Connect with us

EVENIMENT

Procuror urmărit penal într-un dosar privind o percheziţie în urma căreia o persoană a murit

Publicat

Un procuror a fost pus sub urmărire penală de către Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Acuzațiile  aduse procurorului sunt legate de un incident grav care a avut loc în anul 2015, în urma căruia un polișist a decedat și alți doi au suferit arsuri grave, în timpul unei percheziții la distileria unei societăţi comerciale care funcţiona ilegal. Procurorul coordona echipa de anchetatori care a efectuat percheziția. În timpul percheziției s-a produs o explozie la un cazan în care se prepara ţuică, iar cei trei polițiști au suferit arsuri de gradul II, III și IV. Ulterior, unul dintre polițiști a decedat.

Potrivit unui comunicat al SIIJ, magistratul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

"În fapt, în calitate de coordonator şi conducător al echipei care a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la data de 8.07.2015, nu ar fi respectat dispoziţiile legale prevăzute de Codul de procedură penală, Codul fiscal, Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, incidente activităţilor desfăşurate, rezultând urmare acestor nerespectări decesul unei persoane şi vătămarea altor două persoane, a căror viaţă a fost pusă în primejdie", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, procurorului i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect la sediul SIIJ.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Mușchi de cerb, căpșuni în ciocolată și coșuri speciale cu trandafiri, de Ziua Îndrăgostiților la Cluj

Publicat

flori.png






Pregătirile pentru Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiților sunt în toi, iar cuplurile fac deja rezervări la restaurante pentru o cină romantică, ori pentru cadouri. 

Pentru sâmbătă, 14 februarie, restaurantul Hubertus New Age din Cluj-Napoca a pregătit un meniu speciale, care conține trei aperitive, șase feluri principale și trei deserturi.

Chef Mihai Florea a explicat pentru Cluj24 că aproape...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbatul care s-a dat drept căpitan SRI și a trimis în misiuni de spionaj foști militari, trimis în judecată de DIICOT Alba Iulia

Publicat

bărbatul acuzat de diicot alba iulia că s a dat drept

Bărbatul care s-a dat drept căpitan SRI și a convins mai mulți foști militari să execute ”misiuni de spionaj”, a fost trimis în judecată. Este vorba despre Isfan Teodor Manuel, care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru uzurparea calității oficiale. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței superioare din Alba, Curtea de Apel Iulia, în data de 11 februarie 2026. 

Momentan dosarul se află în stadiul de măsuri și excepții de cameră...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ziua porților deschise: Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia devine funcțional

Publicat

ziua porților deschise: spitalul dr. holhoș din alba iulia devine

Sâmbătă, 14 februarie – Ziua porților deschise la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia. Noul spital privat îi așteaptă pe toți cei care doresc să-i treacă pragul între orele 10:00 și 15:00.

Alba Iulia, 11 februarie 2026. Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș invită locuitorii din Alba Iulia și din proximitatea orașului să participe la Ziua porților deschise. Evenimentul este dedicat prezentării noului Spital Dr. Holhoș din Alba Iulia, cel mai mare spital privat de oftalmologie...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Culturii face un pas înapoi după protestele actorilor. Regulile privind evidența timpului de muncă, retrase temporar

Publicat

demeter andras.jpg






Ministrul Culturii, András Demeter, a decis miercuri retragerea instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul din instituțiile publice de spectacole și concerte, după protestele actorilor și reacțiile critice venite din sectorul artistic.

Decizia vine în urma consultărilor cu reprezentanți ai domeniului cultural și suspendă aplicarea măsurilor propuse până la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe