EVENIMENT
Prognoza Meteo: Un val de aer rece peste România, de miercuri, se răceşte în toată ţara
Săptămâna viitoare va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în aproape toată ţara, iar temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 11 şi 26 de grade, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 7 grade în majoritatea zonelor de cultură, potrivit prognozei agrometeorologice aferente perioadei 14-20 septembrie dată publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Temperatura maximă a aerului va oscila între 18 şi 32 grade în cea mai mare parte a regiunilor agricole, afirmă meteorologii.
În ceea ce priveşte temperatura minimă a aerului, aceasta se va situa între 4 şi 20 grade pe aproape întreg teritoriul, valori mai scăzute fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei.
Temperatura medie a solului la adâncimea de 5 centimetri va fi cuprinsă între 12 şi 25 grade, optimă continuării pregătirii patului germinativ în vederea însămânţărilor de toamnă, precum şi desfăşurării fazelor incipiente de vegetaţie la culturile (rapiţă şi orz) înfiinţate până în prezent, respectiv, germinare şi răsărire.
Sub aspect pluviometric, se prognozează ploi locale, izolat sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, acestea fiind
nesemnificative din punct de vedere agricol. Rezerva de apă în stratul de sol 0-20 cm/ogor se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în aproape toată ţara. Izolat în nord-vestul Banatului, conţinutul de umiditate din sol va prezenta valori satisfăcătoare.
Conform ANM, în condiţiile agrometeorologice menţionate, pe terenurile unde se vor menţine deficite de umiditate în sol, procesele de maturare ale speciilor prăşitoare vor fi mai intense, semnalându-se forţări stadiale. Lucrările de pregătire a patului germinativ în vederea înfiinţării culturilor de toamnă în epoca optimă se vor desfăşura cu dificultate.
La floarea-soarelui se va semnala maturitatea deplină (50-100%), continuându-se şi local chiar finalizându-se lucrările de recoltare. Sub aspect fenologic, porumbul îşi va definitiva faza de maturitate în ceară (90-100%), plantele aflându-se predominant la maturitatea deplină (10-100%) şi recoltarea, în toată ţara.
Sfecla de zahăr din toate bazinele de cultură va înregistra îngroşarea axei hipocotile concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină, iar la cartof vor predomina uscarea vrejilor şi recoltarea, în cea mai mare parte a regiunilor agricole.
În majoritatea plantaţiilor, pomii fructiferi şi viţa de vie se vor afla la creşterea şi coacerea fructelor/boabelor, acumularea zahărului, precum şi recoltarea la soiurile ajunse la maturitatea de consum.
La rapiţa şi orzul de toamnă semănate până în prezent se vor semnala germinarea şi răsărirea, extinzându-se suprafeţele însămânţate în majoritatea regiunilor.
În general, condiţiile menţionate vor favoriza continuarea lucrărilor agricole de sezon, respectiv recoltare, transport, depozitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat etc.
Specialiştii ANM recomandă efectuarea arăturilor şi pregătirea patului germinativ în vederea însămânţării culturilor de toamnă în epoca optimă, pe arealele cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului; în zonele unde conţinutul de umiditate din sol în stratul arabil este scăzut se recomandă lucrări superficiale de pregătire a terenului; continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare ale produselor agricole de sezon; eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale.
„Evoluţia stării de vegetaţie pentru perioada estimată utilizează prognoza meteorologică pe scurtă/medie durată asociată cu informaţiile fenologice colectate săptămânal prin monitorizarea principalelor culturi agricole din România situate în apropierea staţiilor meteorologice cu program agrometeorologic din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologi”, precizează ANM. AGERPRES
EVENIMENT
A doua notă la purtare se trece în catalog până pe 19 decembrie. În ce situații poate fi scăzută nota elevilor
A doua notă la purtare se trece în catalog până pe 19 decembrie. Diriginții, învățătorii și profesorii pot trece în catalog a doua notă la purtare din anul școlar 2025-2026, până vineri, 19 decembrie.
Din anul școlar trecut, elevii primesc o notă la purtare la finalul fiecărui modul de învățare, nu una singură, la final de an școlar, asa cum se întâmpla în trecut.
Citește și Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Opt monumente restaurate simultan la Parcul Etnografic din Cluj. Peste 2 milioane de lei pentru arhitectura tradițională
Pentru prima dată în ultimii 15 ani, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca găzduiește opt șantiere active de reparații și reabilitări, în cadrul unui amplu proiect de restaurare finanțat din fonduri nerambursabile.
Lucrările vizează monumente de arhitectură și instalații tehnice tradiționale, esențiale pentru conservarea patrimoniului cultural al României.
Finanțare…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Când se deschide Centrul de zi pentru persoane vârstnice în Blaj. Servicii de asistență socială acordate locuitorilor
Lucrările pentru amenajarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Blaj au ajuns la stadiul de 75%. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat când va fi deschisă locația și ce servicii vor fi oferite locuitorilor în vârstă de peste 65 de ani.
Edilul a prezentat, luni, stadiul lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Centru de zi pentru persoane vârstnice” din Blaj. Investiția este de circa 6 milioane de lei, bani din PNRR.
Centrul va oferi servicii de recuperare…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Peste 100 de elevi din Alba au participat la competiții de fotbal, handbal, tenis și kendama
Peste 100 de elevi au participat luni, la competiții sportive de tenis de masă, fotbal, handbal și kendama. Evenimentele s-au desfășurat în sala de sport a Colegiului Tehnic ”Apulum” din Alba Iulia.
Competițiile au fost organizate de Direcția Județeană pentru Sport Alba alături de Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic ”Apulum,” Colegiul Econimic ”DP Marțian”, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”, Asociația Județeană Sportul pentru Toți și Clubul Sportiv…
Citește mai mult pe Alba24.ro




