Connect with us

ACTUALITATE

Protecţia Copilului a demarat anchetă în cazul băiețelului lovit de remorca unui tractor, la Cisnădioara

Publicat

remorca

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu s-a autosesizat şi începe luni o anchetă, pentru a lămuri împrejurările în care un băieţel de patru ani a fost lovit vineri după-amiază de remorca unui tractor, care s-a răsturnat peste el, în localitatea Cisnădioara.

Citeşte şi:  FOTO-VIDEO: ACCIDENT grav la Cisnădioara. Remorcă cu pământ răsturnată peste un copil

Inspectorii de la Protecţia Copilului urmează să discute cu medicii şi familia copilului, pentru a vedea cum a avut loc accidentul şi dacă este vorba de o neglijenţă a părinţilor, potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Sibiu, Beatrice Muntean.

Şoferul unui tractor a lăsat vineri remorca ridicată, după ce a basculat pământul din ea şi a părăsit vehiculul, fără să observe că un băieţel de 4 ani se strecurase lângă tractor. Remorca a intrat în balans şi s-a răsturnat peste copil. „Băieţelul locuia în apropiere şi ar fi ieşit neobservat din curtea casei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Elena Welter.

AGERPRES

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Noile standarde pentru contabili: e-legitimație, e-parafă, adeverințe și e-aviz. Când intră în vigoare

Publicat

noile standarde pentru contabili: e legitimație, e parafă, adeverințe și e aviz. când

Publicitate

Noile standarde pentru contabili: CECCAR lansează documente digitale pentru contabili: e-legitimație, e-parafă, adeverințe și e-aviz. Noile instrumente reduc birocrația, costurile și timpul de lucru, scrie alba24.ro

Pentru a evita blocajele, documentele tipărite pentru anul 2025 rămân valabile până la 31 martie 2026, potrivit Termene.ro.

Din 2026, toate documentele de identificare profesională vor exista exclusiv în format electronic.

Corpul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Tragedie la George Enescu! O femeie a fost găsită carbonizată după ce un incendiu i-a cuprins casa

Publicat

foto: tragedie la george enescu! o femeie a fost găsită

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs în această dimineață, în localitatea Popeni, comuna George Enescu. O casă a fost cuprinsă de flăcări. Un vecin a observat incendiul și a sunat imediat după ajutor.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță….

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autoturism declarat furat din Germania, descoperit în PTF Stânca

Publicat

autoturism declarat furat din germania, descoperit în ptf stânca

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare.

În data de 01 octombrie a.c., în jurul orei 13.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean R. Moldova,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani sărbătorește 20 de ani de la premiera spectacolului „Ivan Turbincă”.

Publicat

teatrul „mihai eminescu” din botoșani sărbătorește 20 de ani de

Publicitate

Pe 1 octombrie, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani a marcat două decenii de la premiera unui spectacol extrem de îndrăgit – „Ivan Turbincă”- un spectacol de Ion Sapdaru, inspirat din opera lui Ion Creangă, o adaptare scenică plină de umor și farmec, care a cucerit publicul încă de la prima reprezentație.

Această aniversare nu este doar despre teatru, ci despre comunitatea care a crescut împreună cu noi. Ivan Turbincă a devenit un simbol al…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe