Connect with us

ACTUALITATE

Program complex de recuperare pulmonară a pacienţilor care au avut COVID-19, la Spitalul 'Victor Babeş' din Timișora

Publicat

plamani

Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Timişoara au iniţiat un program complex prin care pacienţii care au avut infecţii COVID-19 şi au rămas cu dificultăţi de respiraţie pot beneficia de asistenţă medicală terapeutică pentru recuperarea şi îmbunătăţirea capacităţii pulmonare.

"La pacienţii post-COVID, modelul respirator se schimbă. Ei trec de la o respiraţie normală, eficientă, la una superficială, ineficientă. Ei respiră foarte scurt, ineficient, superficial, iar programul de recuperare pentru aceşti pacienţi va începe cu o reeducare respiratorie. Învăţăm pacientul cum să respire corect. Programele de reabilitare respiratorie includ exerciţii de forţă, de anduranţă şi exerciţii de gimnastică respiratorie", afirmă, într-un comunicat remis marţi, AGERPRES, dr. Alexandru Crişan, kinetoterapeut al Spitalului "Victor Babeş" Timişoara.

Procesul de reabilitare a pacienţilor cu forme medii sau grave de COVID-19, cu afectare pulmonară ridicată, presupune o serie de programe personalizate, în funcţie de deficienţele fiecărui pacient în parte. Aceste exerciţii duc la îmbunătăţirea respiraţiei, reducerea dispneei şi creşterea forţei musculare, mai ales la nivelul membrelor inferioare. Programele de recuperare fizică pot dura între două şi patru săptămâni, în funcţie de pacient.

"Toţi pacienţii care au trecut printr-o formă moderată de boală resimt oboseala luni de zile după boală. Ei spun că nu mai pot urca scările ca înainte, nu mai pot avea aceleaşi activităţi zilnice ca înainte şi, atunci, pacienţii trebuie să facă aceste exerciţii de recuperare respiratorie", explică Alexandru Crişan.

Specialiştii Compartimentului de Recuperare Medicală Respiratorie al Spitalului "Victor Babeş" Timişoara susţin că pacienţii vindecaţi de formele moderate sau severe de coronavirus care acceptă să intre în aceste programe de reabilitare pulmonară sunt evaluaţi clinic, funcţional şi biologic şi li se face un examen imagistic pentru a se vedea aspectul radiologic al leziunilor pulmonare post COVID-19, posibil fibrotice.

"Pentru cei cu forme severe, recuperarea la domiciliu este extrem de dificilă. Îşi revin destul de greu. Atunci când vin în clinica noastră cu kinetoterapeut, cu medici specializaţi în explorări funcţionale, biologice, în care au loc consulturi interdisciplinare cu celelalte specialităţi, pacienţii beneficiază de un tratament complex. Nu este suficientă doar o gimnastică medicală, aşa cum fac unii dintre ei acasă. Când vin la noi, sunt dependenţi de oxigen, cei mai mulţi vin într-un scaun cu rotile, necesită debite mari de oxigen, undeva la 30 de litri, şi nu pot să coboare singuri la marginea patului. Noi cu asta începem - îi ajutăm să facă primii paşi. Acasă, fără ajutor specializat, este destul de greu să obţină aceste progrese", adaugă coordonatorul Compartiment Recuperare Medicală Respiratorie a spitalului, pneumolog Camelia Corina Pescaru.

Potrivit acesteia, recuperarea respiratorie este un proces de durată care nu poate fi realizat decât într-un centru specializat, iar în urma acestui program de reabilitare, scade şi necesarul de ajutor de oxigen suplimentar.

"Dacă, iniţial, un pacient are nevoie de 30 de litri, după recuperarea respiratorie poate ajunge la 10 litri sau chiar 5 litri necesar de oxigen, ce poate fi asigurat cu ajutorul unui concentrator de oxigen pe care poate să îl folosească acasă", precizează Camelia Corina Pescaru.

La finalul acestor programe de reabilitare are loc o reducere accentuată a simptomelor, dar şi a sechelelor respiratorii, concomitent cu creşterea capacităţii de efort fizic, toate ducând la o îmbunătăţire a calităţii vieţii. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

botoșani: acțiunea polițiștilor pentru siguranța elevilor. 13 activități de informare

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul ierarh meletie, arhiepiscopul antiohiei

Publicitate

Sfântul Ierarh Meletie este cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gura de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfântul Meletie s-a născut într-o cetate din Armenia, din părinti creștini. Învățând și iubind încă de mic dreapta credință, mai apoi, datorita vieții sale curate, el a fost rânduit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe