Connect with us

ACTUALITATE

Produsele pirotehnice ar putea să fie vândute și copiilor de 12 ani. PROIECT legislativ, la Senat

Publicat

artificii

Legislația articolelor pirotehnice ar putea fi schimbată astfel încât să permită vânzarea acestor produse și copiilor cu vâsta minimă de 12 ani, potrivit unui proiect depus la Senat. De asemenea, anumite categorii de articole interzise acum la comercializare, până la cele folosite la spectacole, vor fi accesibile pentru public.

O propunere legislativă privind regimul articolelor pirotehnice a fost înregistrată în data de 8 mai, la Senat, pentru dezbatere.

„Înlăturarea restricției privind deținerea, utilizarea și/sau vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2 și F3 va avea consecințe pozitive. Astfel, se vor importa și comercializa doar materiale pirotehnice certificate și conforme cu normele în vigoare. De asemenea, agenții economici vor comercializa în mod transparent și legal aceste categorii de materiale pirotehnice, fapt ce va determina colectarea de taxe de către autorități. Modificarea va produce o altă consecință favorabilă deoarece, în cazul accidentelor, se pot identifica mai facil persoanele responsabile din punct de vedere legal, în contextul actual neputându-se identifica parcursul materialelor pirotehnice de la intrarea pe piață până la vânzarea către utilizatorul final”, explică inițiatorul proiectului, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut și sub denumirea de ”Mitralieră”.

Legislația actuală prevede că doar articolele pirotehnice de divertisment din categoria „F1” pot fi puse la dispoziţie pe piaţă și numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Conform legii, categoria „F1” cuprinde obiecte pirotehnice de distracție foarte mici de tipul artificiilor, respectiv articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă.

Categoriile de produse care pot fi vândute publicului, extinse. Limita de vârstă a cumpărătorilor, redusă

Proiectul depus la Senat prevede extinderea categoriilor de produse pirotehnice care pot fi vândute publicului larg. Astfel, pe lângă cele din catgegoria „F1”, documentul dă posibilitatea comercializării articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile „F2” și „F3” și a celor din categoriile „T1” și „P1”.

Conform legislației, în categoria „F2” sunt incluse articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse. Categoria „F3” cuprinde articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane. Categoria „T1”  include articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut, iar categoria „P1” cuprinde articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut.

Potrivit proiectului depus la Senat, vârsta minimă de comercializare a acestor produse va fi redusă considerabil, astfel:

  • pentru categoria F1: 12 ani
  • pentru categoria F2: 16 ani
  • pentru categoriile F3, T1 și P1: 18 ani

De asemenea, proiectul dă posibilitatea persoanelor juridice sau fizice neautorizate pentru operațiuni cu articole pirotehnice să dețină o cantitate de până la 100 kilograme din articolele menționate.

Inițiativa legislativă conține și o serie de prevederi tehnice privind autorizarea și funcționarea operatorilor economici care produc sau comercializează produsele pirotehnice.

sursa: senat.ro, Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

vremea până la început de februarie: episoade de ger, ninsori

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

noi fraude în numele anaf, mesaje false ce par a

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

elevele Școlii gimnaziale rădăuți prut, locul ii la onsȘ fotbal u14,

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un cutremur slab, de magnitudine 3,2, s-a produs vineri seara în județul Vrancea

Publicat

cutremur 1.jpg

Publicitate

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri seara, la ora 19:31, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 116,4 km, în apropierea următoarelor orașe: 35 km vest de Focșani, 63 km nord de Buzău, 75 km est de Sfântu-Gheorghe, 87 km est de Brașov, 93 km sud-vest de Bârlad, 95 km sud de Bacău.

De...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe