EVENIMENT
Protest ai angajaților Poștei Române. Poștașii, revoltați după ce unii dintre aceștia ar fi primit notificări de concediere
Aproximativ 50 de angajaţi ai Poştei Române participă luni la o acţiune de protest în faţa companiei. Președintele interimar al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Ionel Oţelea, a declarat că aceștia sunt nemulţumiţi că au primit notificări de concediere.
„Protestul este în desfăşurare. Este un pichet în faţa companiei. Sunt vreo 50 de oameni. Este un protest al lucrătorilor care au primit notificare de concediere. În cadrul proceselor de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Burse pentru studenți 2025: cum vor fi completate fondurile pentru plata burselor. Anunțul ministrului Educației
Ministrul Educației, Daniel David, a făcut noi precizări despre fondurile pentru bursele studenților. Este vorba despre finanțare din fonduri europene.
Acesta a anunțat că a fost discuții între ministere privind stabilirea procedurii pentru aprobarea Comisiei Europene.
„Cred că vestea cea mai bună este că astăzi (n. red miercuri, 19 noiembrie) a avut loc o discuție la nivel de experți între Ministerul Educației și Cercetării și MIPE, ministerul care se ocupă cu fonduri…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Cum va arăta parcul tematic cu insule plutitoare și zonă terapeutică pe apă din Blaj. Contractul de 27 milioane lei, semnat
Încep lucrările pentru transformarea zonei lacului Chereteu din Blaj, într-un parc tematic. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat semnarea contractului.
Parcul va fi amenajat cu spații pentru activități comunitare, culturale și de relaxare, infrastructură verde și facilități ecosistemice.
”Am semnat astăzi, împreună cu câștigătorul licitației, Asocierea SC Total NSA AG Construct SRL & SC Pro Hart Group SRL, contractul de execuție a lucrărilor de amenajare a zonei…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Solistul E-AN-NA licitează cimpoiul primit la 16 ani pentru a salva animale: „Am simțit că a venit momentul să dau mai departe”
Andrei Oltean, solistul și multi-instrumentistul trupei E-AN-NA, își pune la licitație instrumentul care l-a însoțit în numeroase turnee și concerte din ultimii 16 ani, un cimpoi cu valoare sentimentală uriașă.
Licitația va avea loc pe 18 decembrie, la Arenele Romane din București, în cadrul concertului aniversar de 10 ani al trupei.
Fondurile vor merge către salvarea animalelor
Andrei a decis ca întreaga…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Kronospan a finalizat achiziția fabricii Ziegler din Sebeș, aflată în insolvență. Ce se întâmplă cu locurile de muncă
Kronospan a finalizat, în data de 18 noiembrie 2025, achiziția fabricii Ziegler din Sebeș, aflată în insolvență.
Informația cu privire la obținerea aprobării finale a fost publicată în urmă cu câteva zile de Holzkurier.com.
Kronospan a transmis un mesaj către clienți în care îi asigură că fabrica își va continua operațiunile complet sincronizată cu noul proprietar.
De asemenea, reprezentanții Kronospan au dat asigurări legate de continuitatea activității fabricii…
Citește mai mult pe Alba24.ro


