EVENIMENT
Program de screening pentru cancerul colorectal din 16 septembrie. 1.500 de bucureşteni vor beneficia gratuit de teste
Un program de screening pentru cancerul colorectal - ''Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă'' - va fi derulat din 16 septembrie.
În cadrul proiectului pilot, un număr de 1.500 de bucureşteni aflaţi în grupa de risc (persoane cu vârste peste 55 de ani) vor beneficia gratuit de teste medicale specifice în depistarea cancerului colorectal.
În funcţie de evoluţia şi rezultatele programului, Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, şi instituţiile partenere - Asociaţia "Sănătate pentru Comunitate" şi Centrul Medical Neolife - iau în calcul posibilitatea extinderii acestuia.
Directorul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că acesta este un proiect necesar.
"Este un proiect foarte necesar. Ne dorim ca prin acest program să completăm seria de activităţi medicale pe care am început-o în urmă cu un an. Înscrierile vor începe luni, 16 septembrie, începând cu ora 9,00, la Biroul de Relaţii cu Publicul al centrului din strada Ion Filitti nr. 8, sector 3, Bucureşti. (...) Cele 1.500 de teste sunt un prim pas", a spus Alexandra Dobre.
Potrivit acesteia, cei care se înscriu pentru a beneficia de teste trebuie să aibă vârsta minimă de 55 de ani şi domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.
Programul va avea la baza o metoda de screening non-invazivă - Testul imunochimic fecal (FIT).
Beneficiarii din program vor efectua testele FIT în baza unor vouchere, iar probele vor fi aduse la laboratoarele specializate din cadrul Centrului Medical Neolife. În eventualitatea apariţiei unei suspiciuni, persoanele vor fi direcţionate către medicii specialişti în vederea efectuării unei endoscopii sau colonoscopii şi a analizelor anatomo-patologice.
Conform specialiştilor, supravieţuirea în cazul pacienţilor care au descoperit boala în stadiu incipient, localizat, este de 90%. În cazul în care diagnosticul se pune într-un stadiu avansat al bolii, rata de supravieţuire este de cel mult 20%.
Medicul primar gastroenterolog Victor Stoica de la Centrul Medical Neolife a spus că testele din cadrul programului sunt uşor de folosit şi nu sunt invazive.
Potrivit medicului, factorii care duc la apariţia cancerului colorectal sunt cel genetic, dieta, fumatul, consumul de alcool şi sedentarismul.
Medicul primar oncolog Dan Jinga a afirmat că stadiile 0, 1, 2 la cancerul colorectal sunt curabile, în timp ce stadiile 3 şi 4, deşi în ultima perioadă s-au obţinut rezultate "spectaculoase", nu sunt cuprinse în această categorie.
"Învinge Cancerul colorectal. Un test pentru viaţă" este un program care propune creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei cu privire la importanţa existenţei unui stil de viaţă sănătos şi cunoaşterea factorilor de risc. AGERPRES
EVENIMENT
Voluntarii CERT Transilvania ies din nou la treabă. Pe 16 mai, natura devine prioritate: „Hoia și Făget, plămânii Clujului”
Pe 16 mai 2026, voluntarii CERT Transilvania invită comunitatea să lase rutina deoparte și să iasă în natură pentru o nouă acțiune de ecologizare dedicată protejării mediului și responsabilității civice.
Evenimentul este deschis tuturor celor care cred că schimbarea reală începe prin gesturi simple, repetate cu consecvență.
Sub mesajul „acolo unde e nevoie, pentru binele comunității”, inițiativa...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CJ Alba stabilește reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău. Licitație pentru Planul de Amenajare a Teritoriului
Reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău: Consiliul Județean Alba are în lucru Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal. Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că acesta este un document deosebit de important, care are în vizor trei drumuri emblematice din județ: Transapuseana, Drumul Mănăstirilor și DJ 107K-Galda de Jos-Întregalde-Bârlesti (intersecție cu Transapuseana).
PATZ Trascău este o documentaţie de amenajare a teritoriului, care va fi realizat în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe DN1E60, în localitatea Florești, în noaptea de 7 februarie, în jurul orei 02:30.
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la kilometrul 482+300. Din primele verificări a reieșit că șoferul, care se deplasa din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție, nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir sunt nemulțumiți de salarizare, de condițiile de muncă și de lipsa perspectivei.
Potrivit surselor Alba24, în aceste zile au avut loc o serie de discuții între muncitori și conducerea Fabricii de Arme Cugir, fără rezultate concrete, dar nemulțumiri mari sunt și la UM Cugir.
Muncitorii au amenințat cu proteste, care ar putea izbucni chiar în zilele următoare.
Potrivit surselor Alba24, situația...
Citește mai mult pe Alba24.ro
