnarea celei mai bune slănine a avut loc, sâmbătă, la festivalul SlanăFest găzduit de cafeneaua Bulgakov din Cluj-Napoca, iar juriul a avut de degustat din bunătățile pregătite de cei 11 concurenți. 

În urma deliberării, s-a stabilit și clasamentul final.

Astfel, primul loc a revenit lui Szász György, crescător de porci din rasa mangalița, din comuna clujeană Buza, premiul 2 a fost...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Procurorii din Câmpeni au vrut să îi dea o pedeapsă ”nejustificat de blândă” unui afacerist cu lemne care a amenințat un polițist

Publicat

procurorii din câmpeni au vrut să îi dea o pedeapsă

Un acord de sesizare al vinovăției s-a judecat pe rolul Judecătoriei Câmpeni recent. Mai exact, în data de 29 ianuarie 2026, judecătorii din Câmpeni au avut de analizat și de admis, sau respins un acord de vinovăție încheiat între un afacerist din Câmpeni, Dumitru I.D., și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni. 

Inculpatul are o firmă care se ocupă de transportul cu material lemnos, iar după un control asupra unui transport de lemne, Dumitru l-a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Prima zi la Transylvania Open WTA250. Favoritele își confirmă statutul, iar româncele se opresc în calificări la simplu

Publicat

wta 2026 january3104506 bbc sursa foto bogdan borodi transylvania open 7 scaled.jpg






Turneul WTA 250 Transylvania Open a debutat sâmbătă la Cluj-Napoca, în BT Arena, cu primele meciuri din tabloul calificărilor.

România a avut două reprezentante pe tabloul calificărilor, ambele beneficiare ale unor wild card-uri, însă parcursul acestora s-a oprit încă din prima rundă. În primul meci al zilei, clujeanca Briana Szabo (locul 691 WTA) a fost învinsă clar de italianca Lucrezia Stefanini (139 WTA),...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe