Connect with us

EVENIMENT

Amendă de 4.500 de lei în urma unui priveghi cu 100 de persoane şi cu muzică prea tare, în Timișoara

Publicat

Arhivă foto

Organizatorul unui priveghi cu circa 100 de persoane, care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Timişoara, a fost amendat de două ori, cu suma totală de 4.500 de lei, pentru tulburarea liniştii publice, întrucât a pus muzică la volum maxim.

Persoana sancţionată a motivat că a dat muzica la maxim pentru că "aşa este tradiţia".

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, a declarat, joi, că au fost sesizaţi, miercuri seara, în jurul orei 22.30, că pe strada Progresul se tulbură liniştea publică, prin muzică la intensitate ridicată.

"La faţa locului, s-a constatat că avea loc un priveghi, la care participau aproximativ 100 de persoane şi la care familia a pus muzică, deranjând astfel locuitorii din cartier, zgomotul produs fiind peste limita decibelilor admişi.

Organizatorul a fost sancţionat cu 1.500 lei, conform legii. Două ore mai târziu, poliţiştii locali au revenit la locaţie, deoarece s-a semnalat că muzica a fost dată din nou mai tare, producând disconfort vecinilor. S-a luat din nou măsura sancţionării contravenţionale, de această dată cu 3.000 de lei", a spus Daniela Seracin.

Poliţiştii locali atrag atenţia că vor lua măsurile legale ori de câte ori se constată încălcarea legislaţiei în vigoare, indiferent de evenimentul care are loc, dacă prin zgomotul produs sunt deranjaţi cetăţenii care locuiesc în apropiere. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ping-pong cu copiii cu o boală gravă de la Spitalul de Copii Cluj-Napoca

Publicat

spitalul de copii.jpg






Scandalul mediatic între aparţinătorii copiilor cu fibroză chistică şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca este în continuă desfăşurare.

Scandal în privinţa copiilor cu fibroză chistică

Iniţial, reprezentanţi ai bolnavilor au reclamat faptul că Zeci de pacienți diagnosticați cu fibroză chistică, pacienți din 7 județe, ar fi abandonați din cauza deciziilor politice, după ce...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ANAF introduce Declarația Unică precompletată din 2026. Ce înseamnă și ce trebuie să facă fiecare contribuabil

Publicat

anaf introduce declarația unică precompletată din 2026. ce înseamnă și

Începând cu 5 ianuarie 2026, a intrat în vigoare o nouă procedură a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) privind precompletarea Declarației Unice - formular 212, document prin care persoanele fizice declară veniturile și contribuțiile sociale datorate statului.

Măsura este prevăzută în Ordinul ANAF nr. 2719/2025, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2026, și se aplică pentru veniturile realizate începând cu anul 2025. Documentul poate fi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fostul vicepremier Daniel Chițoiu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Publicat

fostul vicepremier daniel chițoiu, condamnat la 4 ani de închisoare

Fostul vicepremier și ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Sentința vine la mai bine de șase ani după ce a provocat un grav accident de circulație, soldat cu moartea a doi oameni.

Decizia este definitivă și a fost luată de Curtea de Apel Pitești, care a majorat de la 3 la 4 ani pedeapsa inițială pronunțată de Judecătoria Pitești.

De asemenea, este obligat să plătească despăgubiri de 800.000 de lei urmaşilor celor două victime...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Primăria Teiuș le cere cetățenilor să sprijine activitățile de deszăpezire: ”Să ne parcăm mașinile în curte!”

Publicat

video: primăria teiuș le cere cetățenilor să sprijine activitățile de

Primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, le cere cetățenilor să iasă să curețe trotuarele și parcările pentru a contribui la deblocarea orașului după ninsorile recente.

Autoritățile locale intervin pentru deblocarea căilor de acces, a trotuarelor, stațiilor de autobuz și trecerilor de pietoni, în vederea fluidizării traficului și asigurării circulației în condiții de siguranță.

Reprezentanții primăriei fac apel către cetățeni să sprijine acțiunile de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe