Connect with us

AUTO

Producţia de autoturisme în România a crescut cu 21%, în primele nouă luni ale anului. Ce mărci sunt preferate de români

Publicat

masini noi 590x354 1

Producţia de autoturisme înregistrată în România, în primele nouă luni ale anului, a fost de 381.971 de unităţi. Cifra este una în creştere cu 21,2% faţă de perioada similară din 2021.

Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), din total, 230.078 de unităţi au fost marca Dacia, iar 151.893 producţie Ford.

La nivelul lunii septembrie 2022, în România au fost produse 51.578 de autoturisme, dintre care 30.575 de unităţi la uzina Dacia de la Mioveni, iar 21.003 unităţi la uzina Ford de la Craiova.

A crescut și numărul de autoturisme înmatriculate

În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme, datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de ACAROM, relevă faptul că, în intervalul ianuarie – septembrie 2022, acestea s-au majorat cu aproape 8%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021.

Astfel, au fost înregistrate 95.276 de înmatriculări autoturisme noi, mai multe cu 7,94%, raportat la perioada similară a anului precedent, când au fost consemnate 88.262 de unităţi.

În clasamentul mărcilor înmatriculate, în perioada ianuarie – septembrie 2022, pe primul loc de află Dacia, cu 27.709 de unităţi, urmată de Toyota – cu 7.802 de unităţi, Hyundai (7.473), Ford (6.845), Skoda (6.405), Volkswagen (6.136), Renault (5.429), Peugeot (2.802) şi Mercedes (2.669).

La capitolul autoturisme second hand, înmatriculate pentru prima oară în România, sunt raportate 241.992 de unităţi, cu 20,69% mai puţine decât în perioada similară din anul precedent (305.140 de unităţi).

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


AUTO

Mai mult de jumătate din maşinile rulate ajunse în România din import au fost avariate. Câte au kilometrajul modificat

Publicat

masini second hand1 590x354
Arhivă foto

Una din cinci maşini rulate din România au kilometrajul modificat și mai bine de jumătate dintre ele au fost avariate,  arată o analiză întocmită de o platformă care furnizează rapoarte despre istoricul auto.

Astfel, conform raportului „Indexul de Transparenţă a pieţei auto”, realizat de carVertical, România ocupă locul 20 din cele 23 de ţări în topul ţărilor cu cele mai puţin transparente pieţe de maşini rulate din Europa.

„Una din cinci maşini rulate are kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie ştearsă de pe odometru este de aproximativ 50.000 de kilometri (48.090 km).

Aceasta înseamnă că un cumpărător nu doar că poate plăti în exces pentru un vehicul, dar pe baza înregistrărilor false poate avea probleme şi cu planificarea reviziilor”, se menţionează în document.

De asemenea, mai mult de două treimi din parcul auto de maşini rulate sunt din import (67,19%), iar peste jumătate dintre autovehicule sunt avariate (57,03%).

Mai mult de jumătate din maşinile rulate ajunse în România din import au fost avariate. ”Cumpărarea unei mașini second-hand din România este riscantă”

Majoritatea ţărilor care oferă mai puţină transparenţă au o medie scăzută a valorii daunelor şi România nu face excepţie, ocupând locul 4 în clasament cu 2.938 de euro.

Pe de altă parte, România se prezintă ceva mai bine la vârsta parcului auto second-hand, cu o vechime de 9,19 ani, şi se clasează pe locul 9 din 23 în clasamentul pieţelor auto europene analizate.

Potrivit sursei citate, cea mai puţin transparentă piaţă a maşinilor second-hand se află în Letonia, cu un scor al indicelui de transparenţă de minus 142,7 puncte şi unde aproximativ un sfert (23,6% %) dintre autovehicule au kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie este de aproape 47.500 km.

Clasamentul continuă cu Ucraina (-141,9 puncte), Lituania (-108,4 puncte) şi România (-100,8 puncte).

„Cumpărarea unei maşini second-hand din Letonia, Lituania, Ucraina sau România este riscantă, având în vedere că sunt pieţe cu cele mai mari importuri auto.

Aici se află cele mai multe autovehicule fraudate prin derularea odometrului sau ascunderea daunelor.

O pondere considerabil mai mare a importurilor de maşini second-hand este unul dintre motivele-cheie pentru care ţările din Est sunt mult mai afectate de fraudă.

Mai mult de jumătate din maşinile rulate ajunse în România din import au fost avariate. Top țări cu vehicule cu kilometrajul dat înapoi

Importurile cresc în mod direct procentajul de maşini cu kilometrajul dat înapoi, iar urmărirea unor astfel de infracţiuni necesită mult efort, în special atunci când vine vorba despre tranzacţii internaţionale”, susţine Matas Buzelis, şef de Comunicare la carVertical.

Datele carVertical relevă faptul că piaţa maşinilor second-hand din Vestul Europei se bucură de mai multă transparenţă decât cea din Europa de Est.

În acest context, pe primul loc se află Marea Britanie, cu cel mai mare indice al transparenţei, de 126 de puncte, urmată de Germania – cu un scor de 96,8, Italia (90,8) şi Franţa (79,9).

Pe zona Europei Centrale, Croaţia, Cehia, Ungaria şi Slovacia sunt clasate la mijlocul Indexului de Transparenţă a pieţei auto şi, deşi nu au un scor ridicat în ceea ce priveşte derularea odometrului, au un volum mai mare al importurilor de maşini second-hand şi un procent la fel de mare al maşinilor avariate.

„Dacă în Croaţia procentul de vehicule cu kilometrajul dat înapoi este unul dintre cele mai scăzute (10,3%), această ţară are un procent semnificativ de maşini importate (69,3%), iar 56,4% dintre vehicule sunt avariate.

Urmează Slovacia, cu 58,5% maşini importate şi Ungaria (52,6%). În Cehia, jumătate dintre maşinile la mâna a doua sunt importate din străinătate. 51,6% dintre acestea sunt avariate, iar 11,4% au kilometrajul dat înapoi”, conform raportului de specialitate.

Indexul de Transparenţă a pieţei auto a fost realizat pe un eşantion de 23 de ţări din Europa şi SUA, pe o perioadă de 12 luni.

Cercetarea se bazează pe date din rapoartele reale ale maşinilor cumpărate de către clienţii carVertical şi a avut la bază şase mari criterii: procentajul maşinilor cu kilometrajul dat înapoi; valoarea medie a kilometrilor şterşi de pe odometru; procentajul maşinilor avariate; media valorii daunelor; procentajul de maşini second-hand importate; vârsta medie a maşinilor verificate.

Agerpres

Citește mai departe

AUTO

Câți din Generaţia Z preferă să îşi cumpere mașina online

Publicat

laptop calculator
Arhivă foto

Viitorul reprezentanţelor auto va avea nevoie de o reproiectare digitală, asta în condiţiile în care 37% dintre respondenţii din Generaţia Z au declarat că ar prefera să se mute în online, atunci când vine vorba de achiziţionarea de vehicule, arată un studiu de profil.

Potrivit informaţiilor din retail, rezultate din cel mai recent studiu EY Mobility Consumer Index (MCI), care a chestionat 13.000 de cumpărători de automobile din 18 ţări, 37% dintre respondenţii din Generaţia Z ar prefera să îşi cumpere vehiculul online. Doar 13% dintre baby-boomeri spun acelaşi lucru, iar procentul creşte pentru fiecare generaţie, cu 20% pentru Generaţia X şi 28% pentru mileniali.

Studiul arată, de asemenea, că instrumentele online de cercetare pentru achiziţionarea unui vehicul reprezintă în momentul de faţă o parte esenţială şi în creştere a procesului de achiziţie, 66% dintre toţi cumpărătorii de automobile folosindu-le pentru a aduna informaţii despre achiziţia lor (65% din Gen Z, 69% din mileniali, 66% din Gen X şi 60% din baby boomeri).

„Odată cu accelerarea tendinţei de achiziţie online, observăm şi schimbări în comportamentul clienţilor care ţin de cumpărarea de obiecte mai personale, precum ceasuri, maşini sau case. Achiziţia unei maşini implică mai multe etape, uneori împletind experienţele fizice cu cele online.

Câți din Generaţia Z preferă să îşi cumpere mașina online: mai mult de jumătate dintre cumpărători (57%) intenţionează să îşi cumpere următoarea maşină de la un dealer

Aşteptarea de a avea experienţe digitale pentru tot ceea ce nu implică atingere fizică devine norma (acces omniprezent la date, la varianta digitală al maşinii şi, în curând, plimbări cu maşina în metavers), iar dealerii care vor oferi acest lucru generaţiei Z vor fi câştigătorii în noua arenă auto”, arată Cristian Cârstoiu, Partener, Consultanţă, Chief Innovation Officer, EY România, într-un comunicat remis AGERPRES.

În timp ce datele arată în continuare că mai mult de jumătate dintre cumpărători (57%) intenţionează să îşi cumpere următoarea maşină de la un dealer, consumatorii sunt din ce în ce mai deschişi la utilizarea unor instrumente digitale rapide şi convenabile pentru cel puţin o parte din procesul de achiziţie.

Potrivit sursei citate, 63% dintre cumpărătorii de vehicule electrice (EV) spun că ar fi interesaţi să rezerve online un test drive şi să calculeze preţul unei maşini noi (61%), de exemplu, în timp ce 52% ar folosi un configurator online pentru a explora specificaţiile unei maşini.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 365.399 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 45,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2022. Agerpres

Citește mai departe

AUTO

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi au crescut cu 8,19 %, în primele zece luni ale anului

Publicat

masini noi 590x354 1

În primele zece luni, înmatriculările de autoturisme noi au atins 105.817 unități. Astfel că s-a înregistrat o creștere cu 8,19% față de perioada similară din 2021, respectiv 97.870 unități, anunță Asociația Constructorilor ACAROM și DRPCIV.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în octombrie cu 9,71% față de octombrie 2021, la 10.541 unități.

În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în octombrie 26.390 unități, o scădere de 20,27% față de octombrie 2021.

În primele zece luni din 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la 268.382 unități, în scădere cu 20,65 % față de perioada similară din 2021, respectiv 338.241 unități.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, în perioada ianuarie-octombrie 2022, este condus de Dacia, cu 30.906 unități, urmată de Toyota, cu 8.623 unități, Hyundai cu 8.202 unități, Ford cu 7.481 unități, Skoda cu 7.168 unități, Vplkswagen cu 6.817 unități, Renault cu 6.299 unități, Peugeot cu 3.056 unități și Mercedes cu 2.977 unități.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

AUTO

Administrația Fondului pentru Mediu a amânat lansarea programului pentru casarea mașinilor uzate

Publicat

masini second hand1 590x354

Administrația Fondului pentru Mediu, a anunțat marți, 11 octombrie amânarea lansării Programului cu privire la casarea autovehiculelor uzate pentru  date de 11 noiembrie 2022.

Conform AFM, lansarea programului a fost amânată pentru perioada 11 noiembrie 2022, ora 10.00 – 30 decembrie 2022, ora 14.00.

În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor putea depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Crearea conturilor de utilizator în aplicația informatică de către solicitanții unități administrativ-teritoriale se va putea realiza începând cu data de 7 noiembrie 2022.

Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, Programului Eficiență energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic și a Programului Rabla Plus rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate, anunță AFM.

În septembrie, AFM anunța că se vor putea realiza conturi începând cu data de 14 octombrie 2022, urmând ca, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10.00 – 23 decembrie 2022, ora 14.00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții să poată depune cererile de finanțare.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe