EVENIMENT
Prognoza meteo specială pentru București: vremea se menține călduroasă

Până miercuri dimineață, temperaturile vor continua să fie ridicate în Capitală și vor ajunge până la 33 de grade, anunță Administrația Națională de Meteorologie în prognoza specială pentru București.
În intervalul marți ora 3.00 – miercuri ora 10.00, vremea se va menține în general frumoasă și va fi călduroasă după-amiaza, în București.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă de marți (24 august) va fi de 32…33 de grade, iar cele minime vor fi de 16…19 grade. MEDIAFAX

Copil fiind în România anilor ‘90, țin minte că bicicleta Pegas era un fel de obiectiv suprem. Toți ne-o doream, relativ puțini reușeam s-o avem. Iar cei care aveau modelul cu celebra “șa banană” erau mândri nevoie-mare.
Dacă primeai bicicleta prea devreme – adică erai încă prea scund că s-o poți folosi – i se montau roți ajutătoare. Mă refer aici la acele seturi de roți menite să mențină bicicleta pe verticală, ca să prevină accidentele.
Pe ulițele satului…
Citește mai mult pe Alba24.ro

U-BT Cluj-Napoca a obținut o victorie spectaculoasă în deplasare, marți, 7 octombrie, împotriva formației Neptunas Klaipeda, în etapa a doua a BKT EuroCup. După un meci dificil, elevii lui Mihai Silvășan au reușit să întoarcă scorul și să câștige la limită, cu 107-102.
Deși gazdele au impresionat de la distanță, reușind nu mai puțin de 18 triple, apărarea alb-negrilor a fost decisivă, adunând 12…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Proiect pilot european de 1,5 milioane de euro pentru promovarea României prin Via Transilvanica. Anunțul lui Victor Negrescu

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat marți, 7 octombrie, că a obținut finanțare europeană de 1,5 milioane de euro pentru un proiect pilot care promovează România prin Via Transilvanica.
Această inițiativă va conecta traseul românesc cu alte rute turistice europene și va sprijini proiecte de economie socială și dezvoltare locală.
Proiectul, aprobat de Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, a fost inițiat în luna aprilie și urmărește dezvoltarea unei platforme…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
O echipă de elevi din Turda va reprezenta România la „Olimpiada mondială a roboticii” din Panama

Tinerii pasionați de tehnologie de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda demonstrează că performanța și inovația nu au granițe.
Echipa de robotică „Cyberpunk”, formată din elevi talentați și motivați, se pregătește intens pentru competiția mondială FIRST Global Challenge 2025, supranumită „Jocurile Olimpice ale roboticii”, ce va avea loc la Panama City, în perioada 29 octombrie – 1…
Citește mai mult pe Cluj24.ro