EVENIMENT
Protest la Penitenciarul Aiud, anunțat de sindicate. O cerere de autorizare a fost depusă la primărie. Ce solicită angajații

Aproximativ 100 de angajați ai Penitenciarului Aiud vor participa joi, 21 septembrie 2023, între orele 08:30-09:30, la un miting de protest organizat în fața instituției.
Protestul nu va afecta circulația rutieră și traficul pietonal, se arată în solicitarea de autorizare, transmisă către primărie.
Revendicările oamenilor țin de aplicarea legii cadru care le guernează activitatea plata unor drepturi stabilite pentru structurile din sectorul de apărare și ordine publică,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
După 10 ani de așteptare și încercări, Corina și Silviu și-au îndeplinit VISUL de a deveni PĂRINȚI

Recunoașterea superputerii mamelor este o continuă poveste în care își fac loc rând pe rând medici ginecologi, asistenți medicali, medici biologi și embriologi, medici neonatologi, dar mai ales viitorii tătici. Astfel, mama devine Soarele în jurul căruia se învârt cele mai importante persoane din viața de gravidă.
Dacă relația dintre o viitoare mamă și medicii care îi monitorizează sarcina e clară, în privința relației de cuplu lucrurile încep să se…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță noi reglementări de circulație în cartierul Gheorgheni, în zona aleilor Herculane și Slănic, după cum urmează:
1) A fost instituit caracterul de „zonă rezidențială” pe:
– aleea Slănic, între str. Alexandru Vaida Voevod și Aleea Herculane;
– aleea Herculane, între aleea Slănic și str. Alexandru Vaida Voevod.
Citește mai mult pe Cluj24.ro

FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu atacantul olandez Elvis Manu, a anunțat managementul echipei de fotbal.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani vine la „U” de la Botev Plovdiv, Bulgaria, echipă pentru care a și evoluat în două partide în acest sezon.
Atacantul olandez Elvis Manu vine la „U” Cluj. Vezi unde a mai jucat până acum
„Noul nostru atacant are în CV cluburi precum Feyenoord Rotterdam, FC Groningen, Excelsior Rotterdam, Wisla Cracovia,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
S-a SCUMPIT cumpărarea de vechime în muncă de la 1 octombrie. Vezi cât PLĂTEȘTI pentru completarea stagiului de cotizare

Deoarece de la 1 octombrie 2023 s-a majorat salariul minim pe economie, acest lucru a modificat și suma pe care o vor plăti cei care vor să își cumpere vechime în muncă. Guvernul a prelungit perioada în care românii din țară sau din străinătate pot cumpăra vechime în muncă pentru a completa stagiul minim de cotizare necesar pensionării pentru limită de vârstă, scrie Alba24.ro.
Persoanele care nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare pot cumpăra vechime…
Citește mai mult pe Cluj24.ro