Connect with us

EDUCATIE

Profesorii care au comis erori majore la Evaluarea naţională şi Bacalaureat nu vor mai evalua la niciun examen

Publicat

examen

Profesorii care au comis erori majore, anul trecut, la Evaluarea naţională şi la Bacalaureat nu vor mai lua parte la niciun examen naţional, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, luni, într-o conferinţă de presă.

„Avem lista acelor evaluatori care au comis erori majore şi pot să vă asigur – mă ţin de cuvânt – că nu vor mai evalua la niciun examen naţional după greşelile pe care le-au făcut în Evaluarea naţională sau Bacalaureatul de anul trecut. (…) Corectare computerizată a fost una dintre solicitările majore ale Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi”, a spus ministrul după întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi.

În cadrul întâlnirii de luni au fost clarificate mai multe aspecte, precum standardizarea evaluării, eliminarea inechităţilor, susţinerea performanţei.

„Suntem pe aceeaşi lungime de undă cu solicitările şi aşteptările părinţilor. Au fost clarificate mai multe lucruri pe mai mult paliere. Este foarte important să avem rezolvate probleme precum standardizarea evaluării în România, eliminarea inechităţilor de orice fel în sistemul de învăţământ românesc, de susţinere a performanţei, probleme ce ţin de modul de organizare.

Şi, peste toate acestea, am asigurat reprezentanţii părinţilor că în momentul în care va exista un draft al unui nou pachet legislativ în educaţie, el va fi supus consultărilor şi dezbaterii fără niciun fel de întârziere. Facem tot posibilul ca acest draft să existe cât mai repede posibil după încheierea dezbaterilor în cadrul proiectului „România Educată””, a susţinut ministrul.

Cîmpeanu a menţionat că a avut luni o videoconferinţă cu inspectorii şcolari cu privire la reducerea abandonului şcolar.

„I-am rugat să se asigure că vor fi transmise solicitări de la toate şcolile care se confruntă cu probleme ce ţin de abandonul şcolar, un fenomen care este într-o creştere mai mult decât îngrijorătoare, îndeosebi în mediul rural. La finalul lunii martie va trebui să avem deja încheiate contractele de finanţare pentru primele 750 de şcoli cele mai vulnerabile din perspectiva abandonului şcolar. Este vorba despre finanţări de până la 200.000 de euro, în care cheltuielile eligibile sunt – pe lângă orele de meditaţii – cheltuieli cu orientarea şcolară, cu consilierea, cu mediatori şcolari. Acei elevi pot participa de multe ori pentru prima oară la tabere care să fie plătite din acest grant, la excursii, la vizite de documentare”, a arătat ministrul Educaţiei.

Şcolile pot achiziţiona, potrivit acestuia, diverse echipamente, care să facă şcoala atractivă, în aşa fel încât să scadă abandonul şcolar.

„Această măsură trebuie implementată în paralel cu achiziţia de microbuze şcolare, cele 3.200 de microbuze şcolare echivalente 8+1 locuri, care să faciliteze accesul la şcoală. Nu în ultimă instanţă, un sistem de burse care să fie atractiv pentru a nu părăsi şcoala dincolo de cele şase tipuri de burse existente care au crescut în cuantum”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ACTUALITATE

Andrei Baciu: Gradul de ocupare a paturilor este 34,05%. Școlile rămân deschise

Publicat

Gradul de ocupare a paturilor din spitale este joi la nivel național de 34,05%, iar săptămâna viitoare școlile vor funcționa în format fizic, a anunțat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Andrei Baciu spune că în România sunt 25.000 de paturi de spital dedicate îngrijirii pacienților cu Covid.

Conform acestuia, joi gradul de ocupare este la nivel național de 34,05 la sută.

„Asta înseamnă că săptămâna viitoare toate școlile își mențin activitatea în formatul normal, nedepășindu-se nivelul de 75%”, a aăugat Baciu.

El spune că gradul de ocupare a paturilor variază la nivelul județelor între 9 și 68%.

(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe

EDUCATIE

Peste 100 de elevi infectaţi cu COVID-19, în şcolile din judeţul Vrancea

Publicat

test covid antigen e1641801760608.jpg
Arhivă foto

Peste 100 de elevi din unităţile de învăţâmânt din judeţul Vrancea şi 44 de cadre didactice sunt infectaţi cu COVID-19, a informat, marţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea.

„Conform datelor primite din şcoli, la acest moment sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 108 elevi şi 44 de persoane din rândul personalului didactic şi didactic auxiliar. Precizăm că nu toate cazurile sunt confirmate încă de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea”, a declarat inspectorul general al IŞJ Vrancea, Daniela Marchitan.

Din cauza numărului de copii infectaţi cu noul coronavirus, şase clase îşi desfăşoară în aceste zile cursurile online, dar situaţia este într-o continuă dinamică.

Potrivit reprezentanţilor IŞJ Vrancea, sâmbătă şi duminică au ajuns în judeţ 180.000 de teste de salivă destinate elevilor, care vor fi distribuite în aceste zile în unităţile de învăţâmânt.

În unităţile de învăţâmânt şcolar şi preşcolar din judeţul Vrancea învaţă circa 49.000 de elevi. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministerul Educației: În depozitele inspectoratelor școlare au intrat 10,5 milioane de teste rapide

Publicat

test covid antigen.jpg

În depozitele inspectoratelor școlare au fost primite, sâmbătă și duminică, 10.540.000 de teste rapide destinate preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ, anunță Ministerul Educației.

Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două.

Marți acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată.

În consecință, prima testare din săptămâna viitoare se va putea realiza marți sau miercuri, spune ministerul.

(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe

EDUCATIE

Elevii cer reintroducerea pragului de incidență în localitate în stabilirea scenariilor pentru școli

Publicat

test covid e1640707526233 590x354

Reprezentanții elevilor cer reintroducerea pragului de incidență în localitate în stabilirea scenariilor pentru școli. Aceștia susțin că al cincilea val epidemic se află în plină evoluție, „dar sistemul educațional se regăsește încă în plin declin”.

Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, Consiliul Național al Elevilor solicită stabilirea unui prag minim de incidență al localităților la care cursurile cu prezență fizică în unitățile de învățământ să fie suspendate.

„Greșelile din trecut ne-au demonstrat, în timpul a mai bine de doi ani de pandemie, că, pentru sistemul educațional românesc, impredictibilitatea și lipsa de asumare a unor decizii ferme și adaptate nu au reușit decât să degradeze atât calitatea învățământului, cât și siguranța sanitară a elevilor, a profesorilor și a familiilor acestora. În prezent, fiecare comunitate locală și fiecare unitate școlară se confruntă cu probleme specifice, cu un număr de infectări diferit și, cu atât mai mult cu cât analizăm obiectiv, cu serie de particularități specifice de la caz la caz. Numărul îmbolnăvirilor, infrastructura școlară, resursele umane, rata de vaccinare și disponibilitatea sistemului medical sunt doar câteva dintre criteriile variabile care ar trebui să construiască profilul deciziilor ideale, descentralizate, potrivit fiecărei comunități locale”, se arată în scrisoare.

Consiliul Național al Elevilor și celelalte organizații semnatare ale scrisorii propun adoptarea unui algoritm/unei matrici de calcul în baza căruia/căreia să se decidă scenariul de funcţionare a unei şcoli.

„Rata de vaccinare a elevilor şi a profesorilor, incidenţa din localitate, suprapopularea claselor, utilizarea transportului în comun de către populaţia şcolară sunt doar câțiva dintre parametrii care ar trebui să stea la baza deciziei de închidere/deschidere a unei școli în format fizic. Istoria ultimilor doi ani ne arată că nu sunt suficiente măsuri singulare atunci când vine de vorba de descentralizare, iar toți itemii enumerați mai sus și alții care pot fi stabiliți de experții epidemiologi sunt elementari atunci când vine vorba de siguranța elevilor”, susțin elevii.

Aceștia susțin că, în prezent, regulile stabilite prin ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății pot aduce unitățile de învățământ în două situații fără scăpare: fie se închid toate școlile dintr-un județ, în bloc, din cauza suprasolicitării paturilor de la ATI, deși vor exista localități cu zero rată de infectare, fie, din contră, vor exista localități cu incidențe alarmante, iar școlile de acolo vor rămâne deschise strict din considerentele capacității spitalicești.

„Este absolut necesar ca pragul de incidență al unei localități să rămână în continuare un criteriu de suspendare/reluare a activității în format fizic, astfel încât deciziile care se adoptă să fie corelate cu gradul de răspândire comunitară a COVID-19”, se arată în scrisoare.

De asemenea, Consiliul Elevilor solicită menținerea regulii conform căreia, la apariția unui caz de COVID-19 într-o clasă, toată clasa să treacă în regim online timp de două săptămâni, cu posibilitatea testării după 8 zile, precum și declararea întregii clase ca persoane-contact direct cu cel infectat.

„În același timp, atragem atenția asupra necesității stabilirii unei proceduri de stabilire a scenariului de funcționare a unei școli în funcție de infectările din rândul cadrelor didactice, pentru că, la momentul de față, singura metodă de trecere în online o clasă sau o școală în această situație este ca profesorul să declare la DSP întregul colectiv ca fiind contact direct, lucru rar întâlnit”, mai arată elevii.

Aceștia mai cer introducerea obligativităţii testării pe bază de salivă pentru toţi elevii şi pentru întregul personal din învăţământ și dotarea şcolilor cu materialele sanitare necesare şi adoptarea unei instrucţiuni la nivelul Ministerului Sănătăţii. MEDIAFAX

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe