EVENIMENT
Proiect: Fără taxa verde aplicată prosumatorilor de energie
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Remus Negoi au depus o iniţiativă legislativă pentru scutirea de la plata certificatelor verzi şi extinderea compensării cantitative la prosumatorii de energie electrică.
Potrivit unui comunicat al USR, iniţiativa vizează prosumatorii care plătesc în prezent taxa pentru certificatele verzi chiar dacă „injectează” în reţea o cantitate de energie mai mare decât consumă pe parcursul anului.
USR menţionează că „statul aplică în prezent certificate verzi pentru toţi consumatorii de energie, iar banii din această taxă sunt direcţionaţi către producătorii de energie regenerabilă”, fiind „absurd” ca prosumatorii, care la rândul lor produc energie verde, să plătească o subvenţie către alţi producători de energie regenerabilă prin certificatele verzi.
„La începutul anului 2023 erau peste 40.000 de prosumatori, iar cumulat aceştia aveau o putere instalată în capacităţile de producţie de energie de aproximativ 400 MW. Asta înseamnă mult decât a făcut statul român în peste 10 ani.
Totuşi, legislaţia în vigoare îi pune să achite în continuare taxa pentru certificatele verzi aferentă energiei consumate. Aşadar, cu toate că un prosumator generează mai multă energie decât consumă, acesta achită în continuare o subvenţie pentru energia regenerabilă (certificate verzi) în ciuda faptului că produce energie 100% verde. Cu această iniţiativă legislativă venim în sprijinul a zeci de mii de români care au investit cu bună credinţă pentru a deveni independenţi energetic”, a declarat deputata USR Cristina Prună, citată în comunicat.
În acelaşi timp, prosumatorii primesc în schimbul energiei electrice injectate în reţea preţul pe care îl achită pentru energia electrică consumată. Acest lucru poate fi în dezavantajul prosumatorilor pentru că nu se urmăreşte evoluţia pieţei de energie electrică, susţine USR.
„Prosumatorii de energie primesc pentru energia injectată în reţea acelaşi preţ ca cel pentru energia consumată. În condiţiile în care un prosumator produce mai mult decât consumă, furnizorul de energie nu va avea niciun interes să îi ofere preţul de piaţă.
Prin această iniţiativă, zeci de mii de consumatori vor încasa pentru surplusul de energie livrat în reţea preţul de pe bursa OPCOM. Având în vedere problemele generate de legislaţia secundară în aplicarea compensării cantitative, acest proiect de lege vine în sprijinul prosumatorilor”, a afirmat senatorul USR Remus Negoi.
USR atrage atenţia că este necesară creşterea producţiei de energie, dar şi o legislaţie care să stimuleze prosumatorii.
Agerpres
EVENIMENT
VIDEO SPECTACULOS cu salvarea unui parapantist căzut pe Piatra Secuiului, la Rimetea. Cum au acționat salvamonștii și paramedicii
Un video spectaculos, cu momentul în care un bărbat rănit după ce a căzut cu parapanta este preluat de elicopterul SMURD, a fost făcut public de Salvamont Alba.
Este vorba despre o intervenție comună a salvamontiștilor și pompierilor militari,din Alba duminică, 9 noiembrie, pe raza comunei Rimetea, pe Piatra Secuiului. Intervenția a început în jurul orei 14.30 și s-a terminat la 16.20 prin preluarea victimei de către elicopterul SMURD.
Mai exact un bărbat a fost rănit…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Victorie cu VAR. CFR Cluj o învinge pe Unirea Slobozia după un gol controversat al lui Andrei Cordea
CFR Cluj a obținut o victorie importantă pe terenul Unirii Slobozia în etapa a 16-a a SuperLigii, impunându-se cu scorul de 1-0 grație reușitei lui Andrei Cordea din finalul primei reprize.
Succesul le oferă clujenilor un moral necesar și o gură de oxigen în clasament, relansând speranțele de a ajunge în zona locurilor de play-off.
Gol cu emoții și controverse VAR
Partida a fost una echilibrată, cu o…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Echipa de fotbal a Liceului cu Program Sportiv ”Florin Fleșeriu” din Sebeș s-a calificat într- competiție, după două victorii
Fotbaliștii echipei de fotbal a Liceului cu Program Sportiv ”Florin Fleșeriu” s-au calificat în faza următoare a competiției Cupa ING U16, în urma a doua victorii.
Echipa de fotbal va participa mai departe în cadrul competiției sportive. Fotbaliștii au fost coordonați de profesorii Păcurar Roxana și Popa Daniel.
Lotul echipei care s-a calfiicat în următoarea fază a competiției
- Avram Darius
- Vlad Eric
- Demean Cătălin
- Hada Lukas
- Cătană Andrei
- Fulea Raul
- Cioară…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Admirația, rețeta noii inteligențe emoționale. Mesajul președintelui CJ Cluj, Alin Tișe: Admirația nu este o înclinare a inimii
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis o declarație cu puternic impact emoțional și filozofic, definind admirația drept „ecoul nobil al sufletului”.
Într-o analiză postată pe contul oficial de Facebook, Alin Tișe a pledat pentru cultivarea recunoașterii sincere ca antidot împotriva invidiei și a competiției distructive.
Admirația: „Nu inferioritate, ci înălțare”
Alin…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


1 Comentariu