Connect with us

ACTUALITATE

Prognoza meteo pentru perioada 31 iulie - 4 august 2019. Vremea se va răcori uşor la finele săptămânii

Publicat

Vremea se va răcori uşor la finalul acestei săptămâni în majoritatea regiunilor ţării, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor înregistra în intervalul 31 iulie - 4 august, conform prognozei pe două săptămâni publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În Banat, vremea va fi în uşoară încălzire astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la 29 de grade în prima zi, până la 31 de grade pe 31 iulie. Va urma o răcorire, care va dura până la sfârşitul primei săptămâni, când media maximelor termice va fi de 26 de grade. Ulterior datei de 5 august, vremea se va încălzi din nou, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea, în medie, valori între 28 şi 30 de grade. Evoluţia mediei temperaturilor minime va fi asemănătoare, cea mai ridicată, de 19 grade, se va înregistra în jurul datei de 1 august, cea mai mică, de 14 grade, pe 5 august dimineaţa, dată după care, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va situa între 14 şi 16 grade. Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe arii mai extinse în intervalele 2-4 august şi 6-7 august şi doar pe suprafeţe mici în restul intervalului.

Vremea va fi în uşoară încălzire şi în Crişana, astfel încât media temperaturilor maxime va creşte de la 29 de grade în prima zi, până la 31 de grade pe 31 iulie. Va urma o răcorire, care va dura până la sfârşitul primei săptămâni, când media maximelor termice va fi de 25 de grade. Ulterior datei de 5 august, vremea se va încălzi din nou, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea, în medie, valori între 27 şi 29 de grade. Evoluţia mediei temperaturilor minime va fi asemănătoare, cea mai ridicată va fi de 19 grade, în jurul datei de 1 august, cea mai mică de 13 grade, pe 5 august dimineaţa, iar ulterior se va situa între 13 şi 15 grade până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe arii mai extinse în intervalele 2-3 august şi 6-7 august şi doar pe suprafeţe mici în restul intervalului.

În Transilvania, media temperaturilor maxime va fi în creştere până la 31... 32 de grade în datele de 30 şi 31 iulie, apoi, în următoarele patru zile va scădea cu aproximativ 6 grade, vremea devenind răcoroasă. În cea de a doua săptămână de prognoză, maximele termice nu vor mai avea variaţii semnificative şi se vor situa, în medie, între 25 şi 28 de grade. Media minimelor termice va atinge un maxim de 17 grade, în dimineaţa zilei de 1 august şi un minim în dimineaţa de 5 august, când se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar ulterior se va menţine în jurul a 13 grade până la sfârşitul celor două săptămâni. Vor mai fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, îndeosebi în intervalele 31 iulie - 4 august şi 6-9 august.

Şi în Maramureş, în primele trei zile, media maximelor termice se va situa în jurul a 30 de grade, apoi, până la finalul primei săptămâni, vremea se va răcori, iar aceasta medie va scădea spre 24 de grade. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi variaţii termice semnificative, media maximelor urmând a se situa în jurul valorii de 26 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie relativ asemănătoare, cele mai ridicate medii ale lor, de 16... 17 grade, se vor înregistra în primele cinci dimineţi, cele mai coborâte între 4 şi 6 august când nu vor mai depăşi 12 grade, iar ulterior acestea se vor situa în jurul a 13 grade. Începând cu data de 30 iulie vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi.

În Moldova, în primele trei zile, media maximelor termice se va situa în jurul a 31 de grade, apoi, până la finalul primei săptămâni, vremea se va răcori, iar această medie va scădea spre 26 de grade. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi variaţii termice semnificative, media maximelor urmând a se situa în jurul valorii de 28 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie relativ asemănătoare, cele mai ridicate medii ale lor, de 18... 19 grade, se vor înregistra în primele patru dimineţi, cele mai coborâte între 4 şi 6 august când nu vor mai depăşi 13 grade, iar ulterior acestea se vor situa în jurul a 15 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în intervalul 2-4 august.

La începutul intervalului, media temperaturilor maxime va creşte în Dobrogea spre 32 de grade în data de 31 iulie. Va urma o răcorire a vremii, care în ultima zi a primei săptămâni va aduce media maximelor termice la 26 de grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea, în medie, valori de 28 de grade. Temperaturile minime vor avea cea mai ridicată medie de 22 de grade în dimineaţa de 1 august, cea mai mică de 16... 17 grade în intervalul 4-6 august, iar ulterior aceasta va oscila uşor în jurul a 18 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în intervalul 1-4 august.

În Muntenia, până în data de 31 iulie, media temperaturilor maxime va creşte spre 34 de grade. Va urma o răcorire a vremii, care în ultima zi a primei săptămâni va determina o medie a maximelor termice de 27 de grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea, în medie, valori de 30 de grade. Temperaturile minime vor avea cea mai ridicată medie de 20 de grade în dimineaţa de 1 august, cea mai mică de 15... 16 grade, în dimineţile de 5 şi 6 august, apoi aceasta va oscila uşor în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în intervalul 31 iulie - 4 august.

Până în data de 31 iulie, în Oltenia media temperaturilor maxime va creşte spre 33 de grade. Va urma o răcorire a vremii, care în ultima zi a primei săptămâni va determina o medie a maximelor termice de 27 de grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea, în medie, valori de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea cea mai ridicată medie de 20 de grade în dimineaţa de 1 august, cea mai mică de 14 grade, în dimineaţa de 5 august, iar ulterior aceasta va oscila uşor în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare pe 29 iulie şi în intervalul 2-4 august.

La munte, media valorilor termice maxime se va situa între 15 grade pe 4 august şi 21 de grade în 30 şi 31 iulie, iar cea a temperaturilor minime, va fi cuprinsă între 7 grade în dimineaţa zilei de 5 august şi 13 grade în primele trei dimineţi ale intervalului celor două săptămâni. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Ziua Națională a Lecturii, marcată la Biblioteca Județeană Botoșani

Publicat

„povești la gura sobei”, la filiala nr. 2 grivița a

Publicitate

Biblioteca Județeană ‘Mihai Eminescu’ Botoșani marchează Ziua Națională a Lecturii – 15 februarie 2026

 

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, celebrată anual pe 15 februarie, Biblioteca Județeană ‘Mihai Eminescu’ Botoșani organizează, în perioada 11-16 februarie 2026, o serie de manifestări dedicate promovării lecturii și cultivării plăcerii de a citi în rândul copiilor și tinerilor.

 

Activitățile se desfășoară atât la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Suceava: Un incendiu a distrus o seră de flori din Vicovu de Sus

Publicat

suceava: un incendiu a distrus o seră de flori din

Publicitate

Un incendiu a izbucnit, marți dimineață, într-o gospodărie din Vicovu de Sus, mai exact într-o seră de flori.

Alarma de incendiu s-a dat puțin după ora 5.00.

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bilca, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și au găsit un incendiu care se manifestau generalizat la o seră de flori (solar), cu pericol de propagare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

266 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

266 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată

Publicitate

Doar 266 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul sfințit mucenic haralambie

Publicitate

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie era din orașul Magnezia, fiind născut undeva în jurul anului 90. Evlavia și dragostea pentru cele sfinte le-a primit în familia sa. Părinții l-au crescut în credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și au plămădit în inima lui conștiința mărturisirii până la martiraj. Având aceste rădăcini de credință și evlavie creștină, era firesc ca tânărul Haralambie să devină un exemplu pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe