Connect with us

EVENIMENT

”Operațiunea demolarea” în Tulcea: Proprietarii de garaje construite ilegal îşi dărâmă singuri construcţiile

Publicat

Arhivă Foto

Unii tulceni au început să-şi demoleze singuri garajele ilegale construite pe spaţiul public, după ce Primăria municipiului le-a trimis notificări pentru a elibera spaţiile publice ocupate abuziv, a declarat miercuri, în timpul unei conferinţe de presă, primarul Ştefan Ilie.

El a menţionat că, din punct de vedere procedural, acţiunea de demolare a garajelor construite ilegal a început de luna trecută, însă termenele din notificările transmise proprietarilor trebuie respectate.

"Unii oameni au început singuri să-şi demoleze garajele. În acelaşi timp, am primit cereri din partea unor cetăţeni în care ne roagă ca pe durata sărbătorilor pascale să nu le demolăm garajele. Noi nu ne ducem să-i luăm de acolo de Florii sau de Paşte. Nu ne dorim aceste lucruri", a declarat primarul Ilie.

Acţiunea de demolare a garajelor construite ilegal vizează patru cartiere, Aleea Merişor, E3, Antenei şi Parcul Victoria, potrivit sursei citate.

"Nu va fi lăsat în pace nici un fel de garaj, numai că vom face diferenţe. Există garaje ale Primăriei, construite cu autorizaţie provizorie şi cu contract de concesiune anual, există garaje construite pe proprietatea privată a cetăţenilor şi există şi garaje care s-au dublat prin construcţii. Pentru utilitate publică, vom face şi exproprieri", a mai spus primarul Ştefan Ilie.

Potrivit edilului, acţiunea de demolare a garajelor construite ilegal va fi urmată de investiţii în parcări, în contextul în care în municipiu există 38.000 de maşini şi 4.000 de locuri de parcare.

În timpul conferinţei de presă, city managerul Nicolae Bibu a anunţat că până la sfârşitul acestei luni va fi realizată noua organigramă şi că punerea ei în practică va duce la economii de 3 milioane de lei la capitolul cheltuieli de funcţionare faţă de 2020.

De asemenea, viceprimarii municipiului au anunţat proiecte de investiţii pe care vor să le realizeze în Tulcea.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Atenționare ISU Alba: Urmează un weekend cu temperaturi scăzute. Recomandări pentru cetățeni

Publicat

vremea între crăciun și revelion, în alba. prognoza meteo anunță

Meteorologii au actualizat prognoza de vreme pentru următoarea perioadă. ​Având în vedere prognoza meteo pentru perioada următoare, care anunță temperaturi destul de scazute, pompierii din cadrul ISU Alba recomandă cetățenilor respectarea unor măsuri, pentru a rămâne în siguranță.

Citește și Atenționare meteo de ger, prelungită până miercuri, 21 ianuarie. Precipitații mixte, polei, în unele zone ninsori

Recomandările ISU Alba pentru cetățeni, în contextul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Curtea Constituțională a amânat din nou decizia pe reforma pensiilor magistraților. Noul termen: 11 februarie

Publicat

ccr a publicat motivarea deciziei de neconstituționalitate a legii privind

Curtea Constituțională a amânat din nou decizia pe reforma pensiilor magistraților și a dat un nou termen, pe 11 februarie. 

Este cel de-al 5-lea termen dat de CCR, care evită luarea unei decizii. Instituția a transmis vineri un comunicat scurt pe acest subiect:

”Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum și a documentelor depuse de autorul sesizării în data de 15 ianuarie 2026...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CCR amână din nou verdictul privind pensiile magistraților. Care sunt motivele

Publicat

1765364125 ccr scaled e1739974914664.jpg






Curtea Constituțională a României a decis, vineri, să amâne din nou pronunțarea asupra legii de reformă a pensiilor magistraților, marcând a patra amânare. Judecătorii constituționali vor relua deliberările miercuri, 11 februarie, invocând necesitatea unei analize suplimentare a documentelor depuse recent la dosar.

Curtea Constituțională a României a transmis că amânarea a fost decisă în urma unei cereri...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenționare meteo de ger, prelungită până miercuri, 21 ianuarie. Precipitații mixte, polei, în unele zone ninsori

Publicat

măsuri de siguranță în perioada temperaturilor extrem de scăzute. recomandările

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza de vreme pentru următoarea perioadă. Va fi ger până miercuri dimineața (21 ianuarie). Temperaturile coboară până la -18 grade în unele zone. De asemenea, vor fi ploi, precipitații mixte și ninsori.

Vântul va avea intensificări în sud-vest și sud-est.

Informare meteo: de vineri, 16 ianuarie, ora 10:00 până miercuri, 21 ianuarie, ora 10.00

Vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe