Connect with us

ACTUALITATE

Produsele alternative la carne, lactate sau peşte vor reprezenta o piaţă de 2-3 mld. lei în 2035

Published

on

Românii vor ajunge să cheltuiască 2-3 miliarde lei anual pe produse alternative la carne sau lactate până în 2035, arată estimările făcute de ZF pe baza datelor din piaţă şi un studiu al companiei de strategie Boston Consulting Group (BCG) şi Blue Horizon Corporation.

„Urmează să vedem o revo­luţie pe segmentul produselor pe bază de plante. Studiile actuale arată că pâ­nă în 2050 circa 30% din proteina necesară va lipsi, iar toată zona aceasta va fi acoperită de produse pe bază de plan­te“, spune Raul Ciurtin, pro­prietarul producă­torului de conserve Prefera Foods.

Proteinele alternative, hrana viitorului

În 2021, compania românească a lansat şi o serie de pro­duse alternative la peşte, anticipând această revoluţie.

Piaţa proteinelor alternative se află pe un trend ascendent de câţiva ani, dar avântul va accelera în următoarea perioadă în întreaga lume, mai ales pe pieţele din SUA şi Europa, deci inclusiv România.

Unul dintre marii jucători din industria FMCG de la nivel mondial, Nestle, a făcut la rândul său paşi în această direcţie, ba mai mult decât atât a adus produse vegetale în România.

Leszek Wacirz, country manager Nestle România, spunea anul trecut că portofoliul companiei cuprinde pe lângă cafea, dulciuri şi hrană pentru animale şi burgeri vegetarieni, compania aducând pe plan local brandul Garden Gourmet.

În domeniu însă, pe lângă marii jucători, există multă afaceri la început de drum care mizează pe proteinele alternative pentru că văd o nişă în plin avânt. Şi retailerii au lansat propriile lor produse în acest segment, anticipând o creştere a cererii.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (430)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading