EVENIMENT
Protest anunțat în Piața Victoriei de Ziua Armatei Române. Sindicaliștii din Poliţie şi Penitenciare se alătură militarilor rezervişti
Marți, 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, a fost anunțat un protest în Piața Victoriei, Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) Și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).
La protest se vor alătura și reprezentanţii sindicatelor din poliţie şi din penitenciare.
"Ne aflăm în faţa celei mai mari crize economice şi sociale de după cel de-al doilea război mondial şi reprezintă un real pericol pentru un trai decent al românilor, iar Guvernul României, condus de un fost militar, fuge de răspundere.
Protestul, organizat de Ziua Armatei Române, are rolul de a atrage atenţia guvernanţilor că, în lipsa unor măsuri ferme care să stopeze creşterea preţurilor la bunurile de consum, care să reducă inflaţia galopantă care ajunsă la 15.9%, milioane de români vor supravieţui în această iarnă, in frig şi-n întuneric", susţin sindicaliştii, conform unui comunicat al FSANP.
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi Sindicatul SIDEPOL solicită Guvernului României să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent prin: stoparea creşterii preţurilor la alimentele de consum; reducerea şi plafonarea preţurilor la energie electrică şi la gaze naturale; reducerea inflaţiei; aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice); actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, aşa cum a fost adoptată în forma ei iniţială; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi eficientizarea activităţilor profesionale necesare în vederea asigurării apărării ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor românilor.
Agerpres
EVENIMENT
Tatuajele nu sunt complet inofensive. Ce arată studiile științifice despre cerneala din piele
Tatuajele sunt tot mai populare, însă cercetările recente arată că efectele lor asupra organismului sunt mai complexe decât par la prima vedere. Specialiștii atrag atenția că, dincolo de aspectul estetic, cerneala injectată în piele interacționează pe termen lung cu sistemul imunitar.
Un tatuaj nu înseamnă doar un desen permanent, ci și introducerea unor particule chimice în derm. Odată ajunsă în piele, cerneala este recunoscută de organism ca material străin. Sistemul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
2026 - un an memorabil în fenomene astronomice: Eclipse solare și de luna, parade planetare, roiuri de meteoriți și superluni
2026 promite să fie un an astronomic memorabil, cu o varietate impresionantă de fenomene. Superluni și roiuri de meteori, eclipse și parade planetare, fenomene perfecte pentru observatorii amatori și pasionații de cerul nopții.
Parade planetare și fenomene speciale
Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu ( astro-urseanu.ro) pe parcursul anului 2026 vor avea loc mai multe aliniamente spectaculoase. Iată câteva dintre ”paradele planetare” ale...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Echipa de fotbal CFR Cluj l-a transferat pe atacantul Alibek Aliev, a anunţat clubul, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Din Suedia, la CFR Cluj
În vârstă de 29 de ani, Aliev vine în Gruia după ce în ultimele sezoane a evoluat pentru echipa suedeză Osters IF, pentru care a bifat 63 de meciuri, a înscris 25 de goluri şi a reuşit 6 pase decisive.
De-a lungul carierei sale, Alibek Aliev a mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO: Care este situația în județul Alba, în urma ninsorilor din ultimele 48 de ore. Ședință de urgență la sediul ISU
Toate instituțiile implicate direct în acțiunile generate de ninsorile abundente din județul Alba sunt prezente duminică, 4 ianuarie la sediul central al ISU Alba.
Este vorba despre o ședință convocată de președintele Comitelului pentru Situații de Urgență al județului Alba.
La ședință participă reprezentanți ai Instituția Prefectului Alba, Consiliul Județean Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Serviciul de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
