EVENIMENT
Protest la ceas aniversar, angajații din Sănătate amenință cu greva: „În loc să serbăm 33 de ani de la înființarea federației, ne propunem să ieșim în stradă ”
Medicii și asistenții vor ieși în stradă în semn de revoltă față de condițiile de lucru chiar la împlinirea a 33 de ani de funcționare a federației Sanitas. Aceștia spun că nu se simt reprezentanți politic și că au observat cum alte domenii au prioritate în fața celui medical. Chiar ieri Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, afiliată la Federația SANITAS din România solicita public, printr-un comunicat de presă, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) explicații cu privire la situația angajaților din instituțiile medicale pe care le are în subordine în prezent, în situația în care va pune în practică intenția de a renunța la coordonarea lor.
„Dacă eşti poliţist dai la poliţişti, dacă ai lucrat în armată şi eşti general trebuie să dai numai celor din armată”
În…
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. O nouă fabrică Sonaca la Cluj produce componente pentru avioane Airbus. Investiție de 40 de milioane de euro
Compania Sonaca, lider mondial în proiectarea, fabricarea, asamblarea şi furnizarea de componente pentru aeronave, a inaugurat, joi, a doua fabrică din România, în comuna clujeană Moldovenești, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro.
În noua fabrică vor fi angajate 160 de persoane, astfel că numărul total al angajaților Sonaca România va ajunge la sfârșitul anul viitor la 300.
Yves Delatte, CEO…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
11 ambulanțe vechi, retrase din circulație la Cluj. SAJ își modernizează flota cu vehicule noi prin programul DSU
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj trece printr-un proces amplu de modernizare, odată cu sosirea unor ambulanțe noi în cadrul programului național de dotare derulat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Managerul general al instituției, Horia Simu, a confirmat că în prezent SAJ Cluj dispune de 89 de ambulanțe, însă o treime dintre acestea se află la limita duratei de exploatare.
„La…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ANAF pornește ofensiva. Peste 500 de mari contribuabili, inclusiv de la Cluj, verificați în perioada următoare
Controale ample pentru verificarea corectitudinii obligațiilor fiscale la Cluj și în intreaga țară. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță lansarea unei ample campanii de inspecții fiscale ce va viza peste 500 de mari contribuabili din mai multe domenii economice.
Acțiunile vor fi derulate în perioada imediat următoare de către structurile teritoriale de inspecție fiscală, prin delegare de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Încă patru autobuze electrice au sosit la Alba Iulia. Pași spre un transport public modern și eficient
La Alba Iulia au sosit joi, 13 noiembrie, încă patru autobuze electrice, parte din proiectul „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare” finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), depus în parteneriat cu comuna Ciugud.
Potrivit reprezentanților Primăriei Alba Iulia, acestea se adaugă primului autobuz livrat luna trecută, care a finalizat cu succes perioada de testare tehnică.

Alba24.ro

