Connect with us

ACTUALITATE

Principalul suspect în cazul înjunghierii baschetbaliştilor americani a primit încă 30 de zile de arest preventiv

Publicat

Principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, înjunghiaţi pe 16 septembrie 2018 pe o terasă din centrul Brăilei, Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de „Dasaev”, acuzat de tentativă de omor calificat, va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Brăila.

Măsura arestării preventive în cazul lui Dasaev, acuzat de tentativă de omor calificat, port şi folosire de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice, se prelungeşte până pe 20 aprilie.

În acest dosar au fost trimise în faţa instanţei nouă persoane, dintre care patru sunt acuzate de tulburarea ordinii publice, trei de mărturie mincinoasă şi una de favorizarea infractorului, fiind vorba despre cel care l-a adăpostit pe Dasaev în timp ce acesta era căutat de poliţişti.

Cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă a Brăilei, Dasaev a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol.

Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, Darrel Bowie, de 24 ani, şi Joseph McClain, de 25 ani, au fost înjunghiaţi, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, în timp ce se aflau la o terasă din centrul Brăilei. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios grigorie decapolitul

Publicitate

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul de la Bistriţa Vâlcii – 20 noiembrie

 

Sfântul Grigorie s-a născut în anul 780 într-o familie înstărită şi deosebit de evlavioasa. A mers la şcoală încă de mic străduindu-se să acumuleze cât mai multă învăţătura. În acelaşi timp dovedeşte o mare atracţie către Biserică. Când a ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii au hotărât să-l însoare, dar el simţind chemarea Duhului, a fugit…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu în municipiul Botoșani! O saună construită recent s-a făcut scrum

Publicat

incendiu în municipiul botoșani! o saună construită recent s a făcut

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie de pe strada Ludovic Daus din municipiul Botoșani. O saună, construită recent, a fost cuprinsă de flăcări, iar alarma a fost dată chiar de proprietar.

 

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat că anexa, construită din lemn, ardea în totalitate și au acționat rapid…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție, șoferi! Mai multe localități din județul Botoșani se află sub COD GALBEN de ceață

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 10:00.

 

Din această cauză, pe drumurile din Flămânzi, Hudești, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Lunca, Havârna, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Todireni, Mileanca, Prăjeni, Sulița, Dângeni, Santa Mare, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Educația globală, trăită cu sens: Elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești, inspirați de părintele Cătălin Postolache

Publicat

educația globală, trăită cu sens: elevii liceului „demostene botez” trușești,

Publicitate

În cadrul Săptămânii Educației Globale, elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești au avut parte de o activitate aparte, desfășurată sub îndrumarea preotului Cătălin Postolache, de la Parohia Șulița II, în care care valorile, dialogul și speranța s-au transformat în lecții vii, cu impact direct asupra modului în care tinerii privesc lumea și rolul lor în ea.

Atmosfera caldă a întâlnirii a creat cadrul ideal pentru ca elevii să…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe