ACTUALITATE
Prinţul Charles despre tatăl său, ducele de Edinburgh: Ne va lipsi enorm, familiei mele şi mie
Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, i-a adus un omagiu sâmbătă tatălui său, prinţul Philip, decedat vineri la vârsta de 99 de ani, spunând că "îi va lipsi enorm" şi salutând "serviciul său remarcabil şi devotat" ţării sale, transmit agenţiile internaţionale de presă.
"Aşa cum vă imaginaţi, tatăl meu ne va lipsi enorm, familiei mele şi mie", a transmis prinţul de Wales într-o declaraţie televizată din faţa reşedinţei sale Highgrove House, din comitatul englez Gloucestershire, mulţumind populaţiei pentru sprijin "în acest moment deosebit de trist".
"Tatăl meu a servit practic în ultimii 70 de ani în modul cel mai devotat şi mai remarcabil regina, familia, ţara şi întregul Commonwealth. Dragul meu tată a fost o persoană foarte specială care, mai presus de toate, ar fi fost uimit de reacţia şi de lucrurile emoţionante care s-au spus despre el şi, din acest punct de vedere, noi suntem, familia mea, profund recunoscători pentru toate acestea", le-a spus prinţul Charles reporterilor, care a purtat o cravată neagră în semn de doliu. AGERPRES
ACTUALITATE
Meciul zilei: FC Argeș – FC Botoșani, de la ora 15:00. Botoșănenii caută prima victorie în deplasare după aproape 10 luni
FC Botoșani joacă duminică, de la ora 15:00, pe terenul formației FC Argeș, într-unul dintre meciurile etapei a IX-a din SuperLigă.
Partida se dispută pe Stadionul Orășenesc din Mioveni și va fi transmisă în direct de Digi Sport și Prima Sport.
Cele două formații au început etapa la egalitate de puncte, câte 10 după primele opt meciuri. FC Botoșani era însă mai bine clasată datorită golaverajului, pe locul 7, în timp ce FC Argeș ocupa...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Tânăr din Săveni, dispărut în Belgia, în apropiere de Bruxelles. Familia nu mai știe nimic de el din 6 septembrie
Un tânăr de 27 de ani, originar din Săveni, județul Botoșani, este dat dispărut în Belgia, unde plecase la muncă.
Andronic Andrei Lucian nu a mai luat legătura cu familia din data de 6 septembrie 2026.
Tânărul s-a născut pe 23 noiembrie 1998, la Săveni, și are domiciliul în Zahoreni, județul Botoșani.
Andrei Lucian Andronic a plecat la muncă în Belgia în cursul lunii iulie 2026. A lucrat în mai multe locuri ca muncitor în construcții, iar...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Dacă plecați la drum: 11 transporturi agabaritice circulă astăzi pe mai multe șosele importante din țară
Șoferii care pleacă la drum duminică, 13 septembrie, trebuie să țină cont de mai multe transporturi agabaritice care vor circula, începând din această după-amiază, pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din România.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță deplasarea a 11 transporturi agabaritice, toate urmând să fie însoțite de echipaje ale Poliției Rutiere.
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
De Ziua Pompierilor, ISU Botoșani își cinstește cei trei salvatori căzuți la datorie: „Nu îi uităm”
De Ziua Pompierilor din România, marcată duminică, 13 septembrie, ISU Botoșani îi comemorează pe cei trei salvatori botoșăneni care și-au pierdut viața în misiuni: Adrian Ciobanu, Marius Loghin și Constantin Patache.
Au trecut ani de la tragediile care i-au luat dintre camarazi, însă pompierii botoșăneni transmit că memoria celor trei trebuie să rămână vie.
Citește mai mult pe Botosani24.ro
