Connect with us

ACTUALITATE

Proiectul ”Sibiu Bike City”, investiție de peste 13,4 milioane lei. Sibiul va avea peste 40 de centre închiriere pentru 540 de biciclete

Publicat

sibiu biciclete adr

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Sibiu Bike City”, o investiție în valoare de peste 13,4 milioane lei în infrastructura pentru mobilitate alternativă în Sibiu, din care aproape 12,5 milioane de lei o reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

“Creăm condițiile pentru mobilitatea alternativă în Sibiu. Pe lângă continuarea modernizării transportului public, avem deja finanțate și în lucru trei proiecte importante pentru transportul cu bicicleta: amenajarea malurilor Cibinului, coridorul pentru biciclete între Ștrand și parcul Sub Arini și Sibiu Bike City.

sibiu biciclete

Concret, proiectul pentru care am obținut astăzi finanțare înseamnă crearea a 44 de centre de închirieri de biciclete în tot orașul, achiziția a peste 500 de biciclete și 12 triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități, precum și a programului informatic care să permită gestionarea și mentenanța sistemului.

Promovăm și încurajăm utilizarea bicicletei ca mijloc de transport prin investiții în infrastructură și în siguranța pistelor, acestea dând încredere cetățenilor pentru a utiliza tot mai mult bicicleta pentru deplasările în oraș”, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

sibiu biciclete

Proiectul include următoarele componente:

  • Achiziția a 540 de biciclete inteligente mecanice, cu computer de bord și modul inteligent de acces, prevăzute cu sisteme de siguranță și monitorizare permanentă prin GPS

  • Achiziția a 8 triciclete pentru seniori și a 4 triciclete adaptate pentru persoane cu dizabilități

  • Amenajarea a 44 de stații inteligente de preluare și predare a bicicletelor, din care 10 sunt prevăzute cu stații de depanare pentru reparații de urgență a bicicletelor. Aceste centre de închiriere vor fi situate în apropierea stațiilor de transport public Tursib pentru a oferi astfel cetățenilor posibilitatea combinării acestor două tipuri de transport. De altfel, se are în vedere crearea unui sistem de ticketing integrat pentru autobuzele Tursib și aceste biciclete

  • Achiziția unor terminale inteligente de închiriere și plată

  • Achiziția unui sistem care să asigure operarea, mentenanța și comunicarea cu bicicletele din teren, incluzând și o aplicație mobilă pentru închiriere.

Finanțat în cadrul Programului REGIO 2014-2020, proiectul ”Sistem automat de închiriere biciclete în regim self-service – Sibiu BikeCity” își propune implementarea unui sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic utilizând biciclete inteligente, sisteme de andocare și terminale inteligente.

Prin implementarea investiției descrise și integrarea cu măsurile de modernizare a transportului public – adoptate sau în curs de adoptare – se va asigura un impact maxim în ceea ce privește atingerea obiectivelor mobilității urbane durabile, respectiv modificarea comportamentului de deplasare al cetățenilor și comutarea de la deplasările cu vehiculul privat la modurile de deplasare alternative: transport public, bicicleta și mers pe jos.

”Recent, am semnat pentru municipiul Sibiu două proiecte pentru modernizarea unor trasee de biciclete în oraș și de-a lungul râului Cibin, iar acum finanțăm dotarea acestor noi piste pentru biciclete cu echipamente și, evident, cu biciclete și triciclete pentru seniori. Implementarea integrată a acestor proiecte va duce la creșterea accesibilității și atractivității între diverse zone ale municipiului, contribuind la creșterea calității vieții cetățenilor.

Efectele benefice se vor vedea inclusiv asupra stării de sănătate a sibienilor, atât datorită utilizării unui mod de deplasare nepoluant și sănătos, cât și datorită reducerii deplasărilor cu autovehiculul și a efectelor nocive ale acestuia. De fapt, pentru Sibiu avem contractate – pe domeniul îmbunătățirii mobilității populației și a bunurilor – cinci cereri de finanțare, cu o valoare totală de peste 172 milioane lei.

Toate aceste proiecte contribuie la scopul municipalității, de a avea un oraș prietenos și atrăgător pentru cetățeni, indiferent dacă sunt localnici sau turiști”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Până în prezent Primăria Sibiu a realizat studiul de fezabilitate. De asemenea, este în curs și procedura de achiziție pentru furnizarea echipamentelor enumerate mai sus, a serviciilor de montaj și punere în funcțiune a sistemului de închiriere, precum și proiectarea și asistența tehnică, cele trei oferte depuse de firmele interesate aflându-se în evaluare.

Finanțarea provine din resursele gestionate de ADR Centru în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 4 și Prioritatea de Investiții care susține implementarea strategiilor pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile, cu accent pe dezvoltarea municipiilor reședință de județ.

Valoarea totală a proiectului este de 13.417.871,53 lei, din care 12.493.403,56 lei (peste 2,7 milioane euro) provin din surse nerambursabile gestionate de AMPOR și ADR Centru. Termenul estimat de realizare a acestui proiect, conform contractului de finanțare, este luna iunie 2021.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare”, dezbătută și votată luni în plenul Parlamentului

Publicat

legea privind cooperarea polițienească internațională, promulgată

Publicitate

Moțiunea de cenzură ”România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare” urmează să fie dezbătută și votată luni, în plenul reunit al Parlamentului, scrie alba24.ro.

Inițiativa parlamentară a fost prezentată, cu o săptămână în urmă, de senatorul Ninel Peia.

În moțiune se cere demisia ”Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, pe motiv că ”a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanțele, sănătatea,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO Parohia „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni: Glasuri de colind în perioada dintre Sfântul Nicolae și marea sărbătoare a Nașterii Domnului

Publicat

foto parohia „sfântul nicolae” din mășcăteni: glasuri de colind în

Publicitate

În perioada dintre sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae și cea a Nașterii Domnului, la Parohia „Sfântul Nicolae” din Mascăteni a avut loc un moment de colinde susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Albești. Activitatea s-a desfășurat sub coordonarea preotului paroh Constantin Alexandru Hurdubai și a reunit membri ai comunității locale.

Elevii au interpretat colinde tradiționale, marcând prin cântările lor apropierea Crăciunului și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul sfințit mucenic elefterie

Publicitate

Acest sfânt a trăit în Roma, în anii domniei împăratului Adrian, între anii 117-138. Mama sa, văduva Antia a fost învățată să creadă în Hristos de către Sfântul Apostol Pavel. Antia l-a dus pe Sfântul Elefterie, pe când era încă un copil, la Anichit, episcopul Romei.

Acesta l-a trimis să învețe Sfânta Cart, iar la cincisprezece ani a fost hirotonit diacon, la optsprezece ani, preot, iar când era de douăzeci de ani a fost hirotonit episcop…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Accident grav la Flămânzi: Cinci persoane, inclusiv un pieton, au ajuns la spital după un eveniment rutier

Publicat

accident grav la flămânzi: cinci persoane, inclusiv un pieton, au

Publicitate

Un accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane s-a produs în urmă cu puțin timp în orașul Flămânzi. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care, din motive ce urmează să fie stabilite de anchetatori, a provocat mai multe victime.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și ai Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, precum și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate