Începem săptămâna cu o vreme foarte caldă, cu temperaturi și de peste 30 de grade, însă sfârșitul de săptămână va aduce o răcire bruscă, intensă, dar și ceva ploi. Vine toamna pe bune!

Luni, 14 septembrie:

– Începem săptămâna tot cu o vreme caldă, foarte caldă chiar, cu valori de temperatură cuprinse, în cea mai mare parte a țării între 28 – 30 de grade. Prin Oltenia și Banat sunt posibile chiar maxime de 31 – 32 de grade, iar în zonele montane ajungem la 22 – 24 de grade. Vorbim astfel de abateri termice de la 5 spre 7 grade peste normal.

Șanse foarte slabe de ploi, prin zona Orientalilor și a Munților Banatului.

Marți, 15 septembrie:

– O nouă zi foarte caldă, variațiile de temperatură față de ziua precedentă sunt mic, vorbim tot de 26 – 28, 29 de grade în cea mai mare parte a țării, iar prin Banat chiar 30 – 31 de grade. 22 – 24 de grade se vor atinge tot prin zonele montane.

Ploile lipsesc din peisajul zilei.

Miercuri, 16 septembrie:

– Maxime la nivelul întregii țări cuprinse între 28 – 30, chiar 31 – 32 de grade prin Banat, sudul Moldovei, estul Munteniei. La munte lucrurile și temperaturile rămân constante, 22 – 24 de grade.

O nouă zi fără precipitații.

Joi, 17 septembrie:

– În continuare foarte cald, temperaturile maxime nu coboară sub 28 – 30 de grade, iar prin Moldova și Banat chiar 31, 32 de grade. La munte, ne-am obișnuit deja, 22 – 24 de grade.

Ploile își fac apariția prin Crișana, Maramureș, nordul Moldovei și Apuseni, dar vorbim de ploi slabe cantitativ (maxim 5 l/mp).

Vineri, 18 septembrie:

– Se răcește, semnificativ, astfel că, prin Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, NE Munteniei, nu mai trecem de 18 – 20 de grade. Cel mai cald va fi în vestul Munteniei și Oltenia, unde ajungem la valori de 24 – 26 de grade, iar prin Dobrogea 22 – 23 de grade. În zonele montane răcirea este și mai puternică, astfel că maximele nu mai trec de 12 – 13 grade.

Plouă în bună parte din țară, cantități mai importante, de 15 – 20, 25 de l/mp urmând să fie posibile pin Transilvania, sudul și sud-estul Olteniei.

Sâmbătă, 19 septembrie:

– Procesul de răcire continuă la nivelul întregii țări, astfel că cele mai ridicate valori se vor mai atinge doar prin Oltenia și Muntenia (20, 21 de grade), în timp ce în restul țării ne oprim la 14 – 16, 18 grade. În zonele montane continuă să scadă temperaturile, vorbim de 10 – 12 grade, iar pe creste 6 – 7 grade.

Condiții de ploi mai avem prin sudul Olteniei și al Munteniei (10 – 15 l/mp) dar și prin nordul Orientalilor și al Moldovei (3 – 5 l/mp).

Duminică, 20 septembrie:

– Vremea reintră într-un ușor proces de încălzire, maximele urcând, la nivelul întregii țări, la valori de 22 – 24 de grade, cu 16 – 18 grade în zonele montane.

Nicio șansă de ploi pentru ultima zi a săptămânii.

Din punct de vedere al precipitațiilor, veștile nu sunt deloc bune pentru săptămâna care urmează. Puținele ploi care vor veni vor lăsa doar prin sudul Olteniei, prin sudul Transilvaniei și prin Meridionali un 20 – 30 de l/mp, în timp ce, în cea mai mare parte a țării, vom vorbi de lipsa ploilor sau de doar 3 – 5 l/mp.

sursa: prognozemeteo.roPrognoze Meteo – Vremea în România, 

https://www.facebook.com/prognozemeteo/