Connect with us

EVENIMENT

Prognoza meteo: Ianuarie, o lună geroasă, dar în care se pot înregistra şi temperaturi maxime de 18-20 de grade; regim redus de precipitaţii

Published

on

Ianuarie este luna de iarnă caracterizată, în general, de cele mai scăzute valori minime ale temperaturii, ca urmare a persistenţei maselor de aer continental polar ce acoperă în această perioadă jumătatea estică a Europei, în timp ce regimul precipitaţiilor este redus chiar dacă nebulozitatea este accentuată şi zile în şir cerul se menţine acoperit, se arată în caracterizarea climatică a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii susţin că în ianuarie, chiar dacă este o lună foarte geroasă, se mai pot înregistra şi temperaturi maxime de peste 18-20 de grade Celsius.

"Din datele înregistrate în perioada 1961-2017 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna ianuarie valorile temperaturii aerului sunt negative la nivelul întregii ţări cu excepţia unor suprafeţe reduse situate de-a lungul litoralului Mării Negre şi în sudul Banatului. În zona intra şi extracarpatică valorile medii ale temperaturii se înscriu între -4 şi 0 grade Celsius, uşor mai mai ridicate, -2 şi 0 grade, în partea de sud şi vest a ţării şi ceva mai scăzute, cu valori cuprinse între -4 şi -2 grade Celsius în Moldova şi centrul ţării. În zona subcarpatică şi carpatică joasă, mediile se înscriu între -6 şi -4 grade Celsius. În zona carpatică înaltă sau în depresiunile intramontane din estul Trasilvaniei temperatura coboară până la -8 grade Celsius şi, uneori, chiar sub această limită", precizează specialiştii ANM.

Temperatura minimă absolută din ianuarie este şi temperatura minimă absolută din România, aceasta fiind -38,5 grade Celsius, înregistrată la Bod, în judeţul Braşov, în 25 ianuarie 1942. În aceeaşi dată s-au mai înregistrat minime absolute ale lunii ianuarie la Alexandria (-34,8 grade Celsius) şi la Târgu Mureş (-32,8 grade Celsius).

La Bucureşti, minima absolută este de -32,2 grade Celsius, înregistrată tot în 25 ianuarie 1942, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. Temperaturi minime foarte scăzute s-au mai înregistrat şi în 14 ianuarie 1985, respectiv -38,4 grade Celsius la Miercurea Ciuc, în 13 ianuarie 1985, la Întorsura Buzăului, -35,5 grade Celsius, dar şi în ianuarie 1963 când s-au produs valori foarte scăzute ale minimelor absolute: Craiova (Balta Verde), -35,5 grade Celsius în 25 ianuarie 1963, Timişoara, -35,3 grade Celsius în 24 ianuarie 1963, Cluj, -34,2 grade Celsius în 23 ianuarie 1963 sau Joseni -38 grade Celsius în 18 ianuarie 1963.

Potrivit ANM, anii în care au fost înregistrate cele mai multe minime absolute în România, în luna ianuarie, au fost: 1963, 1985, 1987 şi 1942.

"Chiar dacă ianuarie este o lună foarte geroasă, se mai pot înregistra şi temperaturi maxime, de 18-20 grade Celsius. Anii în care s-au înregistrat cele mai multe temperaturi maxime absolute ale acestei luni au fost: 1984, 1988, 1993, 2001, 2002, 2007", menţionează specialiştii ANM.

În România, temperatura maximă absolută a lunii ianuarie este de 22,2 grade Celsius şi a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 7 ianuarie 2001. La Bucureşti, maxima absolută este de 18 grade Celsius consemnată la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, în data de 29 ianuarie 2002.

În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din ianuarie, acesta este redus chiar dacă nebulozitatea este accentuată în această lună şi zile în şir cerul se menţine acoperit. Pe ansamblu, cantităţile medii lunare sunt mai ridicate în jumătatea vestică a ţării faţă de cea estică. Cele mai mici cantităţi, cuprinse între 21 şi 30 litri/metru pătrat (mp), cad în estul şi centrul ţării, iar în Delta Dunării ele coboară, la contactul cu marea, la mai puţin de 21 litri/mp. În zona de câmpie şi de dealuri din vestul ţării, ca şi în mare parte din Câmpia Română, suma lunară a precipitaţiilor este, în general, de 40 litri/mp.

Cele mai mari cantităţi de precipitaţii, de peste 50 de litri/mp sunt specifice Carpaţilor Occidentali şi nordului Carpaţilor Orientali, unde izolat pot trece de 75 de litri/mp.

"Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din ianuarie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 395,4 litri/mp, la Vlădeasa 1800, în anul 1976. La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 132,3 litri/mp, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în anul 1966", arată ANM.

De asemenea, cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 126 de litri/mp (Vf. Ţarcu, 2 ianuarie 1966). La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 58,5 litri/mp, înregistrată în 10 ianuarie 1943, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Horoscop 16-22 februarie: Una dintre zodii are parte de câștiguri neașteptate. Ce nativi trebuie să fie atenți în dragoste

Published

on

horoscop săptămâna 12 18 ianuarie 2026: moment cosmic favorabil pentru a

Horoscop 16-22 februarie. Săptămâna vine cu schimbări, mai ales după perioada încărcată emoțional din jurul Zilei Îndrăgostiților.

Așadar, urmează câteva zile în care accentul cade pe decizii practice, stabilitate și reorganizare.

Este un interval bun pentru a pune lucrurile în ordine, pentru a clarifica relații și pentru a face pași concreți în plan profesional.

Pentru una dintre zodii, zona financiară aduce o veste bună sau o oportunitate neașteptată, care poate...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș

Published

on

sofia.jpeg






Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș. 

Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.

În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru

Published

on

foto modernizarea și dezvoltarea isu alba continuă. a fost turnat

Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.

Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare

Published

on

cât costă să fii student în alba iulia în 2026:

Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.

Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?

În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading