Connect with us

ACTUALITATE

PROIECT: Amenzi de până la 200 de lei pentru intrarea în parcurile din Craiova sub influenţa alcoolului/stupefiantelor

Publicat

Persoanelor care intră în Parcul "Nicolae Romanescu" sau în Grădina Botanică din Craiova sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor ar putea fi amendate cu sume cuprinse între 50 şi 200 de lei, la fel ca şi cele care nu vor avea o ţinută potrivită şi un comportament decent, "în conformitate cu bunele moravuri şi ordinea publică".

Prevederile sunt cuprinse în Regulamentul privind parcurile,Grădina Botanică, locurile de joacă, locurile de odihnă, grădinile de cartier şi terenurile de sport aflate în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, document elaborat de aparatul de specialitate al primarului municipiului şi care se află pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local.

Potrivit regulamentului postat pe site-ul primăriei, accesul în Gradina Botanică este permis publicului în intervalul orar 7,00-23,00, iar parcurile, locurile de joacă, terenurile de sport sunt accesibile publicului gratuit, numai în intervalul orar afişat. Cei care nu respectă programul afişat vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 50 şi 100 de lei.

"Utilizatorii trebuie să aibă o ţinuta şi un comportament decent, în conformitate cu bunele moravuri şi ordinea publică. În toate spaţiile care fac obiectul prezentului Regulament este interzis accesul persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. Este interzis accesul pe spaţiile verzi, integral sau parţial, cu excepţia acelor zone destinate recreerii şi semnalizate ca atare. În zonele deschise permanent, utilizatorii sunt obligaţi să se îndepărteze de copaci şi să nu se adăpostească sub vegetaţie în caz de furtună sau vreme rea. Parcurile, locurile de joacă, terenurile de sport pot fi închise temporar, atunci când sunt anunţate alerte", se menţionează în respectivul regulament.

Pentru încălcarea acestor prevederi în regulament sunt prevăzute amenzi de până la 200 de lei, iar în cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă, se va face menţiunea în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi valoarea despăgubirii se va stabili pe baza devizului lucrărilor de reparaţii, recuperarea prejudiciului/pagubei urmând sa se realizeze în conformitate cu prevederile legale. Contravenţiile se constată, iar sancţiunile se aplică de către agenţii constatatori împuterniciţi ai primarului municipiului Craiova şi de către poliţiştii locali.

Iniţiatorii proiectului precizează că era nevoie de un astfel de regulament, întrucât în municipiul Craiova, începând cu anul 2012 şi până în prezent, s-au construit locuri de joacă noi pe lângă cele deja existente, ajungâdu-se la un număr total de 129, iar în tot acest timp au existat o serie de probleme, precum folosirea necorespunzătoare a elementelor din echipamente, acte de vandalism sau tulburarea liniştii şi ordinii publice.

"Pentru a putea preveni toate aceste fapte este necesar a se elabora de către aparatul de specialitate al primarului municipiului Craiova un regulament care să cuprindă norme generale referitoare la parcuri, Grădina Botanică, locurile de joacă, locurile de odihnă, grădinile de cartier şi terenurile de sport aflate în administrarea RAADPFL Craiova", se precizează în proiectul de hotărâre.

Prevederile regulamentului vor fi corelate cu obiectivele viitorului Registru local al spaţiilor verzi din intravilanul localităţii care se află deja în lucru. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Publicat

calendar ortodox 2026: sfinţii trei ierarhi vasile cel mare, grigorie

Publicitate

Cei între sfinți Părinții noștri Vasile cel Mare (1 ianuarie), Grigorie Teologul (25 ianuarie) și Ioan Gură de Aur (13 noiembrie) sunt cunoscuți ca Sfinții Trei Ierarhi pentru poziția de recunoaștere specială pe care o au în Biserica Ortodoxă.

Prăznuirea lor împreună se face la data de 30 ianuarie. În secolul al XI-lea s-au reactivat cu putere la Constantinopol dispute mai vechi legate de întrebarea „care dintre cei trei ierarhi ar fi cel mai...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Investiție majoră la Călinești: Peste 6,2 milioane de lei pentru rețea de gaze naturale

Publicat

investiție majoră la călinești: peste 6,2 milioane de lei pentru

Publicitate

Vești importante pentru locuitorii din Călinești, orașul Bucecea. Primarul Angel Gheorghiu a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru realizarea obiectivului „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Călinești”, un proiect așteptat de mult timp de comunitatea locală.

Investiția este finanțată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny și are o valoare totală de 6.262.317,64 lei, TVA inclus, fondurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: Investiție de peste 6,5 milioane de lei

Publicat

start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: investiție de

Publicitate

Un nou proiect important pentru educație prinde contur în orașul Ștefănești. Primarul Florin Butura a anunțat semnarea contractului de lucrări pentru investiția „Extindere unitate de învățământ în orașul Ștefănești”, un proiect finanțat din fonduri europene.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 6.557.130,40 lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Investiția vizează modernizarea și extinderea infrastructurii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Veste bună pentru primari: Zonele protejate, stabilite doar cu acordul primarilor și al comunităților locale

Publicat

veste bună pentru primari: zonele protejate, stabilite doar cu acordul

Publicitate

Zonele prioritare pentru biodiversitate vor putea fi desemnate doar după consultarea autorităților locale și cu acordul comunităților afectate, a anunțat Ministerul Mediului. Proiectul privind noile zone protejate a fost transmis spre avizare interministerială și introduce reguli clare privind utilizarea terenurilor de către locuitori, relatează alba24.ro.

Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe