Connect with us

ACTUALITATE

Priveghiul prinților: Cei patru copii au vegheat, la Londra, la sicriul Reginei Elisabeta a II-a

Publicat

inmormantare regina elisabeta sursa sky news

Cei patru copii ai reginei Elisabeta a II-a, printre care şi Charles al III-lea, au vegheat, vineri seară, la sicriul Reginei Elisabeta la Londra. Aceștia au fost înconjuraţi de numeroşi anonimi, care au parcurs o coadă foarte lungă pentru a-şi saluta mult iubita regină, înaintea funeraliilor de luni, informează AFP.

Aşezaţi în jurul sicriului, stând cu spatele şi cu capetele plecate, Charles, Anne, Andrew şi Edward au vegheat circa zece minute sicriul drapat cu steagul regal şi ornat cu coroana imperială.

Sicriul a fost plasat pe un catafalc impozant, în cea mai veche sală a parlamentului britanic, Westminster Hall.

Un priveghi similar a avut loc luni la Edinburgh, unde sicriul cu rămăşiţele suveranei a sosit după decesul survenit pe domeniul Balmoral, în Scoţia, pe 8 septembrie.

Cu această ocazie, Andrew, privat de titlurile militare în urma unui scandal sexual, a fost autorizat să poarte uniforma, asemenea fraţilor săi.

În timpul acestui solemn ''priveghi al prinţilor'', o tradiţie care datează de la moartea regelui George al V-lea în 1936, mulţimea a putut defila în continuare prin faţa sicriului, aşa cum se întâmplă în flux continuu începând de miercuri după-masă.

Dovadă a imensei emoţii suscitate de moartea reginei Elisabeta a II-a, apreciată unanim pentru devotamentul său pentru Coroană, coloana interminabilă s-a lungit vineri, depăşind la un moment dat 24 de ore de aşteptare. Autorităţile au avertizat cu privire la temperaturile nocturne ''reci''.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Fost manager al Spitalului Județean de Urgență Botoșani, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență

Publicat

spital mavromati.jpg

Publicitate

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui fost manager al Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani într-un dosar de corupție, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA, relatează agerpres.ro.

Medicul Livia Mihalache, care a fost președintele unor comisii de concurs privind angajările la spitalul din Botoșani, este...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Senatorul AUR Cătălin Silegeanu îi cheamă pe botoșăneni să se alăture proceselor colective împotriva majorării taxelor locale

Publicat

senatorul aur cătălin silegeanu îi cheamă pe botoșăneni să se

Publicitate

Senatorul AUR Botoșani Cătălin Silegeanu îi îndeamnă pe botoșăneni să verifice noile taxe și impozite locale stabilite de autorități și să se alăture proceselor colective inițiate de Alianța pentru Unirea Românilor împotriva majorărilor considerate abuzive.

Parlamentarul atrage atenția că, odată cu redeschiderea Direcției de Taxe și Impozite, pe 9 ianuarie, contribuabilii au posibilitatea să consulte sumele actualizate din evidențele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Pomenirea părintelui Ioan Alupoaiei, ctitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, de sărbătoarea Sfântului Ioan

Publicat

video: pomenirea părintelui ioan alupoaiei, ctitor al bisericii „izvorul tămăduirii”

Publicitate

În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan, la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Botoșani a fost oficiată slujba de pomenire a părintelui Ioan Alupoaiei , ctitorul acestui lăcaș de cult. Părintele paroh Daniel Constantin Țăranu, protopop misionar, a ținut ca la eveniment să participe toți cei care l-au iubit și l-au prețuit pe vrednicul preot. Pomenirea părintelui Ionică a adunat numeroși credincioși, atât din parohie, cât și din alte zone...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și vânt puternic pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis două atenționări tip cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic pentru județul Botoșani, astfel:

– astăzi, până la 23:00, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va bate cu viteze de 50-70 km/h. Se va depune strat de zăpadă, în general de 5-15 cm.

– de astăzi, de la ora 23:00, până mâine, la ora 15:00, vântul va avea intensificări cu viteze de 50….70 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe