EVENIMENT
Proprietarii de păduri cer demisia ministrului Mediului şi îl acuză pe acesta că dezinformează Comisia Europeană
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, promovează un circ mediatic prin care nu construieşte nimic şi nu oferă informaţii pertinente forului european, "pentru că domnia sa este o sursă permanentă de dezinformare", susţin reprezentanţii Fordaq - Comunitatea Forestierilor din România şi ai Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România - Nostra Silva.
În acest context, forestierii solicită demisia ministrului Costel Alexe şi menţionează că se află într-o etapă de cuantificare şi analiză pentru încadrarea juridică a efectelor economice, "prin răspândirea de informaţii false de către domnul ministru Costel Alexe".
"Această analiză se poate finaliza printr-o plângere penală, respectiv printr-o chemare în judecată civilă pentru pagubele provocate sectorului forestier, prin acţiunile domniei sale. Apreciem că scrisoarea Comisiei Europene se datorează acţiunilor şi inacţiunilor domnului ministru Costel Alexe într-o proporţie de 99%. Solicităm Guvernului României să analizeze aspectele semnalate şi să intervină", se arată în punctul de vedere citat.
Proprietarii de păduri din România sunt de părere că informaţiile transmise în spaţiul public de şeful de la Mediu, conform cărora aplicaţia Inspectorul Pădurii nu funcţionează sau că sistemul SUMAL nu este operaţionalizat, sunt false.
"Mergând în analiza cauzelor ineficienţei controlului, din păcate Comisia se bazează pe plângerea din septembrie 2019 făcută de ONG-urile de mediu - Agent Green, Greenpeace şi Euronatur, preluând în mod necritic afirmaţii ale ONG-urilor de mediu: Inspectorul Pădurii nu funcţionează, sistemul SUMAL nu este operaţionalizat, sunt prea puţine controale. Evident, toate sunt informaţii false, o adevărată intoxicare a Comisiei de către ONG-urile de mediu, informaţii la care nu au fost aduse clarificări de către autorităţile statului român, care aveau datoria să o facă - în speţă Ministerul Mediului, reprezentat prin domnul ministru Costel Alexe. Pe fond, Comisia Europeană nu a făcut decât să constate 'asumarea', ca rezultat al Inventarului Forestier Naţional (IFN), de către domnul ministru Costel Alexe, a 'unui volum de tăieri în România de 38,6 milioane mc, din care doar 18 milioane sunt tăieri legale', concluzionând pe baza afirmaţiilor oficialului român faptul că România încalcă Regulamentul European denumit EUTR şi permite plasarea de lemn tăiat ilegal pe piaţă (...)", explică Fordaq şi Nostra Silva.
Organizaţiile precizează, totodată: "Comisia Europeană concluzionează, în baza 'asumării' de către domnul ministru Costel Alexe, că volumul tăierilor ilegale a crescut după 2015, prin urmare controlul este ineficient, numărul controalelor este prea mic, iar sancţiunile aplicate nu descurajează fenomenul tăierilor ilegale, deci nu sunt proporţionale cu amploarea fenomenului".
Potrivit sursei citate, în analiza sa, Comisia Europeană "se arată agasată" de contradicţia între datele "oficiale" furnizate de statul român privind amploarea tăierilor ilegale. Astfel, Raportul Curţii de Conturi aminteşte de 80 milioane mc de lemn tăiat ilegal, în perioada 1991-2011, deci 4 milioane mc /an, în timp ce, în 2015, s-a vehiculat cifra de 8,6 milioane mc/an tăieri ilegale, tot ca rezultat al IFN Ciclul II, adică o medie 2008-2015.
Reprezentanţii forestierilor susţin că, deşi, ministrul Costel Alexe şi-a asumat un volum de tăieri ilegale de lemn de 20,6 milioane mc /an, în realitate IFN nu poate estima decât medii, în acest caz o medie a anilor 2008 - 2018.
"(...) poziţiile oficiale exprimate de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură - Marin Drăcea, instituţie responsabilă de realizarea Inventarului Forestier Naţional, şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice argumentează ştiinţific faptul că, cifra "volumului dispărut" vehiculată în spaţiul public este afectată de erori de eşantionaj, mai mari decât cele acceptate în tema de proiectare. Din această cauză nu a fost avizată şi nu există ca cifră oficială, rezultat al Inventarului Forestier Naţional. În plus, se arată în poziţia oficială a I.N.C.D.S - compararea acesteia cu cifra dată de INS, rezultată prin însumarea APV-urilor, este "neprofesionistă" (...) În Romania, IFN-ul a avut o comunicare foarte proastă, forţat pentru că a trebuit să supravieţuiască, fiind în pericol de a i se tăia finanţarea. Inventarul forestier oferă cifrele, dar nu trebuie să spună ce înseamnă aceste cifre. Rezultatele IFN trebuie să fie cercetate în cadrul unor departamente de cercetare, aşa cum este şi în Franţa, pentru a fundamenta corect politicile publice", notează organizaţiile forestiere.
