Connect with us

EVENIMENT

Proiectul MAI privind persoanele dispărute, dezbătut astăzi de Guvern. Ce prevede actul normativ

Publicat

urgente

Guvernul urmează să dezbată, în şedinţa de joi, în primă lectură, proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, iniţiat de MAI.

Proiectul, care prevede posibilitatea utilizării unor mijloace şi metode de localizare pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situaţie de vulnerabilitate, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat al MAI, prin acest proiect se vor aduce o serie de modificări esenţiale pentru a îmbunătăţi modul în care sunt căutate persoanele dispărute şi felul în care se intervine pentru localizarea acestora, în special a celor despre care există informaţii că sunt în pericol iminent.

Proiectul prevede posibilitatea utilizării tehnicii de localizare şi atunci când persoana dispărută aflată într-o situaţie de vulnerabilitate (ex: este victima unei infracţiuni de răpire) contactează autorităţile prin mijloace informatice de comunicare.

Exemple de persoane vulnerabile: persoana cu privire la care există date şi informaţii că este victima unor infracţiuni contra vieţii, de lipsire de libertate în mod ilegal, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile sau a unei infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; copiii; persoana care urmează un tratament medical a cărui întrerupere îi pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viaţa; persoana cunoscută cu un comportament suicidal sau cea cu privire la care există date şi informaţii că planifică să se sinucidă.

Pe agenda şedinţei de Guvern se află şi un proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei pentru dezvoltarea turismului balnear.

Printr-un alt proiect de hotărâre, Executivul va decide cu privire la acordarea unor ajutoare de urgenţă. Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, se propune acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 973.700 lei pentru sprijinirea unui număr total de 280 familii şi persoane singure din 35 de judeţe şi Bucureşti care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundaţii şi fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora.

Totodată, va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 494/2011 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO.

Un alt proiect de hotărâre vizează declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Sibiu-Piteşti"- Secţiunea 1 Sibiu - Boiţa.

În cadrul şedinţei de Guvern va fi adoptat şi un memorandum având ca temă aprobarea Planului de acţiuni pentru implementarea Programului Naţional de Reformă 2019 şi a Recomandărilor Specifice de Ţară 2019.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ, în 2026. A fost redus pragul salariilor nete până la care se acordă

Publicat

titularizare 2026: calendarul oficial al concursului. când sunt înscrierile, inspecțiile

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ, în 2026. Începând din luna februarie, doar profesorii și angajații din educație cu salarii nete de până la 6.000 de lei inclusiv vor beneficia de indemnizație de hrană, prevede un ordin publicat marți în Monitorul Oficial. 

Până în prezent, pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net, potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 4.441/2024.

Indemnizația de hrană...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Kaufland respinge acuzațiile privind finanțarea unei tabere pentru adolescenți din Cluj. Clarificări după solicitările SOS

Publicat

kaufland e1599646673462.jpg






Kaufland România respinge ferm informațiile apărute în spațiul public privind presupusa finanțare a unei tabere pentru adolescenți organizate de Asociația ACCEPT și susține că orice asociere a companiei cu proiectul este falsă și neautorizată.

„În contextul informațiilor false apărute în spațiul public privind presupusa susținere a unei tabere organizate de Asociația ACCEPT, Kaufland România face...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Blocaj la CCR, înainte de decizia pe pensiile speciale ale magistraților. Un judecător a intrat în concediu paternal

Publicat

judecătorii ccr care absentează ar putea fi sancționați. proiect pentru

Blocaj la CCR: Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților rămâne incertă, după ce unul dintre judecătorii implicați în deliberări a intrat în concediu. Potrivit unor surse din CCR, acest lucru face imposibilă pronunțarea unei hotărâri.

Curtea Constituțională va fi nevoită miercuri, 11 februarie, să amâne din nou decizia pe reforma pensiilor magistraților, din cauză că judecătorul Gheorghe Stan zis Geani a intrat în concediu paternal, au declarat pentru...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UE înăsprește regulile privind imigrația: Solicitanții pot fi trimiși în țări din care nu provin

Publicat

ue înăsprește regulile privind imigrația: solicitanții pot fi trimiși în

Uniunea Europeană înăsprește regulile privind imigrația. Parlamentul European a adoptat marți două proiecte importante privitoare la trimiterea solicitanților de azil în țări din afara UE.

Regulile au fost adoptate grație unei alianțe a dreptei și extremei drepte, fiind criticate de politicienii de stânga.

Parlamentul European a adoptat două texte cheie care vor înăspri regulile privind imigrația, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.

Statele membre ale UE vor putea de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe