Connect with us

EVENIMENT

Protest al angajaților Institutului Național de Statistică la sediile PNL și PSD

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Salariaţii din Institutul Național de Statistică vor protesta miercuri, 5 octombrie 2022, la sediul Partidului Naţional Liberal începând cu ora 10:00 şi  la sediul Partidului Social Democrat începând cu ora 12:00.

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie afiliată la Confederația Natională Cartel Alfa, invocă situaţiile salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o perioadă lungă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale faţă de numeroasele notificări şi acţiuni de protest de către factorii decidenţi,

Sindicaliștii solicită aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică”, stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică, precum și uniformizarea grilei de salarizare din sediul central si din direcţiile teritoriale de statistică.

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti consideră că declanşarea conflictului de muncă ar duce la un blocaj economic si social. „Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat), având în vedere că nicio decizie de politică economică şi socială nu se poate lua în absenţa datelor statistice”, arată un comunicat al Cartel Alfa.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp la Gherla, reținut. A fost depistat pozitiv la substanțe psihoactive

Publicat






Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe strada Clujului din municipiul Gherla, în urma căruia trei bărbați au fost transportați la spital, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului de 27 de ani, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.

Accidentul a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vacanța de schi începe la Iulius Mall Cluj cu experiențe la simulator și articole specializate pentru pârtie

Publicat

iulius mall cluj 01.jpg






Vacanța de ski bate la ușă, iar Iulius Mall Cluj te ajută să te pregătești pentru câteva zile de neuitat pe pârtie. Cu o singură vizită, la brandurile cu profil sportiv, te poți echipa pentru momente pline de adrenalină alături de cei dragi.

Mai mult, vineri, 13 februarie 2026, în Atriumul Iulius Mall, ai ocazia să te bucuri de o sesiune de antrenament la simulatorul de schi, adus de Kinetic Sport &...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Nicușor Dan: Companiile americane vor să continue investițiile în România

Publicat

1769718144 nicusor dan.jpg






Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că marile companii americane își mențin interesul pentru investiții în România, în urma unei întâlniri cu liderii mediului de afaceri reuniți în cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Discuțiile au vizat întărirea cooperării economice bilaterale și identificarea unor noi oportunități strategice în contextul schimbărilor economice...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați

Publicat

u cluj 1.jpg






Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.

Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe