EVENIMENT
Profesor de la Universitatea Politehnica din Bucureşti, trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită
Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe profesorul universitar Cristian Florian Dincă, de la Universitatea Politehnica din București, într-un dosar în care este acuzat că a primit mită în legătură cu mai multe proiecte finanțate din fonduri nerambursabile derulate în cadrul acestei instituții de învățământ.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii de la Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a profesorului Cristian Florian Dincă, director al Departamentului de Producere şi Utilizarea Energiei din cadrul Universităţii Politehnica, pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită, în formă continuată (34 acte materiale).
Procurorii susţin în rechizitoriu că, în perioada august 2020 - februarie 2023, Dincă ar fi pretins şi primit de la două persoane suma totală de 161.370 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu ca responsabil în cadrul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile "Asociat-474 PED/2020", "Hybrid Solvent", "In-No-Plastic", "Dezvoltarea de solvent", "Cap soft", derulate în cadrul Universităţii Politehnica.
"Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizaţia pe care cele două persoane ar fi primit-o în contextul menţionat mai sus, în calitate de angajate în cadrul proiectelor respective", au explicat anchetatorii.
Conform DNA, la data de 2 martie, potrivit unei înţelegeri anterioare, Cristian Florian Dincă ar fi primit de la una dintre cele două persoane suma de 6.000 de lei, reprezentând tranşa aferentă salariului primit de aceasta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. Agerpres
EVENIMENT
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro
Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.
Acest...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
