Connect with us

EVENIMENT

Prognoză hidrologică: Debitul Dunării scade săptămâna viitoare cu mult sub media lunii august

Publicat

dunarea la calafat sub cota de atentie sursa foto apele romane1
sursa foto: Apele Romane

Debitul fluviului Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va ajunge la 1.950 metri cubi pe secundă (mc/s) pe parcursul săptămânii viitoare, cu 2.350 mc/s sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s), potrivit prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 13 august 2022.

"Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în prima zi staţionar, scade la valoarea de 2.000 mc/s în următoarele două zile, apoi în scădere până la valoarea de 1.950 mc/s unde rămâne staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s).

În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în prima parte a intervalului relativ staţionare pe sectorul Gruia - Calafat şi în uşoară creştere pe sectorul Bechet - Tulcea, iar în a doua parte a intervalului debitele vor fi relativ staţionare pe tot sectorul românesc", arată prognoza INHGA.

În perioada 7 - 13 august, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere în prima jumătate a intervalului de prognoză şi relativ staţionare în partea a doua a intervalului, cu o uşoară tendinţă de creştere pe râurile din vestul şi nord - vestul ţării.

Hidrologii avertizează că sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, formarea de viituri rapide pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu o probabilitate mai mare în Crişana, Maramureş şi Nordul Moldovei, către mijlocul intervalului de prognoză, datorită averselor torenţiale, izolat, mai însemnate cantitativ, prognozate.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Trenuri de epocă, restaurate și incluse în circuit turistic. Planuri la Ministerul Transporturilor

Publicat

trenuri de epocă, restaurate și incluse în circuit turistic. planuri

Mai multe trenuri de patrimoniu și locomotive de epocă din categoria Tezaur ar putea fi restaurate și incluse în circuitul turistic.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban a explicat stadiul proiectului prin care se urmărește salvarea trenurilor de patrimoniu aflate în proprietatea fostei Societăți Feroviare de Turism.

Printre acestea se află Trenul Regal, Trenul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Trenul Dracula, Nostalgia, Moldovița și Călugăreni.

„A fost o perioadă intensă de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Tânăr din Turda, urmărit internațional pentru trafic de droguri de mare risc, prins pe Aeroportul Cluj-Napoca

Publicat

traficant droguri.jpg






Un tânăr de 21 de ani, din Turda, urmărit internațional pentru infracțiuni grave, a fost depistat și încarcerat de polițiștii clujeni, după ce a fost identificat la controlul de frontieră pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.

Bărbatu, care venea din Marea Britanie, este bănuit de comiterea mai multor fapte penale, printre care trafic de droguri de mare risc, constituirea unui grup infracțional...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Garda de Mediu Alba investighează o posibilă poluare a râului Arieș, la Albac. Probe de apă, prelevate din zona stației de epurare

Publicat

garda de mediu alba investighează o posibilă poluare a râului

Garda de Mediu Alba investighează o posibilă poluare a râului Arieș, la Albac. Comisarii s-au autosesizat în urma unei postări pe Facebook, s-au deplasat la fața locului și au luat probe de apă, din zona stației de epurare. 

„În urma unor postări pe rețeaua de socializare facebook, ne-am autosesizat în ceea ce privește posibilitatea deversării de ape uzate în râul Arieș.

În acest sens o echipă de comisari din cadrul CJ Alba al GNM ne-am deplasat impreună cu colegii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primăria Alba Iulia închiriază un spațiu comercial în Piața Centru. Care este prețul de pornire al licitației

Publicat

primăria alba iulia închiriază un spațiu comercial în piața centru.

Primăria Alba Iulia organizează licitație pentru închirierea unui spațiu destinat comercializării de produse alimentare, aflat în Piața Centru. 

Potrivit documentației, spațiul nr. 4 se află în Corpul A al Pieței Agroalimentare Centru, pe latura de sud. Acesta are o suprafață utilă de 31,83 mp și destinația de spațiu pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Prețul minim de pornire al licitației este de 3 euro/mp/lună. Durata contractului este de 4 de ani de la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe