EVENIMENT
Prognoza meteo specială pentru București: Vremea se răcește. Ninsoare şi depunere de strat de zăpădă până la 10 cm
Bucureștiul se pregătește să întâmpine precipitații sub formă de ninsoare începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, conform prognozei specializate publicate vineri de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În plus, se anticipatează o scădere semnificativă a temperaturilor maxime, cu un decrescend de 11 grade de la o zi la alta.
Astfel, în intervalul 19 ianuarie, ora 10:00 - 20 ianuarie, ora 8:00, valorile de temperatură vor fi în continuare cu mult mai mari decât cele normale datei. În acest context, valorile maxime se vor situa în jurul valorii de 13 grade, iar cele minime ajung la zero grade, până la un grad. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când vor fi precipitaţii.
Vor fi ploi, care din a doua parte a nopţii, se vor transforma în ninsoare.
Cantităţile de precipitaţii vor fi de 15 - 20 l/mp şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 6 - 7 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări spre sfârşitul intervalului când la rafală vor fi viteze de până la 45 km/h.
Totodată, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 8:00 - 17:00, se vor semnala înnorări şi va continua să ningă, astfel că, până la sfârşitul intervalului, grosimea stratului de zăpadă va fi în medie de 10 cm.
Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 40 - 45 km/h. Vremea se va răci accentuat, iar temperatura maximă va fi de cel mult două grade.
Informare meteo de vreme rea
ANM a emis, vineri, o nouă informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă după-amiaza în majoritatea regiunilor.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 19 ianuarie, ora 10:00 - 20 ianuarie, ora 17:00, temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar în Muntenia şi în zona Carpaţilor Orientali, local acestea vor fi moderate cantitativ, unde se vor acumula 10 - 15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp.
De asemenea, vor fi ploi, care se vor transforma în ninsoare, din după-amiaza zilei de vineri (19 ianuarie), în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei, iar noaptea şi în restul teritoriului. Se va depune strat de zăpadă.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă (20 ianuarie) va continua să ningă în Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, dar în general slab cantitativ.
Temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40 - 50 km/h, ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.
ANM precizează că vremea se va răci semnificativ, vineri, în jumătatea de nord a ţării, iar sâmbătă şi în restul zonelor. Agerpres
EVENIMENT
Derby de Cluj la intensitate maximă. CFR și Universitatea se înfruntă într-un meci cu miză uriașă. Biletele s-au pus în vânzare
Clujul fotbalistic fierbe din nou. Peste doar câteva zile, stadionul din Gruia va găzdui un nou episod din cel mai așteptat duel local, Derby de Cluj, confruntarea dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, un meci care depășește granițele sportului și se trăiește cu sufletul.
Declarat de autorități drept un meci cu grad ridicat de risc, derby-ul va beneficia de măsuri speciale de organizare, menite să asigure...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câte mașini electrice și hibride sunt în Alba. Situația numărului de autoturisme înmatriculate, raportat la numărul de locuitori
Câte mașini electrice și hibride sunt în Alba. În județul Alba erau înmatriculate, la finalul anului 2025, un număr de 690 de autoturisme electrice, respectiv un autoturism la 472 de locuitori, sub media națională (o mașină electrică la 310 locuitori).
De asemenea, în județ sunt înmatriulate 2.744 de mașini cu motor hibrid, respectiv o mașină hibrid la 118,78 de locuitori. În ceea ce privește numărul total de autoturisme, Alba se află pe locul 6 la nivel național, cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO ȘTIREA TA: Părinți nevoiți să „înoate” în noroi pentru a-și duce copiii la grădiniță, la Teiuș. „Condiții ca în Evul Mediu”
Părinții care își duc copiii la o grădiniță din Teiuș se confruntă zilnic cu o situație dificilă: pentru a-și lăsa sau prelua micuții, trebuie să circule pe un drum îngropat în noroi.
Strada Horea din localitate a devenit aproape impracticabilă din cauza lucrărilor de reabilitare, combinate cu condițiile meteo din ultima perioadă.

Ironia situației este că, înainte de începerea lucrărilor, strada arăta decent și era asfaltată. Părinții descriu condițiile din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un nou lot de lapte praf pentru sugari, retras din magazinele Kaufland din Cluj. Anunț de urgență pentru părinți
Două loturi de lapte praf pentru sugari, produse de Nestlé și comercializate sub brandul NAN, au fost retrase de la vânzare din magazinele Kaufland din Cluj, anunță ANSVSA.
Măsura a fost luată preventiv, în urma noilor metode de testare anunțate de autoritățile europene. Părinții sunt sfătuiți să nu ofere produsele copiilor și să le returneze în magazine.
Ce produse sunt vizate de retragere
Retragerea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