Fordaq şi Nostra Silva atrag atenţia asupra faptului că, în decembrie 2019, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a transmis Comisiei Europene "Raportul de contabilizare pentru domeniul pădurilor al gazelor cu efect de seră pentru prima perioadă de angajament (2021 - 2025)", elaborat de INCDS - Marin Drăcea, dar în care nu sunt incluse, pentru tăierile ilegale, cifrele "asumate" de ministrul Costel Alexe, ca rezultat al IFN, ci datele Institutului Naţional de Statistică, de 150.000 - 200.000 mc/an.
"Se arată în raport: 'Dacă problemele metodologice ce privesc valoarea lemnului dispărut între cele două cicluri IFN sunt soluţionate sau dacă va exista o sursă de date mai bună pentru volumul de lemn tăiat ilegal, România va avea în vedere aplicarea unor corecţii tehnice a valorii nivelului de referinţă'. Deci, în rapoartele oficiale, Ministerul Mediului recunoaşte problemele metodologice cu privire la rezultatele IFN, pentru circul mediatic promovat, domnul ministru Costel Alexe 'asumă' cifra de 38,6 milioane mc tăieri, dintre care doar 18 milioane mc tăieri legale".
Totodată, forestierii scot în evidenţă faptul că ministrul Mediului "nu a comunicat Comisiei nici faptul că sistemul SUMAL este funcţional din 2008, a fost dezvoltat în 2014 prin aplicaţiile Radarul Pădurilor şi în 2016 prin aplicaţia Inspectorul Pădurilor, lăsând Comisia Europeană intoxicată de ONG-urile de mediu care spun că Inspectorul Pădurii nu funcţionează".
"Constatăm cu părere de rău că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, reprezentat de domnul ministru Costel Alexe, nu oferă informaţii corecte Comisiei Europene, tocmai pentru că acesta este o sursă de dezinformare! Avocatul care ar trebui să apere România se comportă ca o sursă de dezinformare şi ca un acuzator! Evident, nu se poate ieşi din acest cerc vicios decât prin recuzarea avocatului, adică demisia sau demiterea domnului ministru Costel Alexe (...) Considerăm că, în urma scrisorii Comisiei Europene, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ar fi trebuit să iniţieze rapid şi să deruleze, în termenul de 30 de zile, acordat prin scrisoare, un amplu proces consultativ prin care să identifice cele mai bune şi eficiente alternative de politici publice şi măsuri de răspuns la cele patru puncte principale adresate prin scrisoarea Comisiei Europene. Organizaţiile profesionale şi patronale din sectorul forestier şi industria lemnului au iniţiat un proces consultativ intern pentru transmiterea clarificărilor necesare şi a unui plan de măsuri către Comisia Europeană, dar în mod faptic acest document trebuie susţinut de către Ministerul Mediului, prin persoana domnului ministru Costel Alexe, care în fapt nu informează Comisia, ci o dezinformează", susţin cele două entităţi.
Comisia Europeană (CE) a trimis, în data de 12 februarie, României o scrisoare de punere în întârziere şi îndeamnă ţara să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă şi să introducă pe piaţa UE produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement. AGERPRES
EVENIMENT
Viscol și drumuri periculoase în Cluj. Poliția avertizează: prudență maximă și cauciucuri de iarnă obligatorii
Ninsori viscolite, vânt puternic și vizibilitate redusă sunt fenomenele prognozate pentru județul Cluj în intervalul 28 decembrie, ora 02.00 – 29 decembrie, ora 10.00, potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie. În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj atrage atenția asupra riscurilor majore din trafic și fac apel la responsabilitatea șoferilor.
Condițiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alertă ANM pentru județul Alba: Cod Roșu și Portocaliu de vijelie, emis duminică seara. Localitățile vizate
Alertă ANM pentru județul Alba: Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică seară o nouă avertizare nowcasting de prelungire a codului roșu și a celui portocaliu, valabilă până în 29.12.2025 la ora 2:00. Codul roșu este valabil în zona montană înaltă a județului Alba, la cota peste 1800.
A fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate.

Alertă cod portocaliu pentru zona de munte a județului Alba, respectiv zona de munte a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Calendar Ortodox 2026: Toate sărbătorile din an. Rânduieli bisericești: zile de post și cu dezlegare la pește, untdelemn și vin
Calendarul Ortodox 2026 aduce un Paște timpuriu, sărbătorit la începutul lunii aprilie, dar și mai multe mari praznice care vor cădea în zile de weekend, favorabile participării la slujbe și pelerinaje. Crăciunul va fi prăznuit într-o zi de vineri, Sfântul Nicolae cade duminica, iar Rusaliile sunt marcate la final de mai.
Calendarul Ortodox 2026 marchează un an bogat în sărbători importante și rânduieli tradiționale favorabile participării la slujbe și păstrării...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Doi oameni ai străzii salvați de la îngheț în a treia zi de Crăciun, după intervenția rapidă a lui Emil Boc și Alin Tișe
Doi oameni ai străzii, un bărbat și o femeie, care se adăposteau de mai multe zile în Pasajul Gării din Cluj-Napoca, au fost preluați și duși într-un adăpost al Primăriei, în seara de 27 decembrie.
Cei doi riscau să moară de frig, în contextul temperaturilor scăzute și al viscolului instalat după Crăciun, conform novacescu.ro.
Zile întregi pe betonul înghețat al pasajului
În zilele premergătoare...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
