EVENIMENT
Prognoza meteo specială pentru București: Vreme caldă, cu cer variabil şi precipitaţii puţine
Conform prognozei emise miercuri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în zilele următoare, vremea în Capitală se va menține în general caldă, cu temperaturi maxime prognozate de până la 15 grade Celsius.
Astfel, în perioada 3 ianuarie, ora 10:00 – 4 ianuarie, ora 8:00, în Bucureşti, regimul termic se va menţine peste cel specific datei, maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar minima va fi de 2 – 4 grade. Ziua, cerul va avea înnorări, dar probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă, apoi se va degaja. Vântul va sufla slab şi moderat.
Totodată, de joi dimineaţa şi până vineri, la ora 10:00, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din calendar. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru ploi slabe.
Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35 – 40 km/h.
Temperatura maximă va fi de 13 – 15 grade, iar cea minimă de 2 – 4 grade.
Meteorologii au emis, miercuri, două atenţionări Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din Moldova, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia, valabile până vineri dimineaţa. Agerpres
EVENIMENT
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca face angajări. Ce posturi sunt disponibile
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca organizează concurs în 11 decembrie pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a mai multor posturi de personal TESA și muncitori.
Astfel, spitalul are nevoie de:
-inginer construcții la Serviciul Tehnic – 1 post, diplomă de licenţă în specialitatea construcţii, fără condiții de vechime
-șef formație muncitori la formația lăcătuși – 1 post,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Târgul de Crăciun din Alba Iulia se va muta, din 2026, înapoi în Piața Cetății. Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Târgul de Crăciun din Alba Iulia se va muta, din 2026, înapoi în Piața Cetății. Primarul Gabriel Pleșa a transmis că serviciul pentru organizarea târgului urmează să fie concesionat pentru o perioadă de patru ani.
„Anul viitor vom promova o hotărâre de Consiliu Local, prin care concesionă serviciul acesta, Târgul de Crăciun, pentru patru ani, în așa fel încât cei care vor depune o ofertă și vor vrea să îl organizeze timp de patru ani de zile să poată face în fiecare…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Poliția Cluj: Un șofer beat a accidentat trei tineri pe o trecere de pietoni din Poieni
Poliția Cluj a stabilit cine este vinovat de accidentul rutier de sâmbătă de pe DN-E60, din localitatea Poieni.
Astfel, conform primelor cercetări efectuate, un bărbat de 38 de ani care se afla la volanul unui autovehicul, ar fi acroșat trei pietoni cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, care traversau drumul public pe trecerea pentru pietoni.
În urma evenimentului, un pieton a fost proiectat într-un alt…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Investiție de 1,2 milioane de lei pentru digitalizarea activității Spitalului din Abrud. Care sunt beneficiile
Investiție de 1,2 milioane de lei pentru digitalizarea activității Spitalului din Abrud. Spitalul orășenesc Dr. Alexandru Borza din Abrud a lansat pe 17 noiembrie, în SEAP, o licitație pentru servicii de dezvoltare și implementare a sistemului informatic integrat și echipamentelor în cadrul unui proiect ce urmărește digitalizarea activității spitalului.
Valoarea totală a investiției este estimată la 1.197.709 lei, fără TVA, proiectul fiind finanțat prin PNRR.
Potrivit…
Citește mai mult pe Alba24.ro


